O persoana puternica stie cum sa-si organizeze viata...chiar si cu
lacrimi in ochi...are puterea sa zambeasca, sa mearga mai departe si sa
spuna cu convingere este in ordine: trebuie sa zambesc,sa iubesc,sa
traiesc,pentru ca viata nu este decat un test despre cum sa
supravietuiesti...viata este viata...ea nu ne invata sa fim
puternici,pur si simplu ne obliga sa mergem mai departe in momentele
grele.Dar cum putem fi mai puternici, mai buni si mai fericiti mai
ales in zilele noastre ? Simplu dorindu-ne sa fim mai puternici, mai
buni si mai fericiti . Daca vrem sa fim mai buni,mai fericiti, trebuie sa traim in
prezent,nu in trecut. Cred ca stiti cu totii in ce lume traim...cred ca
stiti toti cum poate fi lumea mai buna...dar nimeni nu face nimic
....pentru ca nu poti fi mai puternic , mai bun si mai fericit , intr - o
lume murdara.Un om este puternic si fericit doar intr-o societate
curata . Eu nu traiesc intr-un glob de sticla , asta datorita faptului
ca sunt o persoana mult prea activa si nu pot respira stand intr-un
astfel de loc,asa incat sper intr-o lume mai buna incat sa invatam de la
cei buni si nu de la cei rai...sa invatam de la cei care au reusit si
nu de la cei care n-au facut nimic in viata...sa fim alaturi de cei
puternici daca vrem sa fim puternici.
"Trece timpul. Oh, dar cum trece timpul! Parcă nu mai sunt omul de
ieri, de săptămâna trecută, de acum 5 ani. Nici în oglindă, nici în
suflet. Timpul mi-a erodat şi chipul şi sufletul, aşa cum apa modelează
piatra după ciocniri repetate. Tot ce am simţit, ce am trăit, ce m-a
bucurat şi ce m-a durut şi-a pus amprenta pe care omul care sunt astăzi
şi o va face în continuare cu omul care voi fi peste ani.
Sunt momente uneori, când mă filtrez prin oglinda timpului şi parcă nu-mi vine
să cred că cea pe care o privesc faţă în faţă sunt chiar eu. Nu-mi vine
să cred că a fost o vreme când idealurile mele erau altele, că oamenii
care mă înconjurau erau alţii sau altfel, că eu însămi aveam un alt
spirit. Parcă în fiecare an devin un alt eu, iar acest lucru, recunosc,
mi se pare destul de straniu uneori. Să par aceeaşi, dar să fiu totuşi
altfel.
A trecut timpul, au
trecut anii, unele iubiri au dispărut în neant, ca şi cum n-ar fi fost,
unii oameni au rămas prezenţi în sufletul meu ca şi cum n-ar fi plecat
niciodată, viaţa mi-a dat şi mi-a luat, m-a ingenucheat şi m-a ridicat.
A trecut an după an, timp în care în viaţa mea s-au produs schimbări
mai mici sau mai mari, care cu o precizie nevăzută mi-au modelat atât
chipul, cât sufletul.
Astăzi, văd pe chipul meu o seninătate de care uitasem, iar în suflet simt o linişte pe care o pierdusem."
-sursa- http://momenteinviata.ro/timp-fiecare-cu-timpul-lui/
Cred ca am ascultat astazi acesta melodie de multe ori, incat am inteles
ca noi oamenii suntem trecatori si le dau crezare celor ce uita de
acesta lume trecand ca niste straini prin ea. Si totusi viata este
frumoasa,ea cere implicare,trebuie sa te prinzi in jocul ei...nu ai voie
sa stai pe margine. Viata trebuie vazuta asa cum este cu urcusuri si
coborasuri,pentru ca interiorul nostru se afla cate un
anotimp.Fiecare traieste anotimpul lui,depinde cat de norocos
esti...fie iarna...fie toamna...fie primavara. Daca te uiti mai atent in
interiorul vietii iti dai seama cand sa incheiat un anotimp. Astazi am
vazut o persoana care nu vedea de loc si m-am gandit ca este groaznic
pentru el sa stai tot timpul in bezna...si el totusi se bucura ca
traieste,chiar daca nu vede lumina zilei,dar o simte in interiorul
lui. Cat curaj la astfel de oameni ,ei nu se plang,nu se lamenteaza...ei gasesc sursele
necesare sa traiasca,sa rada,sa mearga mai departe si sa se bucure
de fiecare zi din viata.
