Am momente cand am impresia ca ma gasesc la o rascruce de drumuri si nu stiu ce sa fac!. Imi dau seama ca deciziile pe care trebuie sa le iau in acele momente imi definesc restul vietii. Cred ca doar atunci cand viata te pune la incercare realizezi cine esti cu adevarat. Cine oare pe lumea asta nu ar vrea sa aibe in viata un drum drept si fara probleme?. Adevarul este ca am ajuns sa-mi pese de tot ce exista in jurul meu...chiar daca imi impun sa nu ma afecteze acest lucru...chiar imi pasa. Nu pot sa fiu un simplu spectator,ma ingrijorez,ma framant si obosesc sa caut o iesire tot timpul. As vrea sa fiu altfel,as vrea sa fac parte din acea categorie de oameni pe care problemele zilnice si grijile sa traca pe langa mine. Dar din pacate nu sunt...mereu am spus ca insasi viata este o lupta... sau cel putin asa o privesc eu.
Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.
Traim intr-o tara in care pacientii bolnavi de cancer nu au acces la tratamentul de baza si mai ales nu au acces la terapia durerii...aici ma refer in special la morfina. Sunt bolnavi care sufera cumplit din cauza lipsei medicamentelor,a investigatiilor,a lipsei monitorizarii si mai ales a banilor. In situatia actuala din Romania ,Casa de Sanatate este singura responsabila pentru proasta gestionare a fondurilor...dar ce sa faci!...traim in Europa,dar ne tratam in Romania. Asa ca draga stat roman ,ar trebui sa recunosti ca iti place sa primesti bani de la cetateni, nu sa dai...la cei bolnavi de cancer trebuie sa le dai foarte mult,asa ca preferi sa ii lasi sa moara. Nu as fi vrut sa deschid acest subiect,dar si eu am fost un cetatean "terfelit si injosit" de Casa de Sanatate...am pus ghilimele, pentru ca am avut curajul sa ma lupt legal , verbal si in scris cu institutiile statului. Nu intamplator am pus acest videoclip realizat de Antena 3...de fapt pentru rezolvarea in mare masura a problemelor mele m-au ajutat foarte mult ,realizatorii Dana Grecu si Mihai Gadea prin emai-lurile si mesajele trimise. Ma intreb,oare de ce in urma unei emisiuni Tv se poate face ceva in tara asta?. De ce este asa de greu sa-i dai omului dreptul lui?. Chiar ,nu inteleg,de ce atata prostie si inversunare!. Multumesc Dana Grecu si Mihai Gadea...Antena3 demonstreaza inca o data ca are cei mai buni jurnalisti. Tineti-o tot asa...va admir si va iubesc pentru profesionalismul vostru.
Ce pot sa mai spun...viata este nedreapta...cancerul este nedrept si loveste fara mila in toate categoriile de oameni. Anual 75.000 de romani sunt diagnosticati cu o forma de cancer si printre ei se afla bolnavi in stadiu avansat ,care au nevoie de tratament intr-un timp cat mai scurt pentru ca sansele lor de supravietuire sa ramana la un nivel cat mai decent.
Ieri am asistat fara sa vreau la o discutie intre doua persoane care isi aruncau cuvinte grele in fata...este atat de usor ca noi in general ,sa ne aruncam cu vorbe...cuvintele astea parca vin ca niste bolovani peste noi incat cu greu le vei uita candva. Oare nu ar fi mai bine sa ne stapanim...sa incercam sa cautam o sursa de calm in interiorul nostru, sa punem in balanta lucrurile,sa vedem unde am gresit si apoi sa vorbim sau sa ne exteriorizam. Suntem atat de repeziti pana si cu cuvintele!. Se spune ca uneori un cuvint doare mai mult decat o palma...ce bine ar fi sa invatam sa ne alegem cuvintele chiar si cand suntem furiosi...eu am invatat de-a lungul vietii ca un cuvant potrivit spus din tot sufletul...vindeca si iarta absolut tot.Uneori sunt cuvinte care ranesc atat de tare incat nu pot fi vindecate cu un simplu...imi pare rau...durerea lor este enorma,ea persista intotdeauna prin ranile provocate fie ca vrei sau nu. Da...cuvintele dor atat de tare si o data ce au lovit, urmele lor raman in suflet indiferent de ceea ce se intampla.
Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.
Astazi am fost la controlul lunar cu sotul meu...operatia decurge foarte bine,iar doamna Profesor ne-a spus ca luna viiitoare cand ne prezentam din nou,vrea sa-l auda vorbind.Am incercat fel de fel de metode sa-l ambitionez sa vorbeasca tare,acum rosteste cuvintele in soapta,este totusi un progres caci pana luna trecuta nu scotea un cuvintel...am recurs si la faptul de a-l enerva...dar cred ca nu poate sau nu are inca curajul necesar.Nu stiu,poate eu sunt mai ambitioasa,mai bataioasa cu viata,dar inclin sa cred ca inca nu este pregatit sa vorbeasca. Eu am fost altfel,eu nu m-am lasat prada bolii,oricat de greu mi-a fost si trebuie sa recunosc ca nu mi-a fost usor cand un medic inconstient mi-a spus ca am cancer fara nici un fel de menajament,ca si cand mi-ar fi spus buna ziua...mi-am facut curaj singura si mi-am impus ca eu voi fi mai tare ca moartea,ca voi reusi,ca pe mine nimeni nu ma va ingenunchia. Iata ca au trecut patru ani si eu inca traiesc.Cred ca daca in viata asta nu cazi macar o data,nu vei simti acea placere de a te ridica...este imposibil daca nu cunosti suferinta ,niciodata nu esti capabil sa apreciezi bucuria de a trai. Sensul vietii il da optimismul si curajul de a infrunta orice in viata ,fie ca iti place sau nu...iar vointa omului are nevoie de o imbarbatare si multa siguranta pentru a putea vedea lumina soarelui dincolo de fiecare nor.
Ma ingrozesc cat de mizerabila este viata unor oameni care nu stiu decat sa raneasca sufletele altora.Parca se hranesc din asa ceva...exista atata rautate in ei incat isi iau in fiecare zi portia de rautate. Cred ca ranesc, pentru ca altceva nu stiu sa faca...poate o fac constient sau inconstient,sau poate multi din ei au fost si ei raniti la randul lor incat cred ca este ceva normal. In multe cazuri am fost destul de ingaduitoare si ferm convinsa ca se vor indrepta. Totul din pacate a fost doar o dezamagire si ma gandesc sa le dau circumstante atenuante si datorita societatii in care traim...si totusi ei raman la fel fara sa se gandeasca ca afecteaza si pe cei din jur. Se pare ca trebuie sa mai invatam inca o lectie de viata.
Ce minunat ar fi ca in viata sa existe numai fericire,iubire,generozitate!. Am fi toti o mare de oameni fericiti. Dar din pacate nu este asa pentru ca drumul nostru in viata este complicat,acum este lin,acum apar niste rascruci in fata carora parem neputinciosi si dezorientati. Greu gasesti acel drum in care apare si fericirea...astazi parca simti din ce in ce mai multa ura si inversunare in lupta unora de a-si cladi fericirea pe nefericirea celor din jur. Ar trebui sa fim mai atenti incat sa vedem ca fericirea este langa noi...ea este peste tot si in orice,ea reprezinta viata,natura,iubirea si credinta. Trebuie doar sa o recunoastem. Oameni buni,nu uitati ca viata ar trebui sa fie un drum plin de iubire si armonie...de intelegere si incredere. Da...viata este o lectie pe care multi ar trebui sa o invete...mai ales ca nu are prea multe randuri.
