Totalul afișărilor de pagină

luni, 31 decembrie 2012

La Multi Ani!.

http://4.bp.blogspot.com/-CI_7cvRCM-8/ULtbgPmgMsI/AAAAAAAANvE/CpXVbS6PnMo/s1600/New-Year-2013-Wallpapers-Wishes-Photos3.jpg
Fiecare dintre noi are in suflet vise, dorinte si sperante pentru mai bine.Si ce moment poate fi mai bun decat noaptea trecerii dintre anul pe care-l lasam in urma pasilor nostri pe drumul dinaintea noastra, si primul pas din noul an?... va doresc din suflet ca fiecare pas facut in anul care vine sa va aduca implinirea tuturor dorintelor nerostite, viselor si sperantelor unui nou inceput, a binelui, fericirii si dragostei nemarginite!...LA MULTI ANI !.

gabriella.

sâmbătă, 29 decembrie 2012

De multe ori...

Astazi discutam cu o buna prietena de a mea ,asa in general despre oameni...ea se afla intr-o situatie putin mai delicata acum in prag de sarbatori si era foarte dezamagita de asa zisii prieteni in care ea a investit sentimente , suflet si chiar a pus umarul cand acesti oameni au fost intr-un impas.Dar ce sa faci...asta-i viata!. Cred ca pentru fiecare dintre noi vine o vreme ,cand realizezi ca un strain iti este mai prieten decat un adevarat prieten…iar un prieten iti este mai strain decat un om pe care il cunosti tu de o viata…si vine o scadenta cand iti dai seama ca oamenii in care credeai...te dezamagesc si nu ii poti ierta. Ajungem la un moment dat  sa investim timp si sentimente in acesti oameni, dar pana la urma realizam singuri  ca totul a fost in zadar…ca nu-i cunoastem cu adevarat si ca ei sunt altfel decat ii stiam noi.  De multe ori facem alegeri diferite pentru ca simtim ca avem nevoie de lucruri diferite…dar pana la urma invatam singuri sa fim fericiti.
    
Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

joi, 27 decembrie 2012

Acesta este telul meu in viata...

Am castigat de multe ori in viata... am si pierdut, poate de tot atatea ori.   Am ras si am plans, dar intotdeaua am continuat, pentru ca acesta este telul  meu in viata. Desi am unele probleme in familie legate de sanatate,sufle­tul meu este foarte li­nistit in momentul de fata.  Sunt in pace cu ceea ce traiesc. Sunt legata foarte mult de ru­ga­ciune... ma rog si mai inchin mereu, si asta imi da o pa­ce  reala. Pri­etenia care s-a legat intre mine si nepotul meu Andrei ...imi da o mare putere pentru ca el este sufletul meu...intreaga mea lume.



Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

marți, 25 decembrie 2012

Craciun Fericit!.

Ar trebui ca toti sa ne ridicam capul si sa privim viata ca pe o minune ca existam. Pentru asta ,viata trebuie traita incat sa ne bucuram de fiecare clipa,de fiecare secunda care ni se ofera...pentru ca maine nu se stie daca v-a mai fi o zi. Ce poate fi mai frumos decat sa crezi in cele mai frumoase lucruri,minuni , oameni si desigur in Mos Craciun.  Cred ca este cel mai nobil sentiment simtit vreodata de inima omeneasca! 
Va doresc din suflet ca acesta sarbatoare sa va aduca Pace in suflet...Fericire...Implinire...Iubire ...langa cine va este bine. Craciun Fericit!.
 Fotografie   
 
Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

luni, 24 decembrie 2012

La multi ani prieteni...

Imi place sa sper si chiar sa cred cu convingere ca intotdeauna in viata este loc pentru un nou inceput. Sper ca noul an sa fie un nou inceput plin de sanatate,fericire,bucurie cu clipe frumoase,liniste sufleteasca si iubire sincera pentru toata lumea. Asta va doresc din suflet voua dragi prieteni!. Sunt mandra si fericita ca am cunoscut oameni cu suflete deosebite , frumoase si cu trairi intense prin intermediul blogului. La multi ani prieteni,va iubesc si va ofer imbratisarea mea sincera.Craciun Fericit!.


Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

duminică, 23 decembrie 2012

Nu trebuie sa sufocam visele...

Oricat ne-ar fi de greu ,viata trebuie traita asa cum este ea...nu trebuie sa sufocam visele,trebuie sa le facem sa creasca,apoi cu ele vom creste si noi. Oricat de rau ar fi,din fiecare suferinta sau neajuns invatam cate ceva pentru ca numai asa evoluam. Nu trebuie sa uitam ca viata este una singura...ea este a noastra cu bune cu rele,dar important este sa o traim frumos si cu demnitate.

  

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

vineri, 21 decembrie 2012

Am uitat sa traim cu adevarat ziua de azi...

Astazi am dat din intamplare peste niste felicitari care au fost trimise peste ani in perioada sarbatorilor. Cat de frumoase erau si cata fericire simteam atunci cand primeam astfel de carti postale!.Imi dau seama ca totul se schimba infernal de repede din mers si noi nici macar nu simtim. Uite de exemplu astazi cu ziua asta care pentru unii ar fi sfarsitul lumii...Doamne ce prostie!.Mai bine ar trebui sa ne dam seama ca stam toata ziua pe internet,comunicam tot mai des in virtual...avem impresia ca traim  intr-o lume in care totul pare posibil si avand senzatia ca suntem foarte fericiti. Parca am uitat sa iubim sau spera real...traim si muncim mecanic ca niste roboti. Am uitat sa mai scriem scrisori,am uitat sa zambim...am uitat sa traim cu adevarat ziua de azi...clipa aceasta care este singura care ne apartine.
Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

joi, 13 decembrie 2012

Un dar de la Dumnezeu...

Cred cu convingere ca viata inseamna o lupta continua...toti avem probleme sau situatii neprevazute  si mai putin placute,dar cel  mai important este sa nu ne pierdem puterea de a merge pana la capat si a nu ne poticni pentru a abandona o problema din viata. Trebuie sa intelegem ca viata inseamna sa traiesti...sa lupti...sa suferi...sa iubesti...sa te bucuri...sa plangi,sa razi si sa crezi in ceva.  Dar asa cum este viata noastra,ea trebuie traita cu bune cu rele,sunt situatii cand uneori te doboara,alteori te ridica,dar tot ce trebuie sa faci este sa nu uiti niciodata ca viata trebuie traita in asa fel incat sa fi demn de ea...sa nu pleci capul de rusine,caci altfel esti inlaturat de cei care te-au apreciat si iubit. Intr-un cuvant pentru mine viata inseamna demnitate. Asa ca in fiecare dimineata cand ma trezesc,deschid ochii si privesc pe geam zambind spunandu-mi cu fermitate acele cuvinte cu care inchei eu fiecare postare "Trebuie sa Traiesc"...si stiti de ce?  Pentru ca incepe o noua zi,care nu este un drept ci un dar de la Dumnezeu.
Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

duminică, 9 decembrie 2012

Trebuie sa invatam sa traim...

Cred ca nu mai rezist cu nebunia asta despre sfarsitul lumii. Daca stau bine sa ma gandesc,sfarsitul lumii este acolo intr-o particica din sufletul meu zi de zi,tot ce trebuie sa facem este sa ne invatam sa traim cu acea particica din noi. Nu...nu imi este teama  de acesta zi care se anunta peste tot!. Asa cum spuneam asistam la  sfarsitul lumii in fiecare zi...uite ,cand pierzi pe cineva drag,simti ca  pierzi si o parte din sufletul tau si atunci ai senzatia mult timp ca pentru tine este sfarsitul lumii. Sigur,ai impresia ca ai pierdut acea lume in care eram noi ...si cu toate astea trebuie sa invatam sa mergem mai departe in aceasta lume fara cei dragi. Trebuie sa invatam sa traim fara ai vedea fizic...doar sa-i simtim.Pentru mine in astfel de momente simt ca vine sfarsitul lumii.
Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

sâmbătă, 8 decembrie 2012

Este tot ce conteaza...

De multe ori in viata asta a noastra complicata si totusi frumoasa,ai impresia in anumite momente ,ca toate drumurile tale nu duc nicaieri...si tu mergi si mergi,incat nu sti unde sa te indrepti. Dar cel mai important este sa crezi si in acelasi timp sa fi convins  din toata inima ca lumina de la capatul drumului ti se va arata exact acolo unde tu zaresti o fundatura...sa crezi cu adevarat ca are un singur drum spre bucurie,fericire,iubire,lumina si viata. Intr-o discutie cu cineva, spunea ca toate drumurile duc in acelasi loc,doar ca sunt momente cand viata ne face de multe ori sa ne abatem de la acel drum bun...mai precis sa o luam pe scurtatura. Sigur si acesta este un adevar pentru ca de multe ori nici noi nu mai avem rabdare cu noi. Dar cred ca cel mai important este sa ne intoarcem pe drumul acela drept tot timpul...chiar daca este mai lung...el este drumul vietii si este tot ce conteaza.
Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

vineri, 30 noiembrie 2012

Mi-e dor...

In urma operatiei de laringe,inca nu i-a revenit vocea sotului meu. Medicii spun ca va vorbi normal,acum vorbeste incet,aproape in soapta,cei drept mai clar pentru ca dupa operatie comunicam prin scris. Astazi de dimineata stateam amandoi la cafea...tacuti,desigur...adica el tacea iar eu ma gandeam la diminetile in care gura nu ne mai tacea. Aveam subiecte de discutie tot timpul. Vedeti voi,omul nu realizeaza niciodata ceea ce are, decat atunci cand ajunge in astfel de situatii.  Mi-e dor...al naibii de dor sa-l aud cum vorbeste...mi-e dor de felul cum imi spunea buna dimineata,noapte buna sau ti-e bine...in fine,imi este dor de acele vremuri.  Imi lipseste enorm si stiu ca si el simte la fel. Da...acum inteleg perfect cuvantul "mi-e dor" pentru ca dorul adevarat este cel care doare!.


Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

duminică, 25 noiembrie 2012

Dar niciodata nu renunt...

Maine este ziua decisiva pentru mine...chiar nu am chef si nici nu vreau sa ma gandesc ca o  sa  ma impotmolesc din cauza unei decizii pe care unitatea este obligata sa  o dea in mod legal. Dar cate am intampinat eu cu acesti domni,este posibil orice...ma astept si sunt inarmata cu rabdare si cu lectia facuta. Eu intotdeauna am gandit ca atunci cand vreau ceva care efectiv mi se cuvine ,stiu ca trebuie sa ma lupt pentru acel ceva...stiu ca trebuie sa fiu puternica  si sa nu renunt la jumatatea drumului,oricat de greu ar fi.  Sunt in stare sa merg mai departe,chiar si in genunchi. Dar niciodata nu renunt...si stiti de ce? Pentru ca lumea asta in care traim nu se imparte in alb sau negru...lumea in care traim acum este gri ...de cele mai multe ori este un gri murdar in care trebuie sa invatam sa supravietuim.
Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

luni, 19 noiembrie 2012

Multumesc Maria.

GABRIELA,LA MULTI ANI !




Desi ne cunoastem doar din virtual si ne leaga aceeiasi problema de viata pe care am reusit sa o gestionam in favoarea noastra,ma incurajeaza ca acum la sarbatoarea numelui tau sa-ti trimit urari de bine si sanatate maxima!
De ziua numelui tau si in orice alta zi iti urez sa ai parte de momente speciale, cu bucurii si sa ramai cu multe amintiri placute. Sa ai o zi excelenta! 
sursa  http://meg55-miannadraguta.blogspot.ro/

Multumesc frumos Maria pentru acesta postare,desi am discutat ieri la telefon,imi cer scuze ca nu am vazut mai devreme aceasta minunata postare de ziua numelui meu care drept sa-ti spun m-a sensibilizat enorm de mult. Imi pare rau ca am lipsit din virtual doua saptamani,dar tu sti foarte bine ca am stat cu sotul meu in spital. Multumesc frumos inca o data suflet frumos !.

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

sâmbătă, 17 noiembrie 2012

Sper sa fie bine...

