Viata ne da mereu lectii. Uneori suntem dispusi sa invatam din ele,
alteori inchidem ochii. Unele ne lasa , insa, un gust amar. Din dorinta
de socializare deschidem adeseori portita sufletului fara sa ne dam
seama la ce ne expunem, fara a realiza ca sufletul nostru poate fi
dezgustat de experienta pe care o traieste. Este atata gri in noi si
suntem vulnerabili. Totusi, nu este indicat sa avem prea mari sperante.
Este putin probabil ca vom intalni, in acest mediu, persoane onorabile.
De regula, sunt mai multi nefericiti, nemultumiti, plictisiti,
frustrati...
Cateva persoane sunt dragute, altele au limbarnita, unele posesive,
altele indiferente. Deh, nu-i tocmai o lume ideala. Dar e o lume in care
te poti ascunde. De tine, in primul rand, apoi, de ceilalti. Masca ta,
masca lui, mastile...
Viata reala exista inca. De unde comoditatea aceasta de a nu o trai pe
deplin? Aici suntem mai putin noi decat in realitate. Aici e doar
reflectia noastra subiectiva, aceea a unor oameni frumosi, destepti si
cinstiti. In realitate cum om fi?
Rătăcesc din nou printre miile mele de gânduri răvășite. Pășesc
cu grijă, temându-mă să nu le calc, să nu le fărâmițez, să nu le pierd..
Amintiri, sentimente, dorințe, planuri… toate-mi revin în gând,
amintindu-mi cine am fost, ce a devenit, cum am ajuns în punctul acesta
existențial..
Povești prăfuite, uitate prin sertarele existenței mele perene.. Vise
ce s-au născut doar ca să-și găsească sfârșitul în covorul
incertitudinii, al fricii de fi, de a face, de a schimba.. Iubiri ce
puteau să fie, sărutări și țineri de mână ce s-au petrecut doar în
visele din nopțile în care ploaia bătea ușor în geam, invitându-mă la
dans..
Acorduri suave de pian răsar în gând, acompaniindu-mi clipele ce vor
mai fi, visele ce se vor naște doar pentru a muri, iubirile ce-mi vor
încălzi inima, doar pentru ca mai apoi să o fărâme în mii de bucăți..
Sunt… Oare voi mai fi? Sunt un pui de incertitudine… -sursa-https://vechiamintiri.wordpress.com/2015/06/24/ganduri-in-miez-de-noapte/-
Pentru că am spus în amiaza aceea că e o minciună şi-o amăgire,
deoarece timpul nu vindecă niciodată nimic. Timpul aduce doar alte
lucruri şi le face pe acelea care atunci păreau mari şi prea grele să
pară astăzi mai mici şi mai uşor de dus. Asta-i tot ce face el de fapt.
Vindecarea nu vine niciodată din trecerea timpului, care reuşeşte poate
doar să facă să pară lucrurile mai puţin importante sau grave ca ieri.
Cred însă că vindecarea vine din noi şi din ceea ce alegem.
Vindecarea se produce atât de repede pe cât o lăsăm noi să se producă.
Vindecarea vine din a nu te mai complace şi din puterea de-a înfrunta
orice s-ar fi întâmplat şi a durut la momentul respectiv. Vindecarea
vine când alegi să nu mai priveşti în jurul tău, ci alegi să priveşti în
sus. Vine atunci când nu mai spui ,,de ce-a fost aşa?" şi spui
,,orice-ar fi, merg înainte!"
Îţi mai aduci aminte când am spus zâmbind că timpul nu o să ne vindece?
Cred cu tărie, acum mai mult ca oricând, că într-o relație, de orice
natură, comunicarea este cea care creează o bază solidă a celorlalte
sentimente care apar pe parcurs. Cuvintele sunt cele care fac lumea să
se învârtă. Ele pot să schimbe oamenii pentru totdeauna, îi pot
determina să se iubească sau să se urască, să aibă încredere sau să
devină suspicioși, să rănească sau să vindece. Da, cuvintele au o forță
incredibilă și uneori chiar nu suntem conștienți de impactul pe care îl
au.
Ceea ce spui rămâne spus, iar ceea ce spui și rănește se poate să nu
se vindece niciodată. Vine o vreme când nici un „Iartă-mă” spus din tot
sufletul nu mai poate schimba mare lucru într-un suflet care plânge. Am
început să cred că noi controlăm destul de puțin ceea ce gândim, pentru
că altminteri am fi mai precauți atunci când știm că ceea ce urmează să
spunem îl va răni pe celălalt.
