Mi-e dor...

In urma operatiei de laringe,inca nu i-a revenit vocea sotului meu. Medicii spun ca va vorbi normal,acum vorbeste incet,aproape in soapta,cei drept mai clar pentru ca dupa operatie comunicam prin scris. Astazi de dimineata stateam amandoi la cafea...tacuti,desigur...adica el tacea iar eu ma gandeam la diminetile in care gura nu ne mai tacea. Aveam subiecte de discutie tot timpul. Vedeti voi,omul nu realizeaza niciodata ceea ce are, decat atunci cand ajunge in astfel de situatii.  Mi-e dor...al naibii de dor sa-l aud cum vorbeste...mi-e dor de felul cum imi spunea buna dimineata,noapte buna sau ti-e bine...in fine,imi este dor de acele vremuri.  Imi lipseste enorm si stiu ca si el simte la fel. Da...acum inteleg perfect cuvantul "mi-e dor" pentru ca dorul adevarat este cel care doare!.


Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

Dar niciodata nu renunt...

Maine este ziua decisiva pentru mine...chiar nu am chef si nici nu vreau sa ma gandesc ca o  sa  ma impotmolesc din cauza unei decizii pe care unitatea este obligata sa  o dea in mod legal. Dar cate am intampinat eu cu acesti domni,este posibil orice...ma astept si sunt inarmata cu rabdare si cu lectia facuta. Eu intotdeauna am gandit ca atunci cand vreau ceva care efectiv mi se cuvine ,stiu ca trebuie sa ma lupt pentru acel ceva...stiu ca trebuie sa fiu puternica  si sa nu renunt la jumatatea drumului,oricat de greu ar fi.  Sunt in stare sa merg mai departe,chiar si in genunchi. Dar niciodata nu renunt...si stiti de ce? Pentru ca lumea asta in care traim nu se imparte in alb sau negru...lumea in care traim acum este gri ...de cele mai multe ori este un gri murdar in care trebuie sa invatam sa supravietuim.

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

Multumesc Maria.

GABRIELA,LA MULTI ANI !

Desi ne cunoastem doar din virtual si ne leaga aceeiasi problema de viata pe care am reusit sa o gestionam in favoarea noastra,ma incurajeaza ca acum la sarbatoarea numelui tau sa-ti trimit urari de bine si sanatate maxima!
De ziua numelui tau si in orice alta zi iti urez sa ai parte de momente speciale, cu bucurii si sa ramai cu multe amintiri placute. Sa ai o zi excelenta! 

sursa  http://meg55-miannadraguta.blogspot.ro/

Multumesc frumos Maria pentru acesta postare,desi am discutat ieri la telefon,imi cer scuze ca nu am vazut mai devreme aceasta minunata postare de ziua numelui meu care drept sa-ti spun m-a sensibilizat enorm de mult. Imi pare rau ca am lipsit din virtual doua saptamani,dar tu sti foarte bine ca am stat cu sotul meu in spital. Multumesc frumos inca o data suflet frumos !.

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.

gabriella.

Sper sa fie bine...

Nu am mai scris de mult pe blog,de fapt nici nu am mai avut timp. Pe 2 noiembrie am plecat la spital pentru ca sotul meu  trebuia operat.Am crezut ca stau cateva zile,dar realizand ca operatia este destul de grea iar el era speriat am decis impreuna cu medicii sa fiu in preajma lui zi si noapte,incat mi sa pus la dispozitie un pat langa el. In ziua operatiei a fost groaznic,am simtit efectiv ca innebunesc...orele treceau groznic de incet. A intrat in sala de operatie la ora 8 si a iesit la orele 12 ...o asteptare  care mi-a secatuit toate puterile de care mai dispuneam.Am stat la capataiul lui secunda de secunda,atenta la fiecare miscare pe care o facea. Pentru mine atunci  a fost noaptea cea mai lunga...o noapte care a trecut ingrozitor de greu,iar dimineata a fost la fel de dureroasa.Se pare ca barbatii in general suporta mai greu si se comporta exact ca niste copii in astfel de cazuri...am stat zi si noapte pana la epuizare iar cand am decis sa plec acasa pentru o zi,i-am vazut ochii plini de lacrimi care efectiv ma implorau sa raman,asa ca am decis sa raman pana la externare care a avut loc ieri. Sper sa fie bine...sper din tot sufletul sa lupte pentru el. Eu intotdeauna am luptat atunci cand am crezut in ceva...imi este foarte greu sa accept infrangerea...am fost  intotdeauna optimista pentru ca sunt constienta ca este singura sansa pe care o ai in astfel de cazuri ,oricat de zdrobit in doua ar fi sufletul tau.Pentru mine a renunta la ceva nu este o solutie. In aceste zile mi-am pus mereu intrebarea:de ce eu...de ce mie mi se intampla asa ceva!. Si totusi acolo in spital eu in durerea mea credeam ca sunt cea mai oropsita de soarta...dar privind in jurul meu mi-am dat seama ca nimeni nu este ocolit de ea. Dar oamenii nu sunt toti la fel...cu cat daruiesti mai mult din sufletul tau cu atat mai mare este suferinta,pentru ca daruim pana la ultimul strop din sufletul nostru...si chiar daca ne doare,fericirea de a darui si a fi alaturi de cineva este mai presus de orice pe lumea asta.

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.