In ultimul timp am avut momente in care am simtit ca nu mai pot ,ca totul este o lupta pierduta...imi plang de mila o zi,doua,apoi realizez ca totul depinde numai si numai de mine. De felul meu ,sunt un om puternic,ordonat,parolist si foarte ambitios in tot ceea ce mi-am propus sa fac.Nu astept nimic de la nimeni pentru ca stiu ca totul depinde de mine si de vointa mea...de felul cum insist sa-mi rezolv problema respectiva.Sunt constienta ca viata si oamenii ne fac sa ne schimbam.Si pe mine m-a schimbat in mare masura, pentru ca am gresit ca am avut incredere in unele persoane din jurul meu. Stiu...pot spune ca este unul din defectele mele.Cu toate astea ,eu nu mi-am pierdut speranta niciodata.Trebuie sa avem cu totii o speranta...si daca sti ca nu mai e posibil, ea moare ultima.Speranta, in fond,este un optimism aproape absurd care te tine in alerta si iti pune mintea in functiune.Si totusi,cine a vazut speranta,nu o va mai uita niciodata...o cauta peste tot,printre oameni,sub toate cerurile,visand ca intr-o zi o va intalni din nou.Ce mare dreptate avea Octavian Paler… daca nu mai este speranta, incepe cosmarul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu