”Lumina a existat. Era atât de aproape de mine
încât m-a orbit și eu nu am mai văzut-o. Și, în loc să o primesc în
suflet, am îndepărtat-o. Lumina a așteptat în afara sufletului meu și
când i-a venit sorocul a murit. A trebuit să moară lumina
pentru ca eu să mă trezesc într-un întuneric absolut și să-mi dau seama
că nu mai am lumină. Așa urma să se întâmple și cu iubirea, și cu
fericirea, și cu toate acele lucruri frumoase ale ființei.” sursa - Chris Simion - ”Ce ne spunem când nu ne vorbim”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu