Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 29 iunie 2019

Dacă ar exista magazine cu sentimente...

Dacă ar exista magazine cu sentimente, atunci când ar lipsi sufletului nostru ceva, am merge să luăm o porție mică de speranță, sau o porție dublă de încredere în sine, sau o îmbrățișare, două, trei... sau o bucățică de fericire, sau o mână de bucurie... Plata s-ar face cu sentimente la schimb, adică lași ceva ce ai în suflet, o doză de îngăduință, un săculeț de iertare, o cutie mare cu iubire...
Există aceste magazine... în sufletul nostru. De aceea ne plimbăm prin suflete unii la alții! Există chiar și aici hoți, de sentimente! Dar, chiar de fură zâmbetul, încrederea, ce au furat poate înflori în ceva frumos în sufletul lor și poate, cândva, vor ști să-l dăruiască. Mai sunt acei oameni minunați care vin doar pentru a dărui, de drag, pur și simplu, fără a aștepta nimic în schimb!
Dumnezeu așa a ales pentru noi, să putem lua sentimente doar unii de la alții, de niciunde altundeva... Astfel să înțelegem că avem o nevoie frumoasă unii de alții, că putem să trăim frumos unii cu alții, că ne completăm frumos unii pe alții !


-sursa-Gânduri printre rânduri
 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

luni, 24 iunie 2019

OMULE, lasă TIMPUL să treacă...

OMULE, lasă TIMPUL să treacă! Lasă pomii să înflorească, să rodească, să le cadă frunzele, să îngheţe... Lasă lacrimile să se formeze, să curgă, să se oprească, să se usuce. Lasă PRIETENII să vină, să te iubească, să te trădeze, să plece. Lasă totul să treacă pe lângă tine, BUNE şi RELE, şi nu uita să ÎNVEȚI din toate câte ceva, căci ANII ăştia şi momentele trăite acum nu vor mai veni NICIODATĂ înapoi. Învaţă că oamenii vin în viaţa ta cu un anumit scop, la momentul potrivit, şi tot cu un anumit scop şi pleacă.


-sursa-Bucurie Și Tristețe
 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.
 

joi, 20 iunie 2019

Resturi de zâmbete...

"Ştii că alături de unii oameni ţi-au rămas resturi de clipe pe care să le trăieşti...
Resturi de zâmbete...de emoţii...
....de bucurii...
Ştii. Doar că te iei pe tine de acolo de unde te-ai abandonat şi înveţi să trăieşti.
....complet...
"
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

miercuri, 19 iunie 2019

Ca să-ți dai seama cât PREȚUIEȘTE VIAȚA TA,,,


"Ca să-ți dai seama cât PREȚUIEȘTE VIAȚA TA, de cum ai izbutit s-o valorifici, gândește-te că mâine ar putea fi ultima zi....
Gândește-te că MÂINE ar putea fi ULTIMA ZI A LUMII. Că mâine pământul se reîntoarce la modul lui predestinat: DE GAZ.
Vezi, atunci, ce-ți mai rămâne din viața ta: doar binele pe care l-ai făcut, dragostea pe care ai împărtășit-o, mângâierea pe care ai dăruit-o altora”.

Mircea Eliade, ”Jurnal I”
 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

marți, 18 iunie 2019

Viața este despre a trăi...

"Viața în tihnă înseamnă simplitate.
Bucuria aceea magica vine doar din tine. Din credința că ceea ce faci este în acord cu binele tuturor. Și simți asta cu toată ființa ta.
Viața este despre a trăi. Și este despre tine. În fiecare clipă.
Astăzi ai mulțumit vieții că zvâcnește în tine?"

 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

luni, 17 iunie 2019

Reguli de bun simț la intrarea în suflet...


"Pășește cu grijă în sufletul meu.
Ți-aș spune să te descalți dacă nu e prea mare deranjul.
Să pășești ca și cum ai pluti, să nu-ți simt pașii apăsați și grei.
Vezi tu, acum e curat. E liniște acolo. Am aerisit și miroase frumos.
Știi cum miroase? Miroase a tei. Așa spun eu că miroase sufletul curat. A tei.

Am avut multă dezordine în suflet. Mult noroi.
Până acum nu am rugat pe nimeni să se descalțe. Iar oamenii au intrat fără să țină cont de nimic. Au intrat tropăind, parcă strivind tot ce-am așezat în mine.
Și știi ce au lăsat în urmă?
Și-au lăsat toate neîmplinirile lor și toată amărăciunea. Mi-au lăsat-o mie.
De ce mi-au lăsat-o?
De ce să plâng eu lacrimile altor oameni când le am pe ale mele?