Nu am mai scris de mult pe blog,de fapt nici nu am mai avut timp. Pe 2 noiembrie am plecat la spital pentru ca sotul meu  trebuia operat.Am crezut ca stau cateva zile,dar realizand ca operatia este destul de grea iar el era speriat am decis impreuna cu medicii sa fiu in preajma lui zi si noapte,incat mi sa pus la dispozitie un pat langa el. In ziua operatiei a fost groaznic,am simtit efectiv ca innebunesc...orele treceau groznic de incet. A intrat in sala de operatie la ora 8 si a iesit la orele 12 ...o asteptare  care mi-a secatuit toate puterile de care mai dispuneam.Am stat la capataiul lui secunda de secunda,atenta la fiecare miscare pe care o facea. Pentru mine atunci  a fost noaptea cea mai lunga...o noapte care a trecut ingrozitor de greu,iar dimineata a fost la fel de dureroasa.Se pare ca barbatii in general suporta mai greu si se comporta exact ca niste copii in astfel de cazuri...am stat zi si noapte pana la epuizare iar cand am decis sa plec acasa pentru o zi,i-am vazut ochii plini de lacrimi care efectiv ma implorau sa raman,asa ca am decis sa raman pana la externare care a avut loc ieri. Sper sa fie bine...sper din tot sufletul sa lupte pentru el. Eu intotdeauna am luptat atunci cand am crezut in ceva...imi este foarte greu sa accept infrangerea...am fost  intotdeauna optimista pentru ca sunt constienta ca este singura sansa pe care o ai in astfel de cazuri ,oricat de zdrobit in doua ar fi sufletul tau.Pentru mine a renunta la ceva nu este o solutie. In aceste zile mi-am pus mereu intrebarea:de ce eu...de ce mie mi se intampla asa ceva!. Si totusi acolo in spital eu in durerea mea credeam ca sunt cea mai oropsita de soarta...dar privind in jurul meu mi-am dat seama ca nimeni nu este ocolit de ea. Dar oamenii nu sunt toti la fel...cu cat daruiesti mai mult din sufletul tau cu atat mai mare este suferinta,pentru ca daruim pana la ultimul strop din sufletul nostru...si chiar daca ne doare,fericirea de a darui si a fi alaturi de cineva este mai presus de orice pe lumea asta.
Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

joi, 25 octombrie 2012

Vorbele sunt in vant...

Nu am inteles niciodata de ce unii oameni sunt atat de superficiali si lipsiti de suflet...cred ca au ajuns la acel stadiu incat nici de ei nu le mai pasa. Nu vreau sa fiu in locul lor pentru ca imi imaginez cat de plin de frustari este sufletul lor. Oare sa fie asta lumea in care traim? ... o lume in care indiferenta primeaza iar ce este frumos in oameni  nu mai are timp sa fie vazut.  Spuneam cu cateva postari in urma,despre seful de personal de la Directia Judeteana de Statistica...ei iata ca astazi prin demersurile facute pe cai legale la institutiile statului roman...caci alta cale nu am avut...culmea ca mi-au dat dreptate. A trebuit sa pierd din timpul meu  trei saptamani si sa le explic in legatura cu contractul de munca al sotului meu de ai plati concediul medical si ai elibera o adeverinta de salariat pentru a o viza la casa de sanatate. Ce atata filozofie sau greutate chiar ca nu inteleg!.Dar asta este viata...te lovesti de toti prostii. Mi-au trebuit trei saptamani pana am inteles de la o salariata de la Inspectia Teritoriala a Muncii ca prin vorbe nu rezolvi nimic. Asa ca oameni buni...luptati  pentru drepturile voastre si pune-ti totul pe hartie...atatea drepturi cat inca le mai avem...caci vorbele sunt in vant. Daca tu nu esti hotarat sa lupti pentru tine si pentru ceea ce ti se cuvine,altii nu o vor face pentru ca nu-i intereseaza.


  

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

vineri, 19 octombrie 2012

Parca am obosit...

Candva spuneam ca  oamenii sunt buni,dar se pare ca in ultimul timp am parte de oameni fara suflet...oameni superficiali si goi pe dinauntru. Parca am obosit chiar ma simt epuizata de atatea drumuri...nu mai suport prostia unora care nu stiu sa-si faca treaba  si se cred ...zic ei destepti. In ziua de astazi este greu sa schimbi ceva,mai ales mentalitatea omului si ce este mai rau ne place sa traim asa, sa nu facem ceva util pentru ziua de astazi si ne culcam cu gandul ca si maine va fi o zi. Dar daca poti sa faci ceva azi...de ce sa faci maine!.Mereu am fost de parere ca toate lucrurile trebuiesc facute la timpul lor...dar din pacate sunt oameni care lasa sa treaca zilele pe langa ei si efectiv nu stiu ce au facut. Cred ca fiecare zi in care nu poti sa-ti demonstrezi ca ai facut ceva ,este o zi pierduta ,o zi in care efectiv ai fost orb,o zi in care nu ai vazut si nu ai auzit nimic...este o mica parte din viata ta pe care tu ai decis sa fie urata.  Este o zi in care  tu ca om pur si simplu nu existi!.
 
Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

miercuri, 17 octombrie 2012

Si totusi...

Cred ca nu exista in lumea asta cineva care sa nu-i fie frica de ceva. Chiar nu cred !...exista frica de inaltime,de intuneric, frica de boala sau ...frica de Dumnezeu si lista poate continua. La toti exista acest sentiment fie ca recunoastem sau nu, dar cea mai inspaimantatoare este frica de durere si mai ales de cea sufleteasca care din pacate se vindeca cam greu. Am ajuns sa  traim intr-o lume in care suntem nevoiti ca in fiecare zi sa purtam cate o masca...pentru ca in spatele ei poti sa-ti ascunzi lacrimile,suferinta,durerea sau neputinta...acea neputinta de a schimba ceea ce  te doare  si ceea  ce este rau.  Si totusi continuam sa luptam cu speranta ca acolo sus cineva ne iubeste si ne intinde o mana ...ne place sa credem...dar in acelasi timp ne este teama doar ca nu cumva uneori sa fie prea ocupat sau pur si simplu sa uite noi.

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

duminică, 14 octombrie 2012

Versuri scrise de Marin Sorescu...


Vine o vreme
Când trebuie să tragem sub noi
O linie neagră
Şi să facem socoteala.

Câteva momente când era să fim fericiţi,
Câteva momente când era să fim frumoşi,
Câteva momente când era să fim geniali.
Ne-am întâlnit de câteva ori
Cu nişte munţi, cu nişte copaci, cu nişte ape
(Pe unde-or mai fi? Mai trăiesc?)
Toate acestea fac un viitor luminos-
Pe care l-am trăit.

O femeie pe care am iubit-o
Şi cu aceeaşi femeie care nu ne-a iubit
Fac zero.

Un sfert de an de studii
Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere
A căror înţelepciune am eliminat-o treptat.
Şi, în sfârşit, o soartă
Şi cu încă o soartă (de unde-o mai fi ieşit?)
Fac două (Scriem una şi ţinem una,
Poate, cine ştie, există şi viaţă de apoi). 
 
Contabilitate-versuri scrise de Marin Sorescu.