"Deseori ne lovim de expresia " Toate la timpul lor ", lasand pe maine ce am fi putut face astazi, gandindu-ne ca mai este timp.
Ne dorim ca toate sa se rezolve de la sine si tragem de timp sperand ca poate El, TIMPUL, le va rezolva in locul nostru.
Suntem in permanenta grabiti, ne pierdem rabdarea foarte usor, uitam sa
le spunem celor dragi ce inseamna pentru noi, nu mai avem timp sa
admiram natura, uitam de prezent si traim mai mult in trecut sau viitor.
Suntem intr-o cautare permanenta a noastra, a lucrurilor pe care ni le dorim, a altceva decat suntem sau avem.
Ce rost are oare sa ne traim viata gandindu-ne la timpul potrivit si sa
uitam sa facem lucrurile pe care dorim sa le facem sau pe care le
simtim, fara sa ne pese daca este momentul potrivit sau nu ?!
Haideti sa incercam sa ne gandim mai mult la prezent si la viata care
trece pe langa noi intrebandu-ne " Este oare timpul potrivit ?". Haideti
sa lasam Timpul sa-si faca de cap, asa cum stie el mai bine si sa ne
amintim in fiecare zi ca Timpul e pretios, ca astazi este cel mai
potrivit moment, ca prezentul merita trait si nu ignorat si ca viata
este mult prea scurta sa ne-o umplem cu intrebari ce poate nu-si vor
gasi niciodata raspunsul." -sursa- Invitatie la Visare
Stau in fata calculatorului pregatita sa scriu ceva din gandurile
mele...astazi parca nu am chef de nimic...sunt anumite stari care nu pot
fi scrise ,este o seara in care cuvintele se simt...nu se spun. Este o
seara in care parca gandesc mai mult,o seara in care nu imi gasesc
echilibrul...o seara ce este mai importanta pentru mine. Viata nu este
perfecta,este doar frumoasa...razi ca trebuie sa razi...suferi pentru ca
suferi...da,suferinta nu are limite ,ea este acolo in interior si
uneori nu se transpune pe fata. Nu visez sa schimb lumea,cred ca nici nu
as reusi ,dar visez sa ma schimb eu in asa fel incat lumea sa imi para
mai frumoasa...urasc minciuna chiar ma scoate din sarite...desi sunt
constienta ca mult adevar doare. Am o sensibilitate fata de oamenii
slabi si incerc sa-i apar...incerc sa-i schimb altfel...vreau sa cred ca
inteleg oamenii si ca si ei ma inteleg pe mine. Recunosc ca in seara
asta sunt cam confuza,chiar nu pot sa scriu ce simt...cred ca sunt doar
obosita si simturile imi sunt amortite,asa ca ma asez la pian sa uit de
tot si de toate.
Vine un timp cand ni se face dor de tot ce-am fost noi candva...si
ajungem
sa nu ne mai regasim in momentul in care in drumul nostru spre niciunde
lasam ratacite parti din noi... le lasam oamenilor pe care ii iubim,
lasam parti din noi locurilor pe care le indragim si din care n-am vrea
sa
mai plecam niciodata. Si asa vine un timp in care ne dam seama ca nu
mai suntem intregi, ca nu ne mai apartinem.Se pare ca asa trebuie sa fie
in viata...sa ai parte de un timp in care sa simti ca nu mai poti sa
mai lupti... pentru ca ai uitat de ce si pentru ce luptai.
Ma simt enorm de epuizata,stresata si obosita!. Cat de repede se schimba
viata unui om!. Daca stau bine sa ma gandesc cred ca fericirea in viata
noastra este ca un fulg de nea care se topeste incet...chiar nu vreau
sa devin pesimista pentru ca in aceste momente nu am nevoie de asa
ceva,vreau sa cred caci chiar si pentru o clipa in care fericirea mea
este deasupra dezamagirilor,sufletul si inima mea vor castiga enorm.
