In ziua de azi nimic nu este imposibil...de dimineata pana seara
alergam,parca uitam sa traim. Suntem intr-o viteza continua...viata este
grea si uneori uitam sa traim cu adevarat...trebuie sa stim sa traim,ca sa stim sa ne bucuram cu adevarat...trebuie sa invatam ca la un
rau facut noua nu trebuie sa raspundem la fel. Am devenit rai chiar
daca ni se pare ca suntem buni...intoarcem capul cand cineva are nevoie
de noi...ne incruntam cand cineva ne zambeste. Am ajuns niste
roboti...fara sentimente...fara viata. Este trist dar si foarte
adevarat...dar daca vrem putem sa ne schimbam si sa incercam sa fim
fericiti pentru ca inca mai avem de ce sa ne bucuram.
"Totul se întoarce, să știi! Și bun și rău. Ce este al tău, va rămâne al tău indiferent cât de departe îl arunci.
O minciună se va răsfrânge mereu asupra ta, îți va deveni oglindă, îți
va schimonosi sufletul în fel și chip, chiar dacă pe moment o vezi ca pe
o victorie.
Un gând rău se va răsfrânge mai devreme sau mai târziu asupra ta, oricât ai încerca să-l înfășori de trupul altcuiva.
O faptă rea va coborî asupra ta asemeni unui fulger pe un cer senin de vară.
Totul se întoarce, mai devreme sau mai târziu, pentru că nimic din ceea
ce îți aparține nu poate fi pierdut pentru totdeauna. Mai bine spune
adevărul, naște gânduri frumoase și fă fapte bune. Ți se vor întoarce,
mai devreme sau mai târziu..." -sursa- https://www.facebook.com/Naivul/
In viata trebuie sa fii pregatit pentru orice ,fie bun sau rau...te
poti astepta la momente frumoase dar si la momente neplacute. Fiecarei
clipe frumoase trebuie sa-i dai importanta maxima si sa o traiesti din
plin,iar pe cele neplacute...le gazduiesti putin,dupa care le dai
afara,pentru ca nu trebuie sa se obisnuiasca prea mult cu noi. Cred ca doar atunci cand viata te pune la incercare realizezi cine esti
cu adevarat. Cine oare pe lumea asta nu ar vrea sa aibe in viata un drum
drept si fara probleme?
"Uneori imi doresc a avea forta necesara sa nu-mi mai las sufletul sa taca... cuvintele sa urle in toata splendoarea lor, fara sa-mi mai pese. Suntem atat de constransi de limite, ratiune, orgolii ca uitam ceea ce ne dorim cu adevarat. Ah, si se simte bine aceasta putere, insa inima continua sa tanjeasca si sa-si planga toate dorintele si vorbele inghitite in sec de-atatea ori. Oare pe cine ar trebui sa ne bazam ? Minte sau ratiune ? Eu cred in minte, n-ar trebui sa fie asta calea corecta ? Si cine dracu o face pe ea <3 sa taca ??? Sufletul ti-e plin de atata emotie si sentiment, ca ar putea sa rabufneasca in orice moment, dar te abtii, pt ca esti puternica ! Gandeste-te ca tu n-ai plans nici macar in ziua aia, si chiar si peste ani toti au avut grija sa iti reaminteasca, de parca cine stie ce mare pacat ai facut ! Ei nu stiu ca tu nu te afisezi de fata cu restu. Inca de mica ti-ai impus asta . Urasti oamenii care nu-si asculta si ratiunea, macar putin ! Zambeste, indiferent ca se darama lumea sau ai ramas singur. Zambeste-le sa lasa-i sa se intrebe cat de cruda poti fi daca esti capabila de asa ceva. Mie asa mi-au zis. Iubeste-ma sau uraste-ma, dar nu ma schimb !"
"Totul se întoarce, să știi! Și bun și rău. Ce este al tău, va rămâne al tău indiferent cât de departe îl arunci.
O minciună se va răsfrânge mereu asupra ta, îți va deveni oglindă, îți
va schimonosi sufletul în fel și chip, chiar dacă pe moment o vezi ca pe
o victorie.
Un gând rău se va răsfrânge mai devreme sau mai târziu asupra ta, oricât ai încerca să-l înfășori de trupul altcuiva.
O faptă rea va coborî asupra ta asemeni unui fulger pe un cer senin de vară.
Totul se întoarce, mai devreme sau mai târziu, pentru că nimic din ceea
ce îți aparține nu poate fi pierdut pentru totdeauna. Mai bine spune
adevărul, naște gânduri frumoase și fă fapte bune. Ți se vor întoarce,
mai devreme sau mai târziu..." -sursa-https://www.facebook.com/Naivul/?fref=ts-
"Cateodata mi-e greu si plang,mi-e dor si plang, ma doare si
plang...dar asta nu inseamna ca sunt o lasa.Simt doar nevoia sa-mi scot
off-ul din inima si sa ma eliberez putin insa sa nu crezi niciodata ca
daca plang nu mai fac fata sau ca ma dau batuta...nicidecum!"
Lucrurile frumoase dureaza putin si
trebuie sa recunoastem ca asa se intampla in viata. Da...fericirea
dureaza putin ,este un sentiment dureros de trecator ce nu dureaza mai
mult de o clipa.
Orice este frumos dureaza prea putin, nimic nu este pentru totdeauna.Cel
mai bine ar fi sa profitam de fiecare clipa si moment pe care il
petrecem pentru ca nu stim cat de mult va dura. Si cand te gandesti ca
viata asta nu este niciodata cum ne-am dori...trebuie doar sa fim tari
si sa mergem mai departe, oricat de mult ne doare uneori.
"Tu trebuie să înveţi cum să-ţi alegi gândurile, la fel cum îţi alegi
hainele cu care te îmbraci în fiecare zi... Dacă vrei aşa de tare să-ţi
controlezi viaţa, lucrează asupra minţii tale."-- Elizabeth Gibert-
Pentru mine este cel mai minunat om din lume...este aerul pe care il respir, fara el nu as putea trai .Il iubesc cu toata inima pentru ca este cel mai bun prieten....el este omul meu frumos caruia drept multumire pot sa ii ofer doar toata dragostea, respectul si intelegerea mea.Altceva mai bun nu am pentru el pentru ca, el este tot ce am mai bun in viata. Cred ca a iubi,nu are grade de comparatie...nu poti iubi mai mult sau mai putin,iar iubirea fata de el este cel mai minunat lucru din viata. La multi ani frumosi cu sanatate ... iti multumesc ca imi oferi clipe de neuitat si ca esti sotul meu !
Astazi se implinesc patru luni de cand Mama mea nu mai este langa mine.O
data cu pierderea ei, am invatat ce inseamna durere...este
groaznic...si se pare ca nu se amelioreaza cu timpul.Acest soc si acea
paralizie sufleteasca se pare ca persista din ce in ce mai mult.Stiu ca
Mama mea s-a dus intr-un loc mai bun la pieptul lui Dumnezeu si este
inconjurata de ingeri,dar eu ii simt lipsa tot timpul.Nu imi vine sa
cred ca Mama mea nu mai este.... cat mi-as dori acum sa ii sarut
mainile, sa ii multumesc cum se cuvine pentru tot.
Regrete,regrete...regrete!Nu pot sa accept, oricat as incerca. Nu pot...
ma doare sufletul ca Mamica mea nu mai este langa mine.Nu am sa pot
uita niciodata ziua de 19 mai 2016 cand Mama mea a plecat spre lumina,
dar nu inainte de a-mi auzi pentru ultima oara vocea.Cand doctorul ne-a
spus ca a intrat in coma, i-am pus mana pe piept si am vazut cum
lacrimeaza,apoi deodata aparatele s-au oprit si mama mea nu a mai
respirat,am simtit
ca mor,am simtit ca ma topesc de durere,a fost cumplit,nu se poate
explica in cuvinte durerea pe care o simteam si o simt inca .Am inteles ca niciodata nu poti sti cat de puternic esti daca nu esti
pus in fata unor situatii care trebuie sa le depasesti,iar in aceste
clipe nu ai decat o alternativa decat sa te lupti si sa invingi.
Adevarul adevarat ne dovedeste ca unele lectii de viata sunt foarte
puternice pentru a ne invata ceva...dar din pacate sunt la fel de
dureroase in aceeasi masura...depinde de noi ceea ce invatam.
Viata asta este ca o calatorie cu trenul in care trebuie sa treci si
prin tunele intunecate...dar cel mai important este ce destinatie iti
alegi...sau poate destinatia este aceeasi pentru fiecare, dar calatoria
difera de clasa la care ai luat bilet. Of...iar devin pesimista!.
Trebuie sa gandesc pozitiv pentru ca puterea mintii ajuta si
vindeca...chiar am uitat cum m-am vindecat eu ? Mereu imi spun:capul sus
gabriella...chiar te dai tu batuta...Cate obstacole am avut eu in viata
mea si nu mi-a fost frica de nimic. Aproape din fiecare obstacol
faceam o ocazie favorabila,pentru ca descopeream acea forta in mine care
m-a facut mereu o invingatoare si o temerara...sper ca si de data asta
va fi la fel. Da...acum inteleg ca viata este ca un camp de batalii...
pe unele le castigam, pe altele le pierdem, nu conteaza asta, finalul e
acelasi pentru toti...dar eu vreau sa castig toate bataliile!
Chiar daca nu am vrut sa cred ca unii oameni
sunt meschini si rai...iata ca am realizat in aceste zile.In totdeauna
am dorit sa cred ca oamenii sunt buni. Poate m-am mintit singura pentru
ca asa as fi dorit eu. Sunt persoane care prin comportamentul lor chiar
nu te lasa sa fi tu insusi...parca doresc sa scoata ce este mai rau din
tine.M-am lamurit si sper sa ma lecuiesc o data pentru totdeauna in
privinta unor anumite persoane.M-am saturat de rautatea lor si de
lipsa lor de bun simt.Asemenea specimene,nu vor intelege in vecii
vecilor ca
a face rau este la indemana oricui, dar a fi vertical si mai precis a fi om, a avea coloana
vertebrala , e mai greu decat pare .Sper sa invat sa ma feresc de astfel de oameni care nu inceteaza decat sa-ti arate cat de usturator e veninul lor...pacat ca am ajuns in final la dureroasa concluzie ca oricat de mult as
avea impresia ca-i cunosc pe cei din jurul meu, niciodată nu
reusesc cu adevarat sa le cunosc adevarata fata.
"Viaţa noastră pe Pământ
(sunt convinsă că există şi o alta, în Veşnicie) este o lecţie. A big, fat
lesson. La început înveţi să respiri, atunci când ieşi din uterul mamei şi
răcneşti din toţi rărunchii, apoi să mănânci singur, să mergi în două
picioruşe, să scrii, să citeşti. Chestiile elementare, simple, de bază. Apoi,
cu cât înaintezi în vârstă, viaţa îţi serveşte lecţii mai puţin subtile şi,
deseori, mai puţin plăcute. Înveţi să te ridici ca apoi să cazi, înveţi care-i
gustul înfrângerii, al inimii frânte din dragoste, ţi se predă lecţia
succesului, dar şi a eşecului, înveţi că oamenii-s buni, dar pot fi şi ai naibii
de răi, înveţi să fii şmecher ca să te poţi integra, înveţi că dragostea e
pentru totdeauna, dar ţine 3 ani, că prietenii sunt şi nu sunt, că ridurile
apar, înveţi că ţi-ai irosit tinereţea pentru bani iar acum nu ai cui să-i spui
„Bună seara”, că sănătatea se pierde uşor şi se recâştigă greu, înveţi că un
Visa poate cumpăra pantofi şi croaziere, dar nu şi inimi.
Înveţi că în viaţa asta
te poţi baza întotdeauna pe Dumnezeu. Uneori pe tine. De prea puţine ori pe
alţii. Înveţi să nu mai crezi în „Voi
veni mâine cu siguranţă” şi nici în promisiuni. Înveţi că „Te iubesc” e de
tinichea când e prea uşor spus, de nepreţuit când e şoptit după ani.