Pe de altă parte, și ceea ce nu spui poate să te îndepărteze la fel de
bine de oameni care înseamnă ceva pentru tine. Dacă din doi oameni
fiecare tace crezând că celălalt va spune primul ceva, acei oameni riscă
să se piardă unul pe altul din lașitate, din orgoliu, din prea multă
astepare.
Cuvintele leagă și dezleagă prietenii, aduc oamenii împreună, iar
apoi îi despart, te duc pe culmile fericirii pentru ca mai apoi să te
arunce în prăpastia tristeții. La fel se întâmplă și cu tăcerea.
Alege cu grijă cuvintele. Nu le arunca la voia întâmplării, ci
folosește-le ca să aduci bucurie, nu tristețe. De asemenea, nu mai amâna
să spui că îți pare rău sau că îți e dor. Cineva trebuie să o spună și
nu trebuie să conteze cine o face primul. Așa cum spuneam, într-o relație comunicarea e fundația pe care construiești. În lipsa ei orice clădești se va dărâma mai devreme sau mai târziu. Alege înțelept când să vorbești și când să taci. Contează enorm! -sursa- http://momenteinviata.ro/cuvintele-fac-lumea-sa-se-invarta/
Viaţa noastră pe Pământ
(sunt convinsă că există şi o alta, în Veşnicie) este o lecţie. A big, fat
lesson. La început înveţi să respiri, atunci când ieşi din uterul mamei şi
răcneşti din toţi rărunchii, apoi să mănânci singur, să mergi în două
picioruşe, să scrii, să citeşti. Chestiile elementare, simple, de bază. Apoi,
cu cât înaintezi în vârstă, viaţa îţi serveşte lecţii mai puţin subtile şi,
deseori, mai puţin plăcute. Înveţi să te ridici ca apoi să cazi, înveţi care-i
gustul înfrângerii, al inimii frânte din dragoste, ţi se predă lecţia
succesului, dar şi a eşecului, înveţi că oamenii-s buni, dar pot fi şi ai naibii
de răi, înveţi să fii şmecher ca să te poţi integra, înveţi că dragostea e
pentru totdeauna, dar ţine 3 ani, că prietenii sunt şi nu sunt, că ridurile
apar, înveţi că ţi-ai irosit tinereţea pentru bani iar acum nu ai cui să-i spui
„Bună seara”, că sănătatea se pierde uşor şi se recâştigă greu, înveţi că un
Visa poate cumpăra pantofi şi croaziere, dar nu şi inimi.
Înveţi că în viaţa asta
te poţi baza întotdeauna pe Dumnezeu. Uneori pe tine. De prea puţine ori pe
alţii. Înveţi să nu mai crezi în „Voi
veni mâine cu siguranţă” şi nici în promisiuni. Înveţi că „Te iubesc” e de
tinichea când e prea uşor spus, de nepreţuit când e şoptit după ani.
Înveţi
că eşti un mozaic
compus din alegerile şi faptele tale, că eşti sculptorul propriei tale
fiinţe.
Înveţi că oamenii care vorbesc mult fac puţin, şi că nu întotdeauna
cuvintele
lor au substanţă. Înveţi că dorul de bunici e nestins, că ai fost
binecuvântat
dacă ai părinţi buni, care se roagă pentru tine şi care ţi-au oferit o
copilărie cu vată pe băţ şi dulceaţă de caise, nu cu vânătăi. Înveţi că
fericirea e
relativă, şi că nu trebuie să o aştepţi de la oameni.
Viaţa îţi arată că eşti
mai fericit când ţii de mână un copil, decât o toartă de Hermes. Înveţi că
bogaţii au mai multe probleme decât săracii, că oamenii care râd tare şi
zgomotos fac asta ca să mascheze nişte suflete care plâng, înveţi că văzul,
auzul, mirosul, respiratul şi tot ceea ce ni se pare banal sunt de fapt cadouri
minunate pentru care trebuie să mulţumim zilnic.
Înveţi că nimic nu e
pentru totdeauna, şi că viaţa are prostul obicei să facă surprize: unori de
vis, alteori de coşmar. Înveţi să apreciezi ceea ce ai, şi ajungi să înţelegi
că un Vertu nu valorează nimic pe holul de la Oncologie.
Înveţi că-n viaţă
trebuie să ai răbdare, şi că satisfacţiile vin atunci când munceşti mult.
Înveţi că tinereţea e imprudentă şi dragostea de la 20 de ani e frugală, că
iubirea e ca vinul, cu cât vine mai târziu, cu atât e mai preţioasă şi mai
intensă. Înveţi că
imposibilul e atât de posibil, şi că orice vis prinde contur dacă nu uiţi să
crezi.