Stiu ca existenta mea aduce dragoste si iubire in sufletul celor
dragi...ca ceea ce spun si fac nu este in zadar si ca Dumnezeu imi da
acea putere ca de fiecare data cand apare un strop de fericire in
sufletul meu,sa dispara cate o piatra de tristete si durere,iar
lumina,bunatatea si linistea care o inlocuieste sa fie impartasita si
celor din jurul meu. Vreau sa cred in acest lucru...
Mereu suntem tentati de a cauta stropul de fericire mult mai departe decat
linia orizontului, putini insa dintre noi nu-si dau seama ca fericirea
poate fi asa de aproape de noi, incat doar daca intindem mana, o putem
atinge si o putem avea. Avem prostul obicei sa spunem ca nu mai avem
timp de nimic.Trebuie sa ne facem timp pentru ca ai posibilitatea sa
ti-l faci aliat sau dusman,dar un
singur lucru insa nu poti face....sa-l opresti in loc, de aceea de
multe ori e mai bine sa uitam de el, si foarte adevarat, sa faci doar
ceea ce-ti place. Trebuie sa ne facem timp in a ne cauta fericirea pentru ca viata este cel mai frumos cantec posibil!.
Momente
de fericire sau necaz, toate sunt ale noastre, doar ca nu
vrem sa ne amintim de greseli la care nu am gasit solutii in acele
clipe si de trepte din viata pe care le-am sari. Viata
este ca o carte cu trairi de tot felul...asa este si viata mea un
foileton care va dura o vesnicie, o calatorie spre necunoscut cu furtuni
ce ma vor face cateodata sa renunt,si zile insorite in care speranta nu ma va
parasi niciodata.
Tot ceea ce conteaza pe acest pamant este bucuria de a trai clipa la
maxim...puterea de a iubi totul in viata noastra...recunostiinta pentru
fiecare zi traita,increderea in noi...in ceilalti si in frumusetea zilei
viitoare. Sunt momente cand treci prin clipe graznice prin
viata...pentru ca ea nu protejeaza pe nimeni,fie bogat, fie sarac...nu
stiu...sa zicem ca ai o boala incurabila,ca ti-ai pierdut cei mai buni
prieteni sau locul de munca...atunci simti ca ti-ai pierdut echilibrul
de care candva erai mandru de el...si dintr-o data esti trantit la
pamant si nu vezi nici o speranta.Si totusi omul daca vrea, are resurse
uriase in el,se poate mobiliza repede...pentru ca speranta este
cheia.Daca nu mai crezi in speranta...esti un om mort si nimeni nu te
mai poate ajuta...totul este sa nu ne dam batuti in astfel de
momente...zic eu trecatoare in viata...atunci ar trebui sa nu uitam sa
iubim,sa visam si sa ne bucuram de visele noastre,de prezentul
nostru pentru ca totul tine de un gram de speranta.
"De cele mai multe ori ne punem intrebarea...ce ar trebui sa facem
pentru a fi fericiti!.Uneori cautam fericirea in plasmuirea viselor
noastre.Este o intrebare care la randul ei genereaza o multitudine de
alte intrebari...cred ca nu exista un tipar prestabilit... stiu doar ca
totul se intampla pe un fond de liniste sufleteasca, aducatoare de
siguranta, care ne confirma ca ne aflam
in locul potrivit.Da...fericirea este ca un parfum cu care nu-i poti
parfuma pe altii decat ,daca ai cateva picaturi si pentru tine"
Uneori,chiar daca avem intelegere si compasiune,fata de durerile
altora,ne sfiim sa le aratam.Sufletul omului este locul,unde
indiscretia,poate rani mai rau,decat o tacere respectuoasa...si mai
cred,ca ceea ce este in sufletul fiecaruia,este intre el si bunul
Dumnezeu.
Din pacate toti isi doresc sa detina puterea, toti isi doresc sa detina
controlul asupra la tot din jurul lor. Am ajuns sa traim intr-o lume in
care numai prin minciuna, dat in cap, inselat puteam sa traim. Suntem
nevoiti de sistem sa fim asa, mai rau este, ca unora chiar le place sa
traiasca asa. Stau si ma gandesc ce imi doresc eu cu adevarat...si in minte nu imi vine decat un singur lucru, sanatate.Este adevarat că ne grabim si ca toate lucrurile pozitive pe care ni le
dorim sunt greu de realizat asa, in fuga. Poate ca-i suficient sa ne impacam cu noi insine si sa incercam sa ne implinim idealurile, fie ele
mai mult sau mai putin idealuri, atat cat ne permite timpul vietii.Acum, daca stau sa ma gandesc desi nu pot spune ca-mi iese, cred ca-mi doresc doar normalitate.
Degeaba vrem sa invingem timpul pentru ca ar insemna sa ne luptam cu
propia viata...ceea ce este imposibil. Ma gandesc ca zilele trec,ele
sunt precum clapele unui pian...cum treci de la o zi la alta auzi un alt
sunet. Acel sunet te invata cum sa treci prin viata,cum sa respecti
lumea,sa crezi in oameni,sa iubesti...si sa speri ca nu ai nici un
regret cand ajungi la ultima clapa. Viata este atat de frumoasa si daca
nu o poti intelege nu astepta ca totul sa vina de la sine. Viseaza
,iubeste,lupta,incearca sa te depasesti pe tine pentru ca aceste lucruri
te vor face alt om. Eu acum vad viata cu alti ochi...totul mi se pare ca o
incercare,o lectie.Desi am mai spus-o de nenumarate ori si o repet:
viata e frumoasa.
"Cât de norocoşi suntem! Astăzi, conducând un prieten orb până în staţia
de autobuz, am realizat cât de mare e binecuvântarea că putem vedea!
Cât de vulnerabil este el, ca persoană nevăzătoare…s-a lăsat total pe
mâna mea. Puteam să îl conduc pe un drum bun sau pur şi simplu puteam să
îl duc pe un drum greşit. Aici de mine depindea. Câţi dintre noi avem o
încredere aşa de mare încât ne-am lăsa pe mâna altor persoane?
Şi ştiţi ce este ciudat? Că noi vedem, vedem tot ce se petrece în
jurul nostru, vedem oamenii, lucrurile, natura şi totuşi…uneori alegem
un drum greşit. Ori, trăim ca şi cum nu am vedea nimic din ce ne
înconjoară. Suntem atât de obosiţi, de stresaţi şi de nervoşi încât nu
mai avem timp de lucrurile care sunt cu adevărat importante. Trăim de pe
o zi pe alta, fără a conştientiza cât de norocoşi suntem.
Nu trebuie să fim conduşi de mână, nu trebuie să ni se spună de
nenumărate ori: ”atenţie, scară. ai grijă, trecem strada.”. Nu trebuie
să trăim o viaţă ”neagră” şi nici nu trebuie să ne luptăm cu sentimentul
vulnerabilităţii. Şi totuşi…am observat la prietenul meu mai mult
optimism, mai multă fericire şi mai multă siguranţă ca la oricare dintre
noi. Da, da. Ce ar fi să aprindem lumina conştiinţei, să realizăm că
noi vedem şi să începem să trăim ca atare? Să nu mai continuăm să trăim
în întuneric, ci, ca prietenul nostru orb, să trăim o viaţă plină de
lumină!" -sursa- https://capshunik.wordpress.com/-
Nu cred ca ma pot numara printre cei ce se dau batuti usor in
viata.Chiar nu stau sa-mi plang de mila.Imediat caut sa gasesc o
solutie si stau doar atat sa-mi fac curat in suflet.Nu mi-au placut
nicicand oamenii care nu stiu ce vor,care nu au un scop in viata.Iti
trebuie curaj in viata.Mi-am dat seama ca fericirea mea exista doar cand
cei din jurul meu sunt fericiti.Exista momente in viata cand,chiar daca
nu vrei,trebuie sa o iei de la zero...si incet,incet ridici capul,te
scuturi de praf si pornesti la drum...Trebuie sa crezi in orice,caci
insasi viata este o speranta.Astazi sunt omul care crede ca visele se
afla inauntrul nostru.Stiu ca o sa fiu mereu un om liber... si nu mi-am
pierdut speranta ca pot crea o lume mai buna si mai frumoasa decat cea
in care traiesc azi.
Astazi sunt mult mai atenta cu cei din jurul meu ,ascult aproape totul cu mult
interes.Numai cand treci printr-o boala crunta si ai norocul sa
scapi,apreciezi totul la maxim. Niciodata nu mi sa intamplat sa privesc
un buchet de flori o ora. Inainte viata mea se derula cu o viteza
mare,nu eram atenta la detalii,doar stiam ca trebuie sa muncesc si acasa
si la servici... si uitam de ce era mai esential in viata.
Astazi traiesc pentru ca ma iubesc prea mult ca sa mor...
Sunt momente in viata fiecaruia cand parca ne-am dori sa fim cei mai
puternici oameni, sa avem cel mai puternic psihic, sa fim imuni la
durerea din interior. Ce fel de conditii trebuie sa indeplinesti ca sa
reusesti sa zambesti chiar daca sufletul tau e praf? Sau sa ramai calm
intr-un moment de disperare in care simti ca iti fuge pamintul de sub
picioare.De multe ori, cand relele ne coplesesc, parca ne intuneca
viata, mintea, nu mai vedem nimic, decat acel rau, simtim ca nu mai avem
nimic..si uitam cel mai important lucru: ca de fapt nu suntem singuri.
Daca nu e un prieten, atunci e un parinte sau acea putere care ne
vegheaza viata. De multe ori nici eu nu inteleg de ce trec uneori prin
atatea lucruri dureroase, dar cred ca toate se intampla pentru a ne face
puternici sa le depasim pe altele poate si mai grele.Sa speri fara
bariere… sa astepti un raspuns chiar daca toti cei din jur si-au pierdut
rabdarea…sa mangai, sa alinti, sa consolezi chiar daca de fapt tu esti
cel care ar avea nevoie de toate astea…sa crezi in tine chiar daca toti
te pun la zid…sa te vezi frumos, chiar daca nimeni nu si-ar dori sa-ti
imortalizeze chipul…sa speri si iar sa speri chiar daca risti sa fi
numit naiv sau poate prost! Unde se invata toate astea? As fi prima pe
lista de inscriere a unei asemenea scoli.
Eu cred în tine. Cred
că poți găsi în tine forța de a te ridica după ce cazi, că după ce
plângi îndeajuns vei zâmbi mai frumos ca niciodată, că după ce pierzi nu
te vei lăsa copleșit de sentimentul că ai fi putut face mai mult și vei
lupta din nou, că după ce te-ai simțit trădat sau folosit vei putea să
crezi din nou în oameni și în prietenie. Cred că tu poți. Poți să crezi
din nou, să speri din nou, să iubești din nou, să dăruiești, să ierți,
să te schimbi. Da, poți să te schimbi, să devii mai înțelept, mai calm,
mai încrezător în propriile tale forțe.
Poate că acum ești acolo jos, poate că nu te-ai ridicat încă pentru că
nu crezi că mai poți, nu crezi că ești suficient de puternic ca să
depășești și asta. Dar poți. Tu poți. Pentru că, vezi tu, sunt momente
când viața te surprinde și te obligă să fii puternic pentru că nu-ți
oferă altă variantă. Adevărul este că uneori poți fugi, te poți ascunde o
vreme, îți poți repeta într-una că ești slab și că nu poți, dar la un
moment dat, va trebui să ieși din ascunzătoare sau să te ridici din
locul în care ai zăcut o vreme, plângându-ți de milă, să te înfrunți pe
tine însuți și să-ți înfrunți problemele, pierderile și să-i înfrunți pe
oamenii care te-au doborât. Crezi sau nu, deși totul pare întunecat și
fără scăpare acum, va veni un moment în care cu curaj sau fără, vei
trece peste. Și vei lupta. Și vei câștiga. Sau nu vei câștiga. Dar ai
fost acolo, ai stat în picioare, ai luptat. Ai devenit un om mai
puternic decât credeai, decât sperai să fii vreodată. În cele din urmă,
toate aceste bătălii în care luptăm pentru supraviețuirea spiritului
sunt cele care ne întăresc.
pentru că plângem după lucruri, dar renunțăm ușor la oameni.
pentru că avem ambiţii, dar nu avem valori.
pentru că preferăm să renunţăm, decât să luptăm.
pentru că în loc să zburăm, ne târâm.
pentru că în loc să iertăm, părăsim.
pentru că în loc să cunoaştem, judecăm.
pentru că, deşi avem viaţă, nu trăim.
pentru că avem sentimente, dar nu le exprimăm.
pentru că avem mâini, dar nu mângâiem, nu ştergem lacrimi, nu îmbrăţişăm.
pentru că avem picioare sănătoase, dar nu ne mai deplasăm fără maşini.
pentru că avem cerul și frumosul în jur, dar mergem cu privirea în pământ.
pentru că avem sufletele pline de zâmbete, dar chipurile ne sunt încărcate de grimase triste.
pentru că avem case mari, dar lipsite de dragoste, de râsete şi de prieteni care să le treacă pragul.
pentru că avem bani de irosit pe nimicuri care ne omoară timpul şi sănătatea, dar nu avem bani pentru a cumpăra o carte.
pentru că avem mâncare de risipit, dar nu avem de dăruit celor care nu au.
pentru că, deși avem muzică, noi ascultăm zgomote.
pentru că, deși avem pace pe pământ, noi ducem războaie.
pentru că în loc să ne rugăm, cerșim.
pentru că studiem mult şi învăţăm puţin.
pentru că, deşi cunoaştem foarte mulţi oameni, prea puţini dintre ei ne sunt prieteni.
pentru că urâm, în loc să iubim…
Eu cred în tine. Cred
că poți găsi în tine forța de a te ridica după ce cazi, că după ce
plângi îndeajuns vei zâmbi mai frumos ca niciodată, că după ce pierzi nu
te vei lăsa copleșit de sentimentul că ai fi putut face mai mult și vei
lupta din nou, că după ce te-ai simțit trădat sau folosit vei putea să
crezi din nou în oameni și în prietenie. Cred că tu poți. Poți să crezi
din nou, să speri din nou, să iubești din nou, să dăruiești, să ierți,
să te schimbi. Da, poți să te schimbi, să devii mai înțelept, mai calm,
mai încrezător în propriile tale forțe.
Poate că acum ești acolo jos, poate că nu te-ai ridicat încă pentru că
nu crezi că mai poți, nu crezi că ești suficient de puternic ca să
depășești și asta. Dar poți. Tu poți. Pentru că, vezi tu, sunt momente
când viața te surprinde și te obligă să fii puternic pentru că nu-ți
oferă altă variantă. Adevărul este că uneori poți fugi, te poți ascunde o
vreme, îți poți repeta într-una că ești slab și că nu poți, dar la un
moment dat, va trebui să ieși din ascunzătoare sau să te ridici din
locul în care ai zăcut o vreme, plângându-ți de milă, să te înfrunți pe
tine însuți și să-ți înfrunți problemele, pierderile și să-i înfrunți pe
oamenii care te-au doborât. Crezi sau nu, deși totul pare întunecat și
fără scăpare acum, va veni un moment în care cu curaj sau fără, vei
trece peste. Și vei lupta. Și vei câștiga. Sau nu vei câștiga. Dar ai
fost acolo, ai stat în picioare, ai luptat. Ai devenit un om mai
puternic decât credeai, decât sperai să fii vreodată. În cele din urmă,
toate aceste bătălii în care luptăm pentru supraviețuirea spiritului
sunt cele care ne întăresc.
"Vei întâlni mulți îngeri, dar unul singur va avea puterea să te ridice de la pământ.
Unii îți vor spune să te ridici singur, alții te vor învăța cum să-ți
crești aripi, puțini te vor prinde în brațe și te vor ridica.
Îngerul tău știe că dacă te-ai putea ridica singur, nu i-ai mai cere
ajutorul. Știe și că nu au cum să-ți crească aripi. Așa că te cuprinde
în brațe și te ridică. Nu e ușor, pentru că ei nu ridică doar trupul ci
și sufletul. Iar sufletul omului cântărește mult, după faptele sale."