Pentru cei multi insem ceva...

Am ajuns sa pun suflet in tot ceea ce fac,ma atasez foarte repede de acele persoane pe care le consider deosebite...incerc din rasputeri sa pastrez oamenii in care am crezut ca mi-au facut viata frumoasa...nu renunt usor la ei si ma afecteaza cand nu sunt tratata ca atare.Ma invinuiesc pentru faptul ca sau indepartat de mine...dar sunt constienta ca majoritatea celor care ma inconjoara ...ma apreciaza si simt ca pentru cei multi insem ceva si imi dau seama ca sunt norocoasa. De la cei care nu ma merita accept cate doua trei dusuri reci,dupa care imi dau seama ca lupta nu merita dusa...vreau sa ma dedic celor care imi raspund la fel cum ii tratez...celor care intr-adevar ma merita...pentru ca insa viata inseamna alegeri si trebuie sa alegem pe acei care fac parte din ea. Astazi am avut parte de o intamplare nefericita si am sa va povestesc...cu multi ani in urma mergeam la o biserica unde aprindeam cate o lumanare pentru mine si cei dragi...acolo  l-am cunoscut pe preotul Stefanescu...cand m-am casatorit acest preot m-a cununat eu nestiind ca familia dumnealui  si a mea erau prieteni...anii au trecut si tot acest preot ca prieten de familie a participat la slujba de inmormantare a tatalui meu...acum sase ani a murit sotia preotului si de atunci acest om parca nu mai are viata. Prin drumurile mele prin oras , astazi m-am intalnit cu o cunostiinta, care m-a informat ca este foarte bolnav si este la terapie intensiva...primul meu impuls a fost sa-l sun ...mi-a raspuns cu vocea stinsa si de fapt ne-a rugat sa-l mai sunam. Mare lucru nu am inteles...apoi pentru ca asa este firesc, am sunat acasa la el unde mi-a raspuns nora lui...ce pot sa zic...o zapacita si o frustata care si-a varsat tot naduful pe mine,si din cate am inteles toata viata ei a urat familia mea ...acesta familie ,ma refer la domna si domnul Stefanescu au fost  deosebiti incat niciodata acesta nora   nu o sa calce pe urmele lor...pentru ca nu poate...este un om slab,mic,las si fara caracter. Abia astept sa treaca noaptea ...maine voi fi la Popa Stefanescu(asa i-l numesc eu de cand eram mica)...am sa profit de toate cunostiintele din spital si voi ajunge la reanimare pentru ca am inteles ca se patrunde greu...dar sigur ma descurc...pentru ca atunci cand vreau ceva,eu nu ma las batuta si intotdeauna obtin ceea ce vreau...iar acest om merita sa-i intind o mana de ajutor atunci cand are nevoie...pentru ca merita sa fiu acolo langa el cand ii este greu.

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.