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.
 


sâmbătă, 13 octombrie 2012

Cele 11 picaturi de intelepciune ale vietii...


Publicat în 27.03.2012 de R Gaviota 1.

  Este adevarat ca nu realizam ceea ce am avut in viata noastra decat atunci cand il pierdem. Este adevarat insa si faptul ca nu realizam ceea ce ne lipsea decat in momentul in care vine in viata noastra.
Picatura 1: "Este dureros sa iubesti pe cineva si sa nu ti se raspunda prin iubire. Dar ceea ce este si mai dureros este sa iubesti pe cineva si sa nu gasesti niciodata curajul sa-i marturisesti acelei persoane ceea ce simti". 

Picatura 2: "Un lucru trist in viata este cand intalnesti pe cineva care inseamna enorm, totul pentru tine doar ca sa afli la final ca nu a fost niciodata destinat sa fie. Un lucru trist este cand trebuie sa il lasi sa plece".
  
Picatura 3: "Cel mai bun prieten iti este acela alaturi de care poti sta intr-un leagan, pe o veranda, fara sa vorbiti nimic, iar cand plecati de acolo sa va simtiti ca si cum ati fi avut cea mai buna conversatie din viata voastra".

 Picatura 4: "Este adevarat ca nu realizam ceea ce am avut decat in momentul in care pierdem acel ceva. La fel de adevarat este insa si faptul ca nu realizam ceea ce ne lipsea decat in momentul in care soseste in viata noastra".

Picatura 5: "Iti ia doar un minut sa te indragostesti de cineva, o ora ca sa iti placa cineva si o zi ca sa iubesti pe cineva. Iti ia o viata intreaga sa uiti pe cineva".

Picatura 6: "Nu cauta infatisari frumoase, te pot insela. Nu umbla dupa bogatie, chiar si aceasta poate disparea. Cauta o persoana care te poate face sa zambesti pentru ca un singur zambet este suficient pentru ca o zi intunecata sa devina luminoasa".

Picatura 7: "Viseaza ceea ce vrei sa visezi, mergi acolo unde vrei sa mergi, fii ceea ce vrei sa fii. Fiindca ai doar o singura viata si o singura sansa de a face toate lucrurile pe care vrei sa le faci".

Picatura 8: "Pune-te intotdeauna in locul celeilalte persoane. Daca simti ca te doare, probabil ca o doare si pe ea".

Picatura 9: "Un cuvant aruncat la intamplare poate sa aprinda focul. Un cuvant nemilos poate sa darame o viata. Un cuvant potrivit poate sa niveleze stresul. Dar un cuvant tandru poate sa vindece si sa binecuvanteze".

Picatura 10: "Cei mai fericiti oameni nu dispun in mod necesar de tot ce este mai bun. Ei doar fac ceea ce este mai bun din tot ce vine in drumul lor".

Picatura 11: "Iubirea incepe cu un zambet, creste cu un sarut, se termina cu o lacrima. Cand ai fost nascut, plangeai si toti din jurul tau zambeau. Traieste-ti viata astfel incat in ultimele clipe sa fii tu cel care zambeste, iar cei din jurul tau cei care plang".
Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.



sâmbătă, 6 octombrie 2012

Si totusi ...

In ultimul timp parca am parte de lucruri mai putin placute si spun asta  ca astazi m-am intalnit cu cineva care desi nu-mi statea mintea la ea,auzeam franturi de discutie care erau numai minciuni si aberatii. Spun asta pentru ca eu cunosteam destul de bine persoana respectiva,plus  ca eu eram in tema cu  adevarul adevarat. Chiar nu inteleg astfel de oameni...intotdeauna am urat minciuna si falsitatea,ma enerveaza  la culme cand stiu ca sunt mintita pe fata incat am avut un moment de repulsie,dar bunul simt m-a facut sa-mi vad de treaba si sa ascult mai departe. Stiu ca falsitatea exista peste tot...stiu ca putini oameni pun valoare pe   cinste si sinceritate...si mai stiu ca aceste repere care ar trebui sa calauzeasca comportamentul fiecarui om, incat atunci cand pune capul pe perna sa aibe un somn linistit. Daca stau si gandesc la rece stiu ca uneori corectitudinea unui om aduce numai necazuri si suparari!. Sigur,este imposibil sa nu dam peste astfel de oameni...parca s-au inmultit din ce in ce mai mult,dar partea esentiala este ca nu oricine merita respectul nostru...si totusi aceste momente merita traite pentru ca uneori invatam din greselile altora.
   

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

joi, 4 octombrie 2012

Am ales sa fiu un om ...

Viata...viata asta care este si frumoasa dar si grea.Nu as fi crezut ca pot sa rostesc aceste cuvinte,dar acum o fac pentru ca am realizat ca vin momente in viata noastra care pur si simplu te iau pe nepregatite si este atat de dureros cand esti nevoit sa schimbi cursul vietii tale care curgea prea lin!. Dar sper si cred ca omul are resurse infinite pentru a avea curajul de a merge mai departe. Intotdeauna de fiecare data  cand am dat de un necaz,am privit cu incapatanare mereu inainte,indiferent cat de mare ar fi durerea...nu-mi place sa privesc inapoi!. Toate acestea mi-au dat dat tarie, m-au invatat sa fiu mai puternica si incet incet poate ca imi va fi mai usor sa trec peste greutatile din viata. Desi am trecut printr-o experienta grea, si poate am suferit mult,sufletul meu niciodata nu mi-a impietrit ...am ales sa fiu un om ...si visez ca in lumea asta sa nu mai fie suferinta. Vreau sa cred ca viata te invata sa fii puternic... ea nu te intreaba, nu iti rspunde, nu asteapta, iti da doar posibilitatea sa i te supui si s-o accepti.
    

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.

gabriella.

duminică, 23 septembrie 2012

Sigur, maine va fi bine...

Maine este operatia sotului meu...nici nu vreau sa ma gandesc  prin ce trece sufletul meu. Simt ca deja de acum am intrat in acea febra a emotiilor. L-am intrebat daca ii este frica si mi-a raspuns ca nu. Chiar nu cred acest lucru,un om ca el care nu a facut macar o injectie de ani de zile,nu pot sa cred!. In fine,este bine ca are starea asta mai degajata,sper sa nu fie mascata. Astazi mi-am ocupat timpul cu fel de fel de treburi care nu erau necesare pentru ca toate erau in ordine,dar simteam ca nu pot sta locului...trebuia sa fac ceva incat sa nu ma mai gandesc la nimic. Doamne...sufletul meu in viata esta este exact ca vremea...acum este plin de soare cu bucurii...acum este acoperit de nori de tristete,cu acesti nori care simt acum ca imi acapareaza fiecare bucatica din suflet. Si ce bine este cand te eliberezi de acesta durere si simti ca soarele rasare iar !. Gata...termin cu vaicareala...simt ca nu ma mai recunosc...sigur maine va fi bine, eu voi fi cea puternica care imi doresc mult timp de acum in colo ca soarele sa ramana in sufletul meu.  Sunt convinsa de acest lucru.
     


Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

joi, 20 septembrie 2012

Tot felul de oameni cu suferintele lor...

Astazi am fost la spital la sotul meu...drumul a fost lung si foarte aglomerat.Parca imi era dor  de sofat mai ales ca era prima zi dupa ce mi-a luat permisul.Acum sunt linistita ca totul este bine,nu stiu luni ce stare de spirit are inainte de operatie. Sper sa fie bine...era linistit si increzator in medicul lui. Am ramas stupefiata de conditiile din spital...cu toate ca este un spital universitar,conditiile nu sunt tocmai bune. Tot felul de oameni cu suferintele lor,cu durerile lor,cu necazurile lor,cu dramele lor...dar ce m-a bucurat cel mai mult a fost devotamentul cadrelor sanitare incepand de la medici si pana la asistente,un devotament fata de omul in suferinta pe care eu personal nu prea l-am vazut de mult si slava domnului ca am umblat prin destule spitale. In astfel de situatii omul este intotdeauna singur in fata incercarilor vietii si atunci trebuie sa te bazezi pe tine,doar pe tine...sa inveti si sa intelegi ca trebuie sa treci de acest obstacol,sa ai incredere in tine si in omul care incerca sa te vindece.Daca reusesti sa intelegi si sa inveti asta,dupa aia totul devine mai usor...o stiu din propie experienta si in cazul meu a functionat.
 
 Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

miercuri, 19 septembrie 2012

La multi ani George!

Spuneam zilele trecute ca astazi va fi operatia sotului meu,sa amanat pentru luni datorita unor analize care au iesit cam mari. Poate ca tot raul este spre bine...sau facut ecografe,sau luat  din nou probe de sange,i-am cumparat medicamente si seringi pentru ca asa merge sistemul sanitar romanesc...la ecografe caci au fost mai multe,nu a iesit nimic rau,asa ca sunt linistita. Nu ne ramane decat sa asteptam ca acele valori mari de la primele analize sa scada...ceea ce sa si vazut in aceste zile. Nu pot decat sa-i multumesc lui Dumnezeu ca in  aceste clipe a fost alaturi de mine si nu m-a abandonat. Dupa cinci zile de investigatii sunem linistiti amandoi,parca acea greutate care se lasase peste inimile noastre s-a ridicat ca un fulg. Ca o ironie a soartei astazi este ziua lui...pentru prima data nu am fost impreuna...dar maine voi merge pentru ca mi-am recuperat carnetul...acel carnet auto care mi-a fost ridicat pentru o luna din bunavointa domnilor de la rutiera. Dupa atatea zile de zbucium ,astazi sunt plina de speranta...plina de optimism si dorinte pe care simt ca mai devreme sau mai tarziu voi avea fericirea sa le implinesc...pentru ca VREAU! La multi ani George,iti doresc multa sanatate,caci asta e mai scumpa decat toate...voi fi alaturi de tine prin orice ne-o da viata sa trecem...si am trecut multe impreuna! Realizez in fiecare clipa cat de norocoasa sunt pentru ca am ales sa-mi petrec toata viata alaturi de o persoana atat de sensibila, de suprinzatoare...care merita tot ce e mai bun de la viata... el este omul care intotdeauna s-a gandit in primul rand la mine, si apoi la el...este omul care a avut de grija cand am fost bolnava de cancer...el este omul care ma acceptat asa cum sunt eu...el este sotul meu.  LA MULTI ANI !!!           Inchei cu Trebuie sa Traiesc. gabriella.

luni, 17 septembrie 2012

Cat as vrea ca timpul sa treaca ...

Doamne...cat as vrea ca timpul sa treaca repede,sa vina miercuri si sa ma pot bucura de reusita operatiei. Simt ca nu mai am rabdare...nu-mi mai gasesc locul mai ales ca sunt si singura,imi fac fel de fel de ganduri! As vrea sa dorm si sa ma trezesc in acea zi...cat de usor ar fi! Se pare ca noi muritorii din viata asta trebuie sa trecem prin astfel de incercari. Imi doresc sa fiu in locul lui pentru ca eu intotdeauna am fost puternica ...dar nu se poate.Viata asta este ca o calatorie cu trenul in care trebuie sa treci si prin tunele intunecate...dar cel mai important este ce destinatie iti alegi...sau poate destinatia este aceeasi pentru fiecare, dar calatoria difera de clasa la care ai luat bilet. Of...iar devin pesimista!. Trebuie sa gandesc pozitiv pentru ca puterea mintii ajuta si vindeca...chiar am uitat cum m-am vindecat eu ? Mereu imi spun:capul sus gabriella...chiar te dai tu batuta...Cate obstacole am avut eu in viata mea si nu mi-a fost frica de nimic. Aproape din fiecare  obstacol faceam o ocazie favorabila,pentru ca descopeream acea forta in mine care m-a facut mereu o invingatoare si o temerara...sper ca si de data asta va fi la fel. Da...acum inteleg ca viata este ca un camp de batalii... pe unele le castigam, pe altele le pierdem, nu conteaza asta, finalul e acelasi pentru toti...dar eu Vreau sa castig toate bataliile!!!.       Inchei cu Trebuie sa Traiesc. gabriella.

duminică, 16 septembrie 2012

E foarte greu,dar sper sa merite...

Sunt momente in viata cand simti ca-ti fuge pamantul de sub picioare incat te simti pierduta si demoralizata...fara speranta. Asa am simtit si eu zilele acestea...stiu ca de obicei trebuie sa ai rabdare ca lucrurile sa se aseze,dar cand intri in acea panica de disperare,este foarte greu sa mai ai rabdare. Ieri am plans mult...poate din prea multa durere si din prea multa dragoste. Sa nu credeti ca acum ma simt un om slab pentru ca am plans...ma simt pur si simplu ca un om normal care-i pasa de cel ce ia fost alaturi atatia ani de zile. Plang pentru ca sunt un Om...traiesc,simt si iubesc...da, au fost lacrimi amare si mari. Imi este foarte greu sa astept pana miercuri cand va fi operatia,nu credeam ca pentru mine va fi asa de greu sa  mentin flacara sperantei vie...e foarte greu,dar sper sa merite! Trebuie sa-mi revin si stiu ca pot,oricat de pierduta m-am simtit in aceste zile,stiu ca nu mi-am pierdut optimismul. Da...eu sunt acea luptatoare ,chiar daca am ajuns si pe culmile disperarii...si mai stiu un lucru ca trebuie sa ma ridic si sa-mi continui drumul...acel drum drept care duce spre victorie.Am inteles ca niciodata nu poti sti cat de puternic esti daca nu esti pus in fata unor situatii care trebuie sa le depasesti,iar in aceste clipe nu ai decat o alternativa decat sa te lupti si sa invingi. Adevarul adevarat ne dovedeste ca unele lectii de viata sunt foarte puternice pentru a ne invata ceva...dar din pacate sunt la fel de dureroase in aceeasi masura...depinde de noi ceea ce invatam!                 Inchei cu Trebuie sa Traiesc. gabriella.

vineri, 14 septembrie 2012

Pentru prima data ...

Pentru prima data in viata mea ma simt singura si debusolata. Astazi l-am internat pe sotul meu in spital pentru o interventie chirurgicala,dar datorita analizelor care au iesit cam proaste,operatia se amana pana miercurea viitoare. L-am internat in alt oras la recomandarea unui medic,nu este departe...as fi vrut sa stau cu el pentru ca am rude in acel oras,dar nu a vrut ca sa nu sufar sau sa ma oboseasca pe mine. Nu stiu ce este in capul lui,mai ales ca l-am simtit ca ii este frica...de fapt nu a fost internat niciodata  si mai ales nu a facut macar o injectie. In afara de cele patru luni cat am fost eu internata prin spitale nu am fost despartiti niciodata...la facultate am fost impreuna...la locul de munca la fel. Poate ca atunci cand eram eu in spital m-am concentrat asupra sanatatii mele cu gandul de a invinge boala...acum chiar ma simt singura...nu suport sa iau masa singura...nu pot sa beau cafeaua singura...imi lipsesc conversatiile dintre noi...in fine este foarte greu. Acum inteleg perfect persoanele care raman singure...astazi am trait una din cele mai triste zile din viata mea...cand am plecat de la spital l-am incurajat,dar pe drum pana la masina nu-mi mai stapaneam  lacrimile...lacrimi de durere. Intotdeauna eu am fost o persoana puternica si increzatoare in fortele mele,dar stiam ca depinde de mine,de vointa mea...de cate ori cineva din familie  era bolnav, ma rugam la Dumnezeu sa-mi dea mie acea boala ...pentru ca eu eram sigura ca pot trece acel prag.Sper sa-mi revin,sa fiu puternica asa cum ma stiu si sa nu arat ca sunt ingrijorata...sau macar sa pot masca acest lucru.         Inchei cu Trebuie sa Traiesc. gabriella.

luni, 10 septembrie 2012

A doua usa deschisa spre viata...

Astazi am avut o zi naucitoare...incepand de la orele 10 am mers cu sotul meu la o clinica privata,unde desi esti programat, tot stai cu orele,apoi am mers pentru mine la spital sa duc niste analize si am stat la coada vreo doua ore...si degeaba pentru ca trebuia sa ajung urgent la medicul de familie pentru o trimitere. Si uite asa ,ziua mea sa dus,ajungang acasa pe la orele 18. Nu ma plang ca am stat numai pe la cozi,dar asezata pe un scaunel la usa cabinetului ,am vazut ceva care nu as fi dorit sa traiesc niciodata. Oamenii desi erau bolnavi,vai de ei...se vedea in ei rautatea bolii..la un moment dat au inceput sa se certe si efectiv sa se ia la bataie pentru a intra la medic. Chiar nu inteleg aceasta atitudine...oare daca intrau mai repede,se videcau!  Mai ales ca boala de care sufereau nu este una tocmai usoara  iar pentru unii nu va trece niciodata . Personal am trecut printr-o boala  groaznica,am stat sase luni in spital...dar am avut acel bun simt sa nu deranjez pe nimeni,nici pe cei din jurul meu,nici familia...cu toate ca numai eu stiam ce este in sufletul meu. In acea perioada am analizat cu curaj si speranta situatia mea,mergang pana la ultima usa a vietii sperand ca o voi gasi deschisa...din fericire pentru mine asa a fost...am avut sansa sa gasesc a doua usa deschisa spre viata,cu toate ca ma simteam mult mai obosita de a mai lupta. Dar...nu m-am dat batuta...am stiut ca trebuie sa merg mai departe si tot atunci am inteles ca fiecare necaz sau bucurie in viata noastra este programat undeva de sus ca sa se intampla . Dar revenind la scandalul de la spital...cred ca nu avem o educatie ...cred ca putina lume intelege in ziua de azi ca toate problemele, toata nefericirea,toata suferinta noastra sunt provocate din cauza faptului ca nu suntem ascultati, dar si ca la randul nostru nici nu ascultam. Ori suntem incapatanati,ori nu mai avem rabdare cu noi . Cautam mereu solutii la problemele care ne macina insa ne-am gandit vreodata ca raspunsul este exact la noi?…la faptul ca noi ar trebui sa ne schimbam sau macar schimbarea sa porneasca de la noi...macar sa facem un efort pentru a fi mai buni! Fotografie: La multi ani!        Inchei cu Trebuie sa Traiesc. gabriella.

duminică, 9 septembrie 2012

Prietenia este viata...

V-am obisnuit sa scriu despre viata,despre ce simt si ce traiesc. Astazi am sa abordez putin din  tema prieteniei. Eu chiar cred intr-o prietenie adevarata ,si spun acest lucru pentru ca ma consider o persoana norocoasa care a reusit sa  inteleaga si sa traiasca ce inseamna sa ai prieteni adevarati. Acest sentiment este foarte greu de exprimat in cuvinte...exista momente de fericire ,multe zambete si uneori suferinta...dar sti si esti sigur ca exista un prieten care iti intinde o mana si care te poate ajuta sa te ridici oricand. Cred ca prietenia este asemeni unei lumini puternice... poate mai puternica decat cea a soarelui, care apare exact in cel mai intunecat moment al vietii tale, cand ai impresia ca nu e nimeni langa tine sa te ajute. A avea un prieten este unul dintre cele mai frumoase daruri de la Dumnezeu... un prieten este cea mai mare comoara a unui om...pentru ca prietenia inseamna viata. Un prieten adevarat in zilele noastre este greu de gasit, si mai greu de parasit dar si imposibil de uitat...si stiti de ce?...pentru ca el este cel care te face sa zambesti cand simti ca nu mai exista nici o speranta...este acel suflet  care iti aduce zambetul pe buze si increderea pe care ai pierdut-o ...el este cel care iti este aproape atunci cand toti te-au parasit.          Inchei cu Trebuie sa Traiesc. gabriella.

vineri, 7 septembrie 2012

Am crezut ca asa trebuie sa fie...

Modul cum traiesti in viata conteaza foarte mult,mai ales sa sti sa traiesti cu fruntea sus oricand ,indiferent de obstacolul intalnit si sa te bucuri de tot ce ai realizat. Stim cu totii ca exista un moment cand trebuie sa facem balanta vietii si pentru ca acesta sa incline in favoarea noastra,trebuie sa-ti doresti in viata acel ceva pentru tine,pentru ca mai devreme sau mai tarziu...sigur vei reusi.  Niciodata nu m-am plans de ceea ce m-i s-a intamplat in viata ...am crezut ca asa trebuie sa fie...am fost la granita dintre viata si moarte...si totusi am crezut in acel ceva ca totul o sa fie bine. Am gresit si eu in viata...de multe ori am facut ceea ce am crezut eu ca este mai bine...uneori am dat gres,dar am stiut sa merg inainte pentru ca am realizat ca pot sa invat enorm din acele greseli. Viata mi-a dat nenumarate lectii,unele chiar dure,dar sunt bucuroasa ca mi-am invatat lectia de viata si pot s-o predau si celor dragi mie...pentru ca vor fi fericiti numai atunci cand visele lor si acea farama de speranta sunt in siguranta.             Inchei cu Trebuie sa Traiesc. gabriella.

joi, 6 septembrie 2012

Respect pe fiecare...

In perioada de pauza pe blog m-am ales cu un "prieten" care se numeste Anonim  si care comenteaza neobosit la posturile mele. Daca comenteaza ,nu ma deranjeaza...dar modul cum o face lasa de dorit,incat am decis sa nu public comentariile. Eu cred ca daca ceva nu-mi place sau nu sunt de acord cu o opinie care o gasesc pe un blog...pot trece mai departe. Imi place critica,dar sa fie constructiva si argumentata,dar jignirile,chiar ca nu le pot inghiti. Toti avem zile in care ne simtim mai tristi si cred ca este normal sa-ti asezi gandurile dupa starea pe care o ai.  Stiu ca nu pot schimba eu asemenea oameni,pentru ca ei nu sunt in stare sa inteleaga mesajul  scris in care cuvintele au bucati de suflet scrise in virtual. Am sa ignor acest Anonim care printre mesajele scrise cu rautate isi exprima parerea de rau ca nu am murit. Spun ca am sa-l ignor  pana se va plictisi sa ma mai deranjeze. Am sa scriu in continuare...pentru ca imi place si ma simt bine cand imi astern gandurile...chiar nu cer nimic nimanui,nici macar aprecieri...dar un lucru stiu...nu suport jignirile facute asa din senin. Respect pe fiecare in spatiul virtual si mereu am fost atenta cand am comentat ceva. Sunt constienta caci cuvintele urate se scriu si spun mult mai usor decat cele frumoase sau decente...pentru ca este foarte usor sa arunci cu vorbe grele mai ales cand nu cunosti acea persoana. Ce sa mai spun!  Poate si lumea in care traim ne face sa fim lipsiti de sensibilitate,omenie si de bun simt din ce in ce mai des.                             Inchei cu Trebuie sa Traiesc. gabriella.

marți, 4 septembrie 2012

El va fi langa mine...

Zilele acestea am fost absenta pe blog pentru ca am fost ocupata cu renovarea casei. A fost cam greu avand in vedere ca am suferit o operatie destul de grea si totul trebuia sa treaca prin mana mea. Acum totul a trecut si sunt mandra ca am reusit sa  iasa exact asa cum am dorit eu. Chiar si ai mei m-au laudat spunand ca eu sunt motorul casei si fara mine stateau mult si bine!. Stiu ca sunt o persoana puternica care am trecut prin multe...bune si rele...si care intotdeauna mi-a placut sa fac o treaba ca la carte. Acum ca am explicat absenta mea pe blog  am sa va relatez o intamplare:chiar azi m-am intalnit intr-un market cu o persoana care mi-a facut candva rau...de obicei cand ne intalneam fata in fata ,ma evita intotdeauna, dar contrar obiceiului astazi  m-a oprit spasita cerandu-si iertare si implorandu-ma sa o ajut intr-o problema care chiar tinea de mine. Am privit-o in ochi si sigur i-am spus ca o ajut pentru ca stiu ce inseamna  sa fi la un necaz.  Eu personal  si asta o spun in general ,am refuzat atunci cand am avut nevoie de ajutorul cuiva pentru ca stiam ca oricum nu o sa ma ajute...asa ca am preferat sa ajut eu pe altii. Chiar daca am fost intr-o situatie extrema, mi-am invins teama si nesiguranta si am cautat sa ma descurc singura...m-am rugat la Dumnezeu si m-am descurcat asa cum mi-a dictat constiinta. As fi ipocrita sa spun ca nu sunt norocoasa,ca viata  ma iubeste avand in vedere ca am scapat de cancer, dar Dumnezeu m-a ajutat intotdeauna cand l-am chemat...el mi-a auzit chemarea de fiecare data si niciodata nu mi-a dat de inteles ca este pentru ultima oara. Sunt constienta ca atunci cand ii voi cere ajutorul ...el va fi langa mine.       Inchei cu Trebuie sa Traiesc. gabriella.

miercuri, 29 august 2012

In viata...

In viata exista un timp pentru toate,cred ca la fel cum este o rascruce de drum in care tu esti nevoit sa-ti alegi drumul...da...cu siguranta ca trebuie sa existe un drum pe care trebuie sa-l alegem. Si intreaga  viata a noastra depinde de acel drum...sau poate ca nu noi nu alegem acel drum ...poate el ne alege pe noi.  Eu intotdeauna mi-am dorit mai mult pentru mine si in mare parte am reusit. Cred ca primul pas pentru a reusi in viata  este sa ne dorim tot mai mult din ceea ce stim ca ne poate face fericiti...si aici ma refer la fericirea aceea  adevarata in care sa invatam sa ne descoperim pe noi,si spun acest lucru pentru ca lumea este a celor care vor ceva si cauta necontenit aceste daruri ale vietii care de multe ori trecem prea repede pe langa ele.     Inchei cu Trebuie sa Traiesc. gabriella.

vineri, 24 august 2012

Un om care priveste altfel viata...

Intotdeauna eu iert pe cineva  foarte repede,in schimb uit foarte greu. Chiar daca am fost ranita de nenumarate ori,acestea dimpotriva m-au intarit. Nu am urat pe nimeni si nu m-am razbunat in viata mea,dar asa cum am spus uit foarte greu pe acele persoane care mi-au facut rau...si au fost destule. Nu stiu de ce...poate din invidie sau din prostie. Oricat ai vrea sa uiti,iti este imposibil!.Mereu vei simti acele persoane care te-au ranit cadva si iti va tulbura gandurile. Si totusi daca stau bine sa ma gandesc timpul le vindeca pe toate...sigur nu in totalitate pentru ca in sufletul tau raman acele amintiri mai putin placute..Dar cu toate acestea nu as schimba cu nimic trecutul...nu as schimba nimic in viata mea pentru ca datorita acestor intamplari sunt astazi un om care priveste altfel viata.      Inchei cu Trebuie sa Traiesc. gabriella.

duminică, 19 august 2012

Dumnezeu este oriunde...

Astazi am fost la o manastire pentru ca asa am simtit eu...am ramas putin dezamagita pentru ca am crezut ca un om normal si un crestin adevarat merge sa se roage pentru sanatatea lui,pentru familie ,sau pentru ca asa simte el in acel moment. Am ramas cu un gust amar ca mai toate doamnele din biserica erau puse pe barfe...sa vada aia cu ce este imbracata,daca fata a luat la facultate...daca X mai este in tara. Ce pot sa mai spun! Barfe...barfe si iar barfe...numai cu gandul la Dumnezeu nu erau!. Recunosc ca nu merg prea des la biserica ,dar cand ma duc stiu sa ma rog in fata Domnului...cred cu adevarat in Dumnezeu insa rareori m-am apropiat de el prin intermediul bisericii. Eu m-am obisnuit sa-l vad pe Dumnezeu prin zambetele oamenilor si mai ales prin faptele lor bune,pot sa-mi arat credinta si ma  rog si acasa pentru ca daca esti credincios Dumnezeu este oriunde. Nu vreau sa generalizez ,dar pentru acei oameni care frecveanteaza biserica doar pentru a-i studia pe ceilalti si as construi imagini de oameni credinciosi... eu ii compatimesc pentru golul din sufletele lor.           Inchei cu Trebuie sa Traiesc. gabriella.

sâmbătă, 18 august 2012

Nici prin gand...


   

Se spune ca timpul le vindeca si le aranjeaza pe toate iar la mine chiar a functionat dupa experienta  cu sanatatea mea.Vreau sa cred  si trebuie sa-mi intre in cap ca viata este frumoasa si scumpa pentru toti ...si-i multumesc lui Dumnezeu ca in fiecare dimineata cand ma trezesc realizez ca traiesc. Ieri am facut niste analize periodice si stand de vorba cu doctora mea , mi-a marturisit cu lacrimi in ochi ca si dansa a trecut prin printr-un cancer...mi-a spus ca a apreciat starea mea psihica si curajul cu care am trecut peste boala. Doamne...nici prin gand nu mi-a trecut ca medicul care imi supravegheaza sanatatea ,sufera si el la randul lui de aceeasi boala!.Am vazut atatia bolnavi la usa cabinetului incat parca am simtit o raceala in corp. Sigur,sunt o norocasa si pot spune ca Dumnezeu ma iubeste si de aceea trebuie sa spun mereu ca viata este frumoasa  si pur si simplu trebuie sa multumesc vietii...de aceea am hotarat sa vad lumea mai colorata si mai frumoasa. Stiu ca  de acum va fi mult mai bine pentru ca am revenit la viata cu mai multa iubire,lumina si prietenie Nu pot decat sa multumesc lui Dumnezeu,vietii sau intamplarii ca mi-au adus alaturi oameni care pentru mine sunt sprijin si lumina in clipele grele.          Inchei cu Trebuie sa Traiesc. gabriella.

marți, 7 august 2012

Prietena mea Paulina...a murit.

Astazi am primit un mesaj pe facebook de la fica prietenei mele Paulina din Bacau ca "mama a murit". Pe Paulina am cunoscut-o la spitalul Fundeni din Bucuresti,era  ca si mine pentru radioterapie si amandoua am fost diagnosticate de cancer...Paulina avea tumoarea pe creier. In Fundeni mi-am facut  prieteni incepand de la copii pana la doamne si domnisoare de toate varstele . M-am legat din prima clipa cu sufletul de ea pentru ca era foarte placuta,vesela si cu bun simt. Astazi  am primit vestea cu lacrimi in ochi...nu stiu de aseara aveam o stare ciudata...si nici acum nu-mi revin...cu Paulina nu mai puteam comunica la telefon  pentru ca nu mai reusea sa articuleze cuvintele si pentru a nu  pune-o intr-o postura jenanta vorbeam cu Adina ,fica ei. Stiu...fiecare om are niste zile date de la Dumnezeu iar cand acele zile  se termina nu ai absolut nici o scapare. Orice as face nu-mi pot lua gandul de la ea ! De ce oare viata este mult prea aspra cu unele persoane, cand totul merge perfect sau aproape perfect,atunci se intampla o nenorocire si ne ia persoanele dragi  de langa noi. Imi dau seama ca este normal sa ma doara sufletul...este normal sa ma afecteze orice imi aduce aminte de ea acum....amintiri frumoase petrecute impreuna doua luni de zile,chiar daca noi eram in starea acea...mai mult ea imi facea zilele frumoase pentru ca era o persoana optimista , vesela si cu pofta de viata.  Habar n-am ce sa mai scriu… si cum sa scriu...sunt incapabila sa mai gandesc ceva. Imi dau seama ca a trecut prin trei operatii si nimic nu a ajutat-o din ce a incercat. A fost prea tarziu...sau asa trebuia sa se intample...stiu doar ca pentru mine a fost si va ramane  un suflet deosebit . Cert este un singur lucru...Paulina, prietena mea, si-a gasit acum linistea si pacea, dupa o viata chinuita de o boala care ma cutremura si acum cand scriu sau gandesc "cancer".  Acum esti la cer Paulina...dormi in pace, sufletul meu drag!.
  
Drum lin Paulina ...dormi in pace.



Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.