Totalul afișărilor de pagină

marți, 30 octombrie 2018

Uităm să privim cerul...

"Uităm să privim cerul, să privim apele, să ascultăm suspinul pământului. Nu avem timp decât pentru aşa-zise proiecte minunate care nu valorează, de altfel, nici doi bani. Suntem sufocaţi de obsesii, agasaţi de ştiri proaste, asediaţi de informaţii care ne transmit, seci, că lumea se duce la vale cu o viteză din ce în ce mai mare. Şi, pierduţi sub un astfel de bombardament al puerilului cotidian, începem să credem că nu mai avem timp, că îmbătrânim degeaba, că suntem pierduţi printre alte destine debusolate. Dar pământul există. Cerul există. Apele există. Există şoaptele lor... Nu ne va fi bine decât atunci când vom reînvăţa să le privim. Şi să le ascultăm."-sursa-Cristian Lisandru-
 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

sâmbătă, 27 octombrie 2018

Pentru că eşti frumos...

"Îţi vorbesc despre frumuseţea care sălăşluieşte în interiorul tău şi care are forţa să răzbată dincolo de tine. Cuvintele, gesturile, privirile tale au puterea de a opri oameni care te vor asculta, te vor privi, te vor admira. Vor rămâne mult timp cu gândul la tine şi vor dori să te revadă. Pentru că eşti frumos, om drag, priveşte-te prin tine!"
 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

joi, 25 octombrie 2018

Cuvintele ...

"Cuvintele sunt flori cu miresme de suflet pe care le daruim oamenilor sa isi faca din ele buchete de ganduri bune."
 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

miercuri, 24 octombrie 2018

Indiferent ce spune lumea...

Nu-mi desfac viaţa în zile, ci zilele mi le compun ca viaţă. În fiecare zi, în fiecare oră, îmi întregesc viaţa.Indiferent ce spune lumea, zâmbește și du-ți misiunea mai departe.Fiecare om are misiunea sa în viaţă, iar ea nu este întotdeauna cea pe care el şi-ar fi dorit-o.Trăiești o singură dată, dar dacă faci lucrurile așa cum trebuie, o singură dată este de ajuns.
 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

marți, 23 octombrie 2018

Trăiește fiecare zi ...

"Poți fugi de orice pe lumea asta, numai de tine însuți nu.Tragediile, ca şi bucuriile cele mai mari omul le trăieşte întotdeauna singur. Mintea și sufletul omului nu merg mereu pe aceeași potecă.Trăiește fiecare zi ca și când viața abia atunci începe."


 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

luni, 22 octombrie 2018

Pe omul care poartă grija sufletului tău...

"Pe omul care poartă grija sufletului tău să nu îl izgoneşti din viaţa ta. Va păşi tăcut, oriunde tu vei merge, iar când îţi va fi mai greu, te va prinde de mână..."
 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

duminică, 21 octombrie 2018

Iubeste viata...

"Întreabă și vei primi. Întreabă ce vrei și fii pregătit să o primești! Iubeste viata. Implicați-vă în ea. Dă-i tot ce ai. Iubeste-o cu pasiune pentru ca viata cu adevarat da inapoi, de multe ori, ceea ce ai pus in ea . Provocările sunt oportunități de creștere. S-ar putea  să întâmpini multe înfrângeri, dar nu trebuie să fii înfrânt. De fapt, poate fi necesar să întâlniți înfrângerile, astfel încât să puteți ști cine sunteți, de unde vă puteți ridica, cum puteți să ieșiți de aici." 
 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

sâmbătă, 20 octombrie 2018

Putem să fim mai buni...

"Putem să fim mai buni sau să ne mâhnim sufletele cu răutăţile de zi cu zi. Putem să oferim dragoste sau să amăgim persoanele pe care le întâlnim. Putem să aducem bucurii sau să întristăm fiecare clipă din viaţa noastră. Noi alegem. Şi putem să ne schimbăm în fiecare zi."-sursa-Scrisori catre tine-
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.



vineri, 19 octombrie 2018

Sunt momente...


"Sunt momente în viață în care ne încărcăm sufletul prea tare. Îl aglomerăm cu evenimente care mai de care mai agitate, pline cu trăiri variate, încât nu ne auzim sufletul când strigă după liniște. Și ne trezim mai obosiți în fiecare zi. Și nici măcar nu înțelegem ce se întâmplă cu noi..."

 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.

gabriella.

joi, 18 octombrie 2018

Sufletul...

"Sufletul ne-aduce pe lumea aceasta câte-un dar de la Dumnezeu, un talent care să ne definească existența, însă noi ne-alegem drumul pe unde vom merge și ce vom realiza mai târziu în viață..."

Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

miercuri, 17 octombrie 2018

Toate visele noastre...

Dacă nu ştii ce să ceri ceva de la viaţă, viaţa nu ştie ce să-ţi dea.Toate visele noastre se vor realiza, dacă avem curajul să le urmăm.Viaţa este dificilă, dar să-ţi spun ceva: îndată ce accepţi acest adevăr, ea devine uşoară,asa ca, ori de câte ori te trezești dimineața, gândește-te la privilegiul de a fi în viață,de a putea gândi, iubi și de a te putea bucura.
 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

marți, 16 octombrie 2018

Aveți grijă ...

"Poți să-i iubești pe alții doar pe măsură ce te iubești. Nu am încredere în oameni care nu se iubesc și totuși îsi spun  te iubesc . Există o afirmație africană care spune: Aveți grijă când o persoană goală vă oferă o cămașă. Dacă nu sunt bun cu mine, cum pot să mă aștept pe cineva să fie bun cu mine?"
 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

luni, 15 octombrie 2018

Bucurați-vă...

"Bucurați-vă! Oamenii nu vor uita niciodata cum i-ai facut sa se simta. Am învățat că oamenii vor uita ceea ce ai spus, oamenii vor uita ce ai făcut, dar oamenii nu vor uita niciodată cum i-ai făcut să se simtă. Dorința de a ajunge la stele este ambițioasă. Dorința de a ajunge la inimi este înțeleaptă."
 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

duminică, 14 octombrie 2018

Viaţa este ca o locomotivă...

"Viaţa este ca o locomotivă; uneori goneşte fără să îţi lase timp să te bucuri de tot ceea ce vezi, iar alteori încetineşte în locurile din care-abia aştepţi să pleci..."
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

sâmbătă, 13 octombrie 2018

Vorbele se pot uita...

Nu uita şi respectă oricând, adevăratele tale clipe de iubire. Nu le ignora, căci ele nu te vor ierta niciodată!
Vorbele se pot uita, dar faptele vor continua vorbească.Este trist cât de repede pot uita oamenii de tine până când vor ceva de la tine.
 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

vineri, 12 octombrie 2018

Şi dacă pierdem…

Şi dacă indiferent ce am face, totuşi, nu putem ieşi învingători? Dacă, indiferent ce cale am alege, vom pierde? Dacă suma lacrimilor este mult mai mare decât suma hohotelor de râs?
Ce contează de fapt, într-un final? Cu ce rămânem?
Probabil doar cu momentele care au reuşit să ne taie răsuflarea…!
Probabil doar cu experienţele de viaţă bune sau rele, în funcţie de calitatea sentimentelor care au fost trezite în noi atunci când le-am trăit…
Să fie oare doar puterea de care am dat dovadă atunci când am iubit? Cantitatea de iubire pe care am oferit-o celor care aveau nevoie de ea cu adevărat sau cantitatea de iubire primită de la cei din jur?
Să fie forţa ce am exprimat-o atunci când am încercat să ne căutăm libertatea sau pasiunea de a ne fi trăit viaţa cu adevărat cu fiecare secundă care s-a scurs intempestiv?
Îţi poate da cineva siguranţa că mâine vei fi mai fericit?
Îti poate da cineva siguranţa că mâine vei fi mai împlinit?daca pierdem sus
Îţi poate jura cineva că dacă astăzi eşti rege, eşti mai fericit decât cerşetorul care te roagă cu lacrimi în ochi să-ţi îndrepţi atenţia asupra suferinţei lui şi să-i oferi o bucată de pâine? El ar mânca, dar nu are ce, iar tu ai masa îmbelşugată, dar nu ai poftă de nimic. Şi nici atunci nu conştientizezi că suntem doar actori pe o mare scenă iar tu poate că ai un rol râvnit de către ceilalţi actori, dar nu realizezi că poţi să joci mult mai prost ca toţi…!
Dar te grăbeşti să-l judeci, te grăbeşti să-l arăţi cu degetul, te grăbeşti să te scuturi dacă te-a atins, dar nu înţelegi că el a ales sau a fost obligat să trăiască o altă experienţă de viaţă, diferită de a ta şi oricând o poţi trăi şi tu, indiferent că vrei sau nu să o faci. Şi totuşi, este posibil să ţi se ceară să o trăieşti cu şi mai multă suferinţă!
Primăvara vine peste noi toţi, indiferent dacă suntem scunzi sau înalţi, dacă suntem mari sau mici. Indiferent dacă pierdem sau dacă ieşim triumfători…
Soarele nu ne judecă şi nu ne va judeca niciodată. Tu de ce te crezi mai în măsură s-o faci?
Gândeşte-te că orice cale ai alege…
Vei putea pierde mai mult decât ai acum! 
-sursa-Adrian Cutinov.
 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.


joi, 11 octombrie 2018

Nu-ți vinde sufletul...

Trăim vremuri în care degetele ating mai des telefonul, tableta, banii, cheile de la mașină, cardul, decât oamenii dragi! Sunt atâția obraji nemângâiați, atâtea frunți nesărutate, atâtea lacrimi neșterse, atâtea cuvinte nerostite, atâtea brațe care așteaptă alte brațe...
Nu-ți vinde sufletul, frumusețea, inima!
 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

miercuri, 10 octombrie 2018

Sunt oameni ...

Știu ce înseamnă să fii epuizat emoțional. Ofer atât de multe celor din jur, că uneori în interior rămâne doar pustiu.
Știți senzația asta? Dimineața te trezești obosit, pentru că nu ai reușit să adormi de la singurătate. Nu-i înțelegi pe ceilalți, de ce se tot miră că faci atâtea lucruri incorect?
De ce nu poți să simți mai puțin? De ce ești un om atât de sensibil?
Ajungi să invidiezi pe cei care se gândesc doar la propria persoană. Tu nu poți să faci asta.
Sunt oameni care pur și simplu iubesc puternic, care trăiesc fiecare emoție, care nu mai reușesc să păstreze ceva pentru ei înșiși.
Sunt oameni care dau bucăți din ei, pentru ca alții să se simtă împliniți.
Sunt oameni care sunt puternici atunci când îi ajută pe alții, dar nu știu cum să se ajute pe ei înșiși.
Sunt oameni care-și ascund lacrimile și suferința.
Sunt acei oameni, care se simt singuratici în preajma altora.
Sunt oameni care se uită la îndrăgostiți și se întreabă când va fi și la ei așa.

Am obosit să tot încerc. Toți cred că e ceva firesc, dar nu este așa.
Îți pare că ceva în neregulă cu tine, să iubești atât de puternic. Pur și simplu nu știi cum să iubești altfel.
Oamenii te admiră pentru că ești iubitor și grijuliu, dar ei nu îți remarcă ochi obosiți. Nu înțeleg că ți-e greu.
Vreau să știi că ești bine. Vreau să știi că sunt mândru de puterea ta. Va veni momentul când vei întâlni persoana ce te va umple și pe tine de iubire, așa cum îi umpli tu pe alții.
 Sursa:   Psihologia de azi
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

marți, 9 octombrie 2018

Oamenii trădează, uită, dezamăgesc...

"Oamenii trădează, uită, dezamăgesc, dar Dumnezeu… niciodată! Când toți pleacă, El rămâne. Când toți uită, El își aduce aminte. Când toți rănesc, El vindecă. Pentru că El e Dumnezeu, și e unic… Mă bucur că e un Dumnezeu atât de mare încât ajunge pentru toți. E Dumnezeul tuturor și nu face diferențe."
 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

luni, 8 octombrie 2018

Purtăm lumea în inimă...

"Adeseori ne pierdem prin târgul vieții căutând preț la lucruri ce nu au preț. Purtăm lumea în inimă și în minte. Cine nu a găsit ceva bun acolo nu va găsi în exterior. Oamenii sunt ceea ce știm noi să găsim în ei, lumină sau întuneric, slăbiciune sau virtute, bucurie sau durere. Dacă fericirea altora este fericirea noastră, atunci ştim că suntem pe drumul iubirii."
 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

duminică, 7 octombrie 2018

Traieste cu bucurie ...

"Traieste cu bucurie si bucuria te va invata sa-ti umpli viata cu satisfactie; traieste cu incredere si vei ajunge sa fii statornic si intelept precum copacii ce nu se tem de furtuna ; traieste cu speranta si atunci chiar si cele mai indepartate zari vor fi usor de atins; traieste mai ales cu pasiune si vei naste stralucire in tot ce atingi, in tot ce iubesti, in tot ce zidesti cu dorintele tale !"
 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

vineri, 5 octombrie 2018

Îmi pare rău...

" Îmi pare rău de toți anii în care am făcut compromisuri. Mi-e ciudă de toate risipirile mele de până acum. Aș fi vrut să fi avut răbdare. Dar pentru că nu mai pot schimba nimic, îi rog, pe cei care pot, să nu-și frângă aripile în vieți mințite. Să aștepte zborul cel mai înalt. Pentru că norocul îi ajută pe cei curajoși. Pentru că dragostea vine doar la cei care au puterea s-o aștepte."
 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

joi, 4 octombrie 2018

Când tăcerea e mai puternică ...

"Noi suntem ca un cântec, nu credeţi? Un cântec nu se poate cânta niciodată de la sfârşit spre început. Trebuie să-l cânţi totdeauna îndreptându-te spre sfârşit. Pe parcurs, în timp ce cânţi încă şi muzica te îmbată, îţi dai seama că sfârşitul se apropie totuşi, oricât l-ai amâna. Încerci să lungeşti puţin notele, dar asta nu dă cântecul înapoi, nu reînvie ceea ce a murit din muzică între timp. Amâni doar sfîrşitul. Te încăpăţânezi să nu recunoşti o evidenţă. Că orice cântec are un sfârşit. Oricât ar fi de frumoasă o melodie, vine o clipă când ea e acoperită de tăcere. Când tăcerea e mai puternică decât muzica."
 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

miercuri, 3 octombrie 2018

În afară de mine...

"În afară de mine, pentru visul meu nu va lupta nimeni, iar dacă eu nu-i dau viaţă, el îmi va da frustrări şi regrete."
 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

marți, 2 octombrie 2018

Exista zile facute din mici nimicuri...

” Exista zile iluminate de lucruri mici, de nimicuri care te fac incredibil de fericit; o dupa-amiaza cand casti gura prin talciocuri, o jucarie din copilarie, ivita pe o taraba de vechituri, o mana care ti-o cuprinde pe a ta, un telefon pe care nu-l asteptai, o vorba buna, copilul tau care te ia in brate fara sa-ti ceara altceva decat o clipa de dragoste. Exista momente iluminate de mici momente de gratie, un miros care-ti umple inima de bucurie, o raza de soare care-ti intra pe fereastra, zgomotul ploii atunci cand inca esti in pat, trotuarele pe care soseste primavara si primii ei muguri. Exista zile facute din mici nimicuri, zile de care iti amintesti multa vreme, fara sa stii cu adevarat de ce. Exista zile facute din mici nimicuri, dar care iti lasa o inima plina de melancolie si o senzatie de singuratate de care iti amintesti mult timp. Exista zile facute din mici conversatii care te indeamna sa iei, pana la urma anumite hotarari. Viata are mai multa imaginatie decat a noastra, a tuturor oamenilor, la un loc; uneori poarta in sanul ei mici miracole. Totul e posibil trebuie doar sa credem in asta cu toate puterile noastre.” - Marc Levy
 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.