Așa că am decis să pun niște reguli de bun simț la intrarea în suflet. N-ai văzut că pe la orice intrare e pus câte un semn, câte un avertisment?
Așadar, în sufletul meu nu se mai intră încălțat, ci cu tălpile goale.
Nu se calcă apăsat, ci se merge ca și cum ai călca pe nori.
Se respectă programul de liniște și se tratează cu multă iubire.
De asemenea, am instalat și un detector de falsuri, așa că mare grijă!

Sufletul meu nu e de vânzare și e foarte primitor dacă sunt respectate regulile de la intrare.
Mulțumesc pentru înțelegere și... bine ai venit! "


-sursa- Vera Reit-
 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

duminică, 16 iunie 2019

Oamenii frumoşi au răni urâte...

Am impresia că m-au rănit atât de multe ori în viaţă încât acum nimic nu mă mai poate atinge. Oamenii frumoşi au răni urâte. Oamenii buni au parte de oameni răi… Sufletele se şlefuiesc cu mare greutate pentru că oamenii, în general, nu se schimbă. Ca să remodelezi un suflet ai nevoie de lovituri puternice după care un om abia să se poată reculege, abia să se poată regăsi. Tristeţea te face să fii mai bun pentru că te readuce cu picioarele pe pământ după fiecare încercare de a zbura mai sus decât îţi permite realitatea. Durerea e cel mai bun dascăl pentru suflet, te ajută să înveţi lecţii pe care poate ţi le-au dictat alţii de nenumărate ori înainte, dar pentru care n-ai avut urechi să asculţi. Sunt multe lecţii pe care nu le poţi învăţa decât pe propria piele… Pe propriul suflet. Loviturile oamenilor dragi primite în mijlocul pieptului, direct în inimă, îţi reamintesc cât de uman eşti, cât de fragilă e convingerea ta că fericirea e ceva ce poţi obţine cu mare uşurinţă, apoi te obligă să aflii cât de puternică poate fi determinare de a demonstra tuturor forţelor vieţii care îţi spun că nu o să reuşeşti că se înşală.
Oamenii frumoşi, cei cu adevărat frumoşi, nu au nevoie de nimic pentru a ieşi în evidenţă, îi vezi de departe pentru că am impresia că sunt din ce în ce mai puţin, dar ei există, sunt printre noi şi încearcă să fie fericiţi cu puţin, ei ştiu mai bine decât oricine cât de frumoasă şi scumpă e fericirea, ei ştiu mai bine ca oricine ce înseamnă să ai toată fericirea de care ai nevoie, iar mai apoi să rămâi fără ea. Oamenii frumoşi au fost răniţi şi încă îşi vindecă rănile, nu vor să iasă în evidenţă, nu vor să mai facă primii paşi, au rămas puţin mai în spate, privesc şi învaţă tot mai mult, îşi fac curaj să renunţe la teamă şi să îmbrăţişeze iubirea din nou, deşi nu le oferă nimeni şi nimic certitudinea că la sfârşit nu vor avea alte răni, poate mai adânci. Oamenii frumoşi iubesc, dar de foarte multe ori se tem să mai împărtăşească iubirea, iubesc pentru că asta ştiu să facă cel mai bine. Iubesc, deşi au suferit.

Tina Flore,Gânduri şi Meditații/ O viață
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

duminică, 9 iunie 2019

Să fii puternic...

,,Să fii puternic nu înseamnă să nu oboseşti niciodată, să nu greşeşti niciodată, să nu simți, să nu iubeşti, să nu plângi sau să nu-ți fie frică uneori, înseamnă să ştii că toate acestea sunt omeneşti, dar să înveți să nu te laşi copleşit de ele."
Ileana Vulpescu
 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

sâmbătă, 8 iunie 2019

Nu-ţi schimba natura ta...

Nu-ţi schimba natura ta, construcția ta umană, nici dacă cineva îţi face rău, chiar și voit. Nu pierde ceea ce eşti, doar pentru că unul care s-a născut șarpe a avut nevoie de tine pentru a supraviețui iar apoi ți-a mușcat perfid mâna.
Nu merită!
El va rămâne șarpe o viață, tu străduiește-te să ramâi om, un om bun!

Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

marți, 4 iunie 2019

Timpul...

Timpul m-a învăţat să fac din fiecare moment o amintire care merită păstrată. Timpul m-a învăţat că fiecare clipă are ceva de dăruit. Fă un coş din ele şi strânge clipe de nepreţuit, nu lucruri, căci doar clipele îţi rămân în suflet… şi oamenii pe care îi iubeşti.
-Luiza Ionescu-

 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

sâmbătă, 1 iunie 2019

Cand ...

Cand simt ca nu mai am putere,ca nimic din ce se intampla nu ma multumeste,ma gandesc la oamenii dragi,la cei pe care ii iubesc si...la cei ce ma iubesc...
Atunci stiu ca am pentru ce lupta , imi iau de la ei puterea de a depasii orice obstacol.

 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.