Revin la o problema a mea care dateaza inca din septembrie anul trecut, atunci cand sotul meu a fost diagnosticat de cancer iar unitatea bugetara la care lucra a procedat la desfacerea contractului de munca,omul fiind in spital si operat in acea zi. Fiind un cetatean al acestei tarisoare si care din pacate isi cunoste drepturile,am facut demersurile necesare catre toate forurile superioare si anume ITM Bucuresti,Ministerul Muncii si Familiei,Inspectia Muncii Bucuresti,Casa de Asigurari de Sanatate Bucuresti,Institutul National de Statistica,am scris si la Antena 3 unde sau dat mesajele mele pe post. Nu am vrut sa fac nici o sesizare pe plan local ,pentru ca toti care conduc aceste institutii sunt cunostinte,veri,prieteni s.a m.d. Am considerat ca pentru un drept al omului ar trebui sa epuizam toate mijloacele legale...si asa am facut. Cred ca bunastarea noastra depinde in primul rand de atitudinea si comportamentul
Statului, care se “joaca” pe banii noştri. De aceea ii dam statului bani
munciti de noi ...taxe si impozite, asigurari sociale, medicale etc, ca sa ii foloseasca in folosul nostru. Sigur ar fi frumos sa se intample asa!.Dar sa scurtez pentru ca multi cunosc povestea mea ... pe 28 ianuarie anul acestea ,dupa ce am primit niste raspunsuri aberante si plictisitoare de la aceste institutii si care dadeau vina una pe alta,m-am hotarat sa o iau iarasi de la capat si i-am trimis un email premierului Victor Ponta. Astazi am primit un telefon de la Casa de Sanatate unde o doamna Manea N,era foarte ofuscata ca i-am pomenit numele in acea petitie,ea fiind principala vinovata care s-a opus la platirea concediilor medicale chiar si atunci cand sotului meu nu i se desfacuse contractul de munca.Nu sunt o persoana care a facut astfel de petitii la viata mea,dar faptul ca exista niste functionari care ei interpreteaza legea asa cum vor muschii lor,ma scoate efectiv din sarite...ei sunt pentru noi niste salariati ai poporului...pentru ca poporul ii plateste... adica noi ii
platim si tot noi acceptam un tratament nedemn si batjocoritor din
partea lor. Da,am recurs la acest email catre Premier pentru a arata inca o data cum unii functionari publici,sau orice persoana platita din bani publici, au un comportament nerespectuos fata de orice cetatean al acestei tari,si nu in ultimul rand pentru a -i relata ca ceva nu merge bine... ca ceva nu este normal. Este vorba de Statul roman, care permite ca angajatii lui sa nu-si cunoasca limitele,sa nu cunoasca in totalitate legile, sa aiba un tupeu fantastic, sa-si permita la orice ora sa fie nepoliticosi si aroganti .Asa ca Doamna Manea de la CAS si domnii de la Statistica,va descurcati cum puteti!.
Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.
Ma confrunt de cateva luni cu cateva institutii importante ale statului nostru,cu oameni care ar putea da niste raspunsuri clare si legale dar se pare ca nimeni nu are rabdare sa citeasca pana la capat o petitie sau un email. Am primit in majoritatea cazurilor niste raspunsuri aberante doar asa ca sa vezi tu ca cetatean ca si-au facut datoria de a-ti raspunde. De obicei comunicarea clara si la obiect ar trebui sa fie puntile de legatura intre oameni,dar se pare ca toate problemele sunt provocate de lipsa nepasarii sau ignorantei acestora care sunt platiti din bani publici.Mereu gasim vinovati si nu o solutie...uitam sa respectam legile asa cum sunt ele facute si in cel mai rau caz uitam sa judecam rational. "Razboiul' cu aceste institutii il duc din orgoliu sau din curiozitate sa vad pana unde merge tupeul unui functionar cocotat in acel scaun. De drepturile noastre ,ce sa mai zic! Nu cumva in spatele dreptului omului atat de trambitate,ni se fura insasi drepturile noastre? De ce sa fiu eu un cetatean ingaduitor cu ei atata timp cat eu din fericire imi cunosc drepturile mele,de ce sa fiu ingaduitoare cu cei care isi etaleaza prostia? Am ajuns sa traim intr-o lume in care numai prin minciuna,prostie,nestiinta,nepasare , inselat... puteam sa traim.
Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.
