Si eu inca traiesc...

Astazi am fost la controlul lunar cu sotul meu...operatia decurge foarte bine,iar doamna Profesor ne-a spus ca luna viiitoare cand ne prezentam din nou,vrea sa-l auda vorbind.Am incercat fel de fel de metode sa-l ambitionez sa vorbeasca tare,acum rosteste cuvintele in soapta,este totusi un progres caci pana luna trecuta nu scotea un cuvintel...am recurs si la faptul de a-l enerva...dar cred ca nu poate sau nu are inca curajul necesar.Nu stiu,poate eu sunt mai ambitioasa,mai bataioasa cu viata,dar inclin sa cred ca inca nu este pregatit sa vorbeasca. Eu am fost altfel,eu nu m-am lasat prada bolii,oricat de greu mi-a fost si trebuie sa recunosc ca nu mi-a fost usor cand un medic inconstient mi-a spus ca am cancer fara nici un fel de menajament,ca si cand mi-ar fi spus buna ziua...mi-am facut curaj singura si mi-am impus ca eu voi fi mai tare ca moartea,ca voi reusi,ca pe mine nimeni nu ma va ingenunchia.  Iata ca au trecut patru ani si eu inca traiesc.Cred ca daca in viata asta nu cazi macar o data,nu vei simti acea placere de a te ridica...este imposibil daca nu cunosti suferinta ,niciodata nu esti capabil sa apreciezi bucuria de a trai. Sensul vietii il da optimismul si curajul de a infrunta orice in viata ,fie ca iti place sau nu...iar vointa omului are nevoie de o imbarbatare si multa siguranta pentru a putea vedea lumina soarelui dincolo de fiecare nor.

  
Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.