Înveţi că iubirea
adevărată nu se măsoară în partidele de sex nebun, ci în serile când adormi
zâmbind în braţele celuilalt, istovit după o zi de rahat. Înveţi că gânguritul unui copil este cea
mai dulce melodie. Înveţi că dacă un om nu te iubeşte cum vrei tu, asta nu însemnă că nu te iubeşte.
Înveţi că depresia se
tratează cu spovedanie şi „Tatăl Nostru”, nu cu Xanax şi psiholog. Înveţi că e
bine să economiseşti pentru zile negre în zilele albe, şi că oamenii te vor
dezamăgi mereu, datoria ta fiind să înveţi să-i ierţi. Şi să fii tolerant. Înveţi că dovada supremă de iubire e să te bucuri când omul iubit
este fericit lângă altcineva şi că, uneori, doar uneori, oamenii te pot
surprinde plăcut. Cu nişte flori galbene.
Înveţi, că oricât ai
învăţa, încă n-ai învăţat nimic.
Astazi am ales sa-mi rezolv problemele fara masina,m-am echipat comod si
am pornit cu mult curaj in aglomeratia strazii.Din masina privesti
altfel lumea,parca nu le simti gandurile si sentimentele ...parca nu-i
privesti cu atentie. Aici,printre ei, ii simt mai aproape...multi au
trecut prin multe,unii sunt cu moralul la pamant,altii sunt fericiti iar
altii sunt tristi si merg cu ochii in pamant.Ma uit la ei si ma vad pe
mine in diverse momente...sigur si eu am gandurile mele si bineinteles
multe probleme,dar am invatat ca trebuie sa ma bucur de fiecare clipa si
sa nu ma las invinsa de greutatile vietii.Cred ca cel important este
sa te ridici si sa mergi mai departe...pentru ca in momentul cand te
opresti,incetezi sa mai traiesti. De cele mai multe ori ,viata iti
da multe raspunsuri,dar cel mai bine este sa te grabesti ...sa le
descoperi tu , pentru ca aceste raspunsuri vin uneori cu intarziere.
"Imaginează-ţi că în
viaţa ta întâlneşti mai multe uşi. Fiecare uşă duce către un drum. Anumite uşi
eşti obligat şi împins să le deschizi. Pe altele le deschizi doar dacă vrei,
pentru că ţi se dă dreptul să alegi.
...Ar trebui să deschizi
fiecare uşă, pentru a vedea unde duce. Pe unele nu le deschizi pentru că nu ai
curaj şi încredere în tine, iar pe altele nu le deschizi pentru că alegi altele
în locul lor. Unele uşi duc spre drumuri anevoioase, pline de încercări şi
piedici. Altele duc spre nicăieri…
Mai sunt uşi care duc
spre oameni pe care trebuie neapărat să îi întâlneşti. Unele uşi duc spre
uitare… Uneori eşti tentat să deschizi uşi frumoase, care promit strălucire,
dar descoperi că poleiala lor a fost înşelătoare, pentru că ai găsit numai
dezamăgiri. Dar sunt şi uşi vechi, mai puţin frumoase, care nu promit nimic,
dar care în schimb duc spre cele mai frumoase drumuri.
...Sunt unele uşi pe care
îţi doreşti enorm să le deschizi, sperând la ceva anume, dar din păcate,
imediat deschise îţi dezvăluie în faţă doar un zid. Mai sunt uşi pe care îţi
doreşti să le deschizi, dar alţii ţi le trântesc în faţă, sau fac tot posibilul
să te oprească.
Unele uşi te fac să crezi
că ai ajuns la capătul drumului şi că nu mai există întoarcere, dar ai surpriza
să descoperi o uşă nouă care îţi oferă încă o şansă.
...Unele uşi au o
fereastră mică prin care poţi vedea ceea ce te aşteaptă, iar altele nu. Afli
unde te duc doar după ce le-ai deschis şi, de multe ori, întoarcerea este
ireversibilă. Unele uşi sunt protejate cu grilaje de fier, sau sunt prea sus şi
îţi este imposibil să le deschizi. Doar îi priveşti pe alţii cum le deschid şi
tu te întrebi cum o fi dincolo de ele…
...Unele uşi îţi permit
să fii însoţit, iar prin unele trebuie să treci singur, obligându-te să laşi
oameni dragi în urma ta. Mai exista uşi pe care îţi doreşti să le redeschizi,
dar care rămân închise pentru totdeauna, după ce ai ales să le închizi în urma
ta. Acestea aduc în sufletul tău dor şi regrete…
...Niciodată nu ştii câte
uşi vei întâlni în viaţă. Chiar şi atunci când crezi că drumul tău s-a sfârşit,
mai apare o uşă nouă, care te poate duce pe un drum neaşteptat de frumos."
Noi oamenii in general suntem foarte diferiti ...spun asta pentru ca am
vazut o multime de povