Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 17 aprilie 2019

Vei invata...

"Vei invata ca in viata oamenii pe care-i intalnesti, ii intalnesti cu un scop. Unii te vor testa, unii se vor folosi de tine, unii te vor invata cate ceva. Dar, cel mai important, vor fi si cativa care vor scoate la iveala tot ce-i mai bun din tine."
 Iti transmit din suflet Lumina si iubire.
gabriella.

luni, 15 aprilie 2019

Fericirea ...

"Nici un paradis nu e frumos ca acela pe care şi-l zugrăveşte omul în sufletul său. Raiul unuia poate să fie iadul altuia. Fericirea e clădită de închipuirea fiecăruia şi fiecare şi-o potriveşte ca o haină. Poate eu sunt croitor prea neîndemânatic. Şi poate că, din pricina aceasta, niciodată n-o să-mi găsesc haina râvnită..."
 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

duminică, 14 aprilie 2019

Când ...

,,Când n-am mai avut nimic de pierdut, am câștigat totul. Când am încetat să mai fiu cine eram, m-am găsit pe mine însumi. Când am cunoscut umilința, chiar și atunci, mi-am continuat drumul și am înțeles că eram liber sa-mi aleg soarta.,,
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

sâmbătă, 13 aprilie 2019

Dincolo de zâmbetele palide...

"Nu judeca oamenii sau poveștile din spatele chipurilor zâmbitoare. Dincolo de zâmbetele palide se poate ascunde povești cutremurătoare. Nu le cunoști viața, trăirile, sentimentele, așa că nu-ți da cu părerea. Judecând oamenii nu vei mai avea timp să-i iubești. Nu judeca situațiile prin care trec unii oameni dacă tu nu ai trecut prin aceeași experiență. Nu da sfaturi de dragul de a spune ceva, dacă nu simți ceea ce simte celălalt. Nu fii un prieten fals căci oamenii nu au nevoie de astfel de persoane. Nu arunca nu noroi în oamenii care ți-au fost alături și nici în cei pe care nu îi cunoști. Suferința poate îngenunchia chiar și pe cei mai puternici, nu fii tu cel care le îngreunează povara. Nu pune degetul pe rană și nu te arăta atotștiutor. Viața întotdeauna întoarce roata așa că nu fii surprins când va fii rândul tău de a suporta privirile trădătoare și cuvintele jignitoare din partea celorlați. Nu fă nimic din ceea ce nu ți-ar place să ți se facă. Și nu întoarce nimănui spatele atunci când ți se va cere ajutorul. Orice lucru fie el rău sau bun se va întoarce asupra ta, așa că ai grijă ce fel de lucruri vor ieși din mâinile tale. Nu trăda, nu înjunghia și nu dezamăgi cu bună știință pe nimeni. Fă în așa fel încât din mâinile tale, din mintea și din sufletul tău să nu iasă decât lucruri minunate."
 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

vineri, 12 aprilie 2019

Aşa vor deveni mai puternici ...

Oamenii nu au nevoie să fie salvaţi, oamenii au nevoie să fie înţeleşi, încurajaţi, susţinuţi şi iubiţi. Aşa vor deveni mai puternici şi mai pricepuţi pentru a se salva singuri.
-Brian Weiss

 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

marți, 9 aprilie 2019

Nimic nu e mai important ...

Forța interioară nu vine din ceea ce poti face. Ea vine din depășirea lucrurilor pe care ai crezut candva că nu le poți depăși. Indiferent cum ți-a fost ziua, bucură-te de o seară  liniştită, alături de oameni dragi sufletului tău!
Nimic nu e mai important decât liniştea sufletului!

 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

luni, 8 aprilie 2019

Trăiește viața cât mai frumos...

,,Trăiește viața cât mai frumos, fiecare secundă din ea contează! Zâmbește, râzi, plângi, bucură-te, îmbrățișează, ascultă-ți sufletul, toate au un rost pe lume! Sunt două alegeri primordiale în viaţă: să accepţi lucrurile aşa cum sunt, sau să îţi asumi responsabilitatea de a le schimba."
 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

duminică, 7 aprilie 2019

Milioane de oameni...

"Milioane de oameni se pregătesc de culcare.
Unii vor adormi singuri, alții alături de ființe dragi. Unii adorm împărțind perna cu ființa iubită, alții în brațele mamei, alții într-o cameră cu multe persoane, simțindu-se totuși singuri...
Unii vor adormi sub cerul liber, alții pe vreun coridor al vreunui spital, așteptând...
Unii adorm chinuiți prin trenuri, aeroporturi, sau prin mașini, în drumurile lor către o destinație anume. Unii adorm departe de casă, de ființe dragi, în război poate, fără certitudinea că se vor mai întoarce acasă...
Unii adorm chinuiți de dor, de frământări, de regrete și de dureri. Alții adorm chinuiți de singurătate, râvnind la o îmbrăţişare, la un "te iubesc" spus în şoaptă...
Unii adorm visând la zile mărețe în care vor fi fericiți, iar alții adorm cu groaza zilei de mâine, știind că nu-i așteaptă nimic bun...
Unii adorm fără a avea certitudinea că se vor mai trezi dimineață...
Unii adorm iubind, alții adorm urând. Unii adorm fericiți, iar alții adorm plângând...
Unii adorm făcând bilanțul realizărilor, iar alții al pierderilor.
Unii adorm încărcați cu griji și poate așteptând răspunsuri de care depind viața, existența, liniștea sau fericirea lor...
Nu știu cum adormi tu în noaptea aceasta. Dar mi-aș dori să adormi liniștit și cu gânduri frumoase. Cu dorința, încrederea și speranța la zile mai bune, la alte începuturi, la vise împlinite...
Noapte bună, sufet frumos, oricine ai fi și oriunde te-ai afla!"

Insomnii
www.irinab.com

 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

sâmbătă, 6 aprilie 2019

Am învățat...

Nici o vârstă nu ar trebui să ne ia inocenţa copilăriei, energia de a trăi şi de a fi fericiţi din cele mai mărunte lucruri. Să fim precum copiii: sinceri, calzi, buni, energici şi însetaţi de cunoaştere.Am învățat că oricât de bun îți este un prieten, oricum te va răni din când în când, iar tu trebuie să-l ierți pentru asta.
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

joi, 4 aprilie 2019

Timpul zboară ...

,Sărută-ţi părinții. Roagă-te. Suna un prieten vechi. Oferă o floare. Citește mai mult din Biblie. Ajută un cerșetor. Vizitează un bolnav. Cumpără o jucărie unui copil. Spune celor dragi cât de mult îi iubești. Împarte o prăjitură cu vecinii. Zâmbește tuturor trecătorilor. Îmbrățișează pe cineva. Închide telefonul și vorbește cu cel de lângă tine. Oferă mângâieri. Dar fă-o înainte ca azi să devină ieri, și intențiile bune regrete cotidiene. Timpul zboară și mâine nu e promis nimănui. Trăiește cu folos!"
Sefora Geantă

Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

miercuri, 3 aprilie 2019

Ascultă-ți sufletul...

"De câte ori se naște un gând frumos, sufletul cântă. Știi cum se aude cântecul sufletului? Auzi întâi ritmul plăcut al inimii, apoi totul se umple de lumină"
Ascultă-ți sufletul! Șterge-i lacrima când plânge și întinde-i zâmbetul când râde. Bucură-te, ești o minune!
-Hristotom Filipescu-

 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

marți, 2 aprilie 2019

Simplifică-ţi viaţa...

,,Curăţă-ţi inima de ură, frică, egoism. Scuteşte-ţi mintea de preocupări inutile. Simplifică-ţi viaţa şi fă-o mai frumoasă! Fericirea este răsplata lucrurilor făcute din dragoste. ,,
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

luni, 1 aprilie 2019

Chiar si gândul de a dărui...

Atunci când vă întâlniţi cu cineva, îi puteţi oferi în tăcere o binecuvântare, îi puteţi dori fericire, bucurie, un surâs. Acest tip de dăruire tăcută este foarte puternic.
Chiar si gândul de a dărui, de a binecuvânta sau o simpla rugăciune au puterea de a schimba viața celor din jur și implicit pe a noastră.
-Deepak Chopra

 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

duminică, 31 martie 2019

Există atâtea lucruri minunate...

,,E cu putinţă oare ca omul să se simtă cu adevărat nefericit? Dar ce importanţă au necazurile şi nenorocirile mele dacă sunt în stare să fiu fericit? Ştiţi, nu înţeleg cum poate cineva trece pe lângă un copac şi să nu fie fericit că-l vede? Să stea de vorbă cu un om şi să nu fie fericit că-l iubeşte?… Dar există atâtea lucruri minunate pe care le întâlneşti la fiecare pas şi pe care până şi omul cel mai decăzut le găseşte minunate!"
Feodor Dostoievski
 iTI TRANSMIT DIN SUFLET lUMINA SI iUBIRE.
GABRIELLA.

sâmbătă, 30 martie 2019

Uneori...

,,Uneori, cei mai puternici dintre noi sunt cei ce zâmbesc chiar dacă suferă, cei ce plâng în spatele ușilor închise și cei ce luptă fără ca nimeni să știe de bătăliile lor..,,
 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

vineri, 29 martie 2019

Dacă...

Dacă nu ai sădit nici un pom, atunci încearcă să faci alte fapte bune. Dacă nu ai făcut nicio casă, atunci ajută la pacea celor care au făcut mai multe pentru semenii lor. Dacă nu ai copii, atunci încearcă să te porţi ca un părinte cu cei din jurul tău. Dacă nu ai şcoală multă, atunci nu ocoli izvorul cunoaşterii. Dacă nu înţelegi fenomenele din jur tău, atunci respectă pe cei care te învaţă tainele lor. Dacă vrei să devii înţelept, fii un bun creştin, şi vei fi răsplătit, omule, ca toţi cei care au făcut, ceea ce tu nu ai putut.
-Valeria Mahok


Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

joi, 28 martie 2019

În viață...

,,În viață nimic nu e veșnic toate trec, inclusiv noi , și în final nu rămânem decât cu ceea ce am strâns în suflet și nu în mâini! Bunătatea înfrumusețează viața, împăcând toate neînțelegerile; ea limpezește ceea ce e încurcat, ușurează ceea ce e greu, înveselește ceea ce e trist."
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

miercuri, 27 martie 2019

Știi când înțelegi că o persoană ține la tine...

,,Știi când înțelegi că o persoană ține la tine? Când printre toate problemele sale își face timp și de tine. Când te include între miile de gânduri pe care le are. Când se interesează de viața ta, nu din pură curiozitate, ci pentru că vrea să știe intr-adevăr dacă ești bine.,,
 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

luni, 25 martie 2019

Nu-ți fie teamă...

,,Dă mai departe bucăți din tine. Nu-ți fie teamă, nu te vei pierde, nu te vei destrăma, din contră vei dăinui pentru totdeauna în inimile celor care te vor primi. Dă mai departe ce ai tu mai bun. Ce ai tu mai prețios. Vei primi înapoi mult mai mult. Vei fi un om bogat. Să nu ai nici o îndoială. Fericirea este atât de aproape încât o poți atinge doar cu un gând.,,
 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

duminică, 24 martie 2019

Nu zâmbi doar cu chipul...

,,Nu zâmbi doar cu chipul, zâmbeşte din suflet. Chipul poate fi doar o mască a ego-ului. Fericirea nu vine din afară, din chip, ci din suflet pentru că el doar este şi se manifestă în tăcerea ascunsă sub acel zâmbet superficial, pentru el. Este singurul real ! ,,
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.