Înveţi
că eşti un mozaic
compus din alegerile şi faptele tale, că eşti sculptorul propriei tale
fiinţe.
Înveţi că oamenii care vorbesc mult fac puţin, şi că nu întotdeauna
cuvintele
lor au substanţă. Înveţi că dorul de bunici e nestins, că ai fost
binecuvântat
dacă ai părinţi buni, care se roagă pentru tine şi care ţi-au oferit o
copilărie cu vată pe băţ şi dulceaţă de caise, nu cu vânătăi. Înveţi că
fericirea e
relativă, şi că nu trebuie să o aştepţi de la oameni.
Viaţa îţi arată că eşti
mai fericit când ţii de mână un copil, decât o toartă de Hermes. Înveţi că
bogaţii au mai multe probleme decât săracii, că oamenii care râd tare şi
zgomotos fac asta ca să mascheze nişte suflete care plâng, înveţi că văzul,
auzul, mirosul, respiratul şi tot ceea ce ni se pare banal sunt de fapt cadouri
minunate pentru care trebuie să mulţumim zilnic.
Înveţi că nimic nu e
pentru totdeauna, şi că viaţa are prostul obicei să facă surprize: unori de
vis, alteori de coşmar. Înveţi să apreciezi ceea ce ai, şi ajungi să înţelegi
că un Vertu nu valorează nimic pe holul de la Oncologie.
Înveţi că-n viaţă
trebuie să ai răbdare, şi că satisfacţiile vin atunci când munceşti mult.
Înveţi că tinereţea e imprudentă şi dragostea de la 20 de ani e frugală, că
iubirea e ca vinul, cu cât vine mai târziu, cu atât e mai preţioasă şi mai
intensă. Înveţi că
imposibilul e atât de posibil, şi că orice vis prinde contur dacă nu uiţi să
crezi.
Înveţi că iubirea
adevărată nu se măsoară în partidele de sex nebun, ci în serile când adormi
zâmbind în braţele celuilalt, istovit după o zi de rahat. Înveţi că gânguritul unui copil este cea
mai dulce melodie. Înveţi că dacă un om nu te iubeşte cum vrei tu, asta nu însemnă că nu te iubeşte.
Înveţi că depresia se
tratează cu spovedanie şi „Tatăl Nostru”, nu cu Xanax şi psiholog. Înveţi că e
bine să economiseşti pentru zile negre în zilele albe, şi că oamenii te vor
dezamăgi mereu, datoria ta fiind să înveţi să-i ierţi. Şi să fii tolerant. Înveţi că dovada supremă de iubire e să te bucuri când omul iubit
este fericit lângă altcineva şi că, uneori, doar uneori, oamenii te pot
surprinde plăcut. Cu nişte flori galbene.
Înveţi, că oricât ai
învăţa, încă n-ai învăţat nimic.
Modul cum traiesti in viata conteaza foarte mult,mai ales sa sti sa
traiesti cu fruntea sus oricand ,indiferent de obstacolul intalnit si sa
te bucuri de tot ce ai realizat. Stim cu totii ca exista un moment cand
trebuie sa facem balanta vietii si pentru ca aceasta sa incline in
favoarea noastra,trebuie sa-ti doresti in viata acel ceva pentru
tine,pentru ca mai devreme sau mai tarziu...sigur vei reusi. Niciodata
nu m-am plans de ceea ce m-i s-a intamplat in viata ...am crezut ca asa
trebuie sa fie...am fost la granita dintre viata si moarte...si totusi
am crezut in acel ceva ca totul o sa fie bine. Am gresit si eu in
viata...de multe ori am facut ceea ce am crezut eu ca este mai
bine...uneori am dat gres,dar am stiut sa merg inainte pentru ca am
realizat ca pot sa invat enorm din acele greseli. Viata mi-a dat
nenumarate lectii,unele chiar dure,dar sunt bucuroasa ca mi-am invatat
lectia de viata si pot s-o predau si celor dragi mie,pentru ca vor fi
fericiti numai atunci cand visele lor si acea farama de speranta sunt in
siguranta.
Am invatat sa daruiesc fara sa astept nimic in schimb pentru ca iubesc
oamenii...am invatat sa nu mai fiu dezamagita...pentru ca nu mai am
asteptari de la nimeni...am invatat sa zambesc cand cineva ma
jignit...si zambetul meu este scurt. Da...zambesc cand cineva ma
jigneste pentru ca face acest lucru din invidie. Insa mai sper ca
anumiti oameni vor intelege ca toate astea nu au sens...este doar o
energie consumata si cu ura acumulata gratuit.
"Pentru că ştiu şi eu şi ştii şi tu că într-o zi, 'mâine' nu va mai exista. Nu
ştiu ce aş regreta mai mult, că nu o să mai văd răsăritul şi apusul, că
nu o să mai văd frunzele cum cad, că nu o să mai aud vocile celor dragi
sau că nu o să îmi pot ferici sufletul privind pur şi simplu la cer. De
fapt, ce vorbesc, nu o să am regrete, pentru că în momentul acela, nici
regrete nu mai apuci să ai. Se duce totul şi se opreşte totul. După
cum am spus, am învăţat lecţia preţuirii într-un fel în care nu mi l-aş
fi dorit, dar sunt sigură că acesta a fost cel mai bun mod de a învăţa
lecţia asta. Poate din cauza mea, pentru că trăiam nu neapărat în
rutină, ci având impresia că tot ce am mi se cuvine şi face parte din
normalitate. Aşa că a trebuit să învăţ că nu e normal şi nu mi se cuvine
să am nimic din ce am, nici simţurile, nici sănătatea, nici oameni
dragi în viaţă, nici loc de muncă. Nimic. Toate sunt doar har nespus.
Dar sub nicio formă meritul meu. Zâmbesc acum tristă, pentru că am învăţat lecţia, dar cu preţul pierderii celui mai drag dintre toţi oamenii. Vă spun astăzi să nu mai staţi pe gânduri şi să vă arătaţi iubirea. Spuneţi
mulţumesc când vi se face bine, zâmbiţi cu drag celor iubiţi, zâmbiţi
chiar şi oamenilor străini. Oricui îi prinde bine un zâmbet şi cine ştie
viaţa cui o înseninaţi prin asta. De
asemenea, petreceţi timp cu cei dragi. Faceţi-vă timp să îi ascultaţi,
nu întrebaţi doar de formalitate ce fac şi cum sunt, ci faceţi asta în
aşa fel încât chiar să se simtă iubiţi. Purtaţi-vă
familiile în rugăciune. Personal, am încetat să mă rog să fie feriţi de
rău, pentru că răul e pestre tot. Mă rog în schimb pentru înţelepciune,
să nu se lase doborâţi, să aibă ochii (inimii) deschişi, pentru a
deosebi clar binele şi răul raportat la viaţa lor. Iertaţi
ce e de iertat, iubiţi ce vreţi să iubiţi şi ce aduce bucurie şi pace
inimii voastre, pentru că în una din zilele astea, ziua de mâine nu va
mai veni. Şi cel mai mare regret nu e a acelui ce se duce, ci a acelui ce rămâne în urmă, ştiind că se putea face mult mai mult. Nu vă irosiţi iubirea şi comoara din voi. Poate mâine nu va mai fi. Iubirea. Comoara. Voi. Ei." -sursa- http://fragmente-din-viata.blogspot.ro/-
„Să dai, să dai, iată marea fericire a vieţii. Să dai mai ales la timp,
fiecare lucru la vremea lui. Să dai râsul, să dai lacrimile... să-ţi
trăieşti aventurile, să-ţi trăieşti durerea... să înhaţi raza de bucurie
care fuge, să-ţi arăţi dinţii frumoşi în râsul pe care nişte ochi umezi
ţi-l cerşesc, şi apoi să plângi nebuneşte, din toată inima, sătulă de
bucurie! Să plângi un timp... şi apoi să râzi!” - Panait Istrati
Timpul nostru trece inevitabil...el nu poate fi oprit de aceea spun
mereu ca trebuie pretuit...cand eram mica imi doream sa fiu mare...iar
cand am crescut mi-am dat seama ca nu am avut timp sa fiu mica.
Bine...acum suntem tineri si ni se pare ca avem toata viata
inainte...dar maine poti realiza ca a trecut un sfert sau o jumatate din
viata...de aceea trebuie sa ne bucuram de fiecare zi pentru ca nu se
mai intoarce.
Stiu ca astazi este din ce in ce mai greu ca sa traiesti...stiu ca viata
este grea pentru fiecare dintre noi...stiu ca gandurile sunt invadate
de nenumarate griji. Stiu ca zambetul ne lipseste de pe fete,din
suflet,din ganduri,din preocupari...din singuratatile noastre. Cred
ca uitam sa zambim pentru ca suntem bombardati de greutatile
vietii...cred ca ar trebui sa nu mai dramatizam,sa incercam sa luam
viata ca pe un dar si sa incercam sa il facem in fiecare zi cat mai
frumos cu zambetele noastre...pentru ca daca suntem tristi...viata tot
trece. Eu intotdeauna zambesc.Zambesc oamenilor frumosi care imi ies
in cale...nu neaparat frumosi fizic,ci cei care emana o frumusete care
te cheama...am zambit timid...am zambit pe furis,si de la fiecare dintre
ei mi-am luat zambetul inapoi.Asa sa faceti si voi...
Viata ne ofera multe...uneori mai multa durere sau alteori mai multa
fericire,dar secretul este sa trecem peste toate cu zambetul pe buze.
Cand daruiesti din suflet ceva,nu are importanta ce primesti sau daca
primesti. A darui este hrana sufletului...un gand,un gest,o
soapta...un cuvant care fac toate perlele din lume. Uneori vrem multe
,dar cred ca exista un moment pentru toate in viata.Totul este posibil
cand iti pastrezi increderea si speranta.Si pot sa mai adaug ceva ca,viata poate fi mai mult decat o comoara ascunsa bine in sufletele noastre , e
un lucru minunat de care ar trebui sa vorbim mai mult despre ea ,
apreciata si sarbatorita , pentru ca un pas gresit si... ea poate fi furata.
"Durerea e un lucru foarte ciudat; suntem atât de neputincioşi în faţa
ei. E ca o fereastră care se deschide atunci când vrea ea. Camera se
răceşte şi nu putem decât să tremurăm. Dar de fiecare dată se deschide
mai puţin, până când, într-o zi, ne întrebăm ce s-a ales de ea."-Arthur
Golden în Memoriile unei gheişe.-
"Viaţa, uneori este ciudată…de fapt, este ciudat şi
uimitor totodată modul cum îţi rezervă surprizele… m-am tot gândit … nu
înţeleg nimic… Încercăm să fim mai buni…
încercăm să ne dăm silinţa cât mai mult în tot ceea ce facem, încercăm
să fim cât mai sinceri şi cât mai oneşti, încercăm să nu facem persoana
de lângă noi să sufere…mai bine acea suferinţă să ne afecteze pe noi… ne
doare să ştim că persoana pe care o iubim sau este dragă sufletului
nostru… suferă, ne doare să ştim că persoana de care ne pasă nu se simte
bine, ne omoară gândul că persoana la care visează sufletul nostru, nu
poate fi a noastră…sau am pierdut-o…" -sursa- https://liliumparfumdefemeie.wordpress.com/-
Fiecare zi este traita cu emotie si speranta de a nu se termina
niciodata...iubesc viata chiar daca uneori imi ofera dezamagiri si
regrete. Incerc sa privesc partea pozitiva a lucrurilor chiar daca
uneori imi este peste putinta si imi fac sufletul sa inteleaga ca orice
inceput are si un sfarsit. In ultimul timp am invatat sa simt viata cu
inima...am invatat ce imi face bine si mi-am dat seama de ceea ce imi
doresc.Mi-am stabilit obiectivele si necesitatile incat mi-am aranjat
viata in functie de ele. Abia acum am inteles ce inseamna viata si sa-ti
faci ordine in ea...pentru ca viata este o calatorie care trebuie
savurata pas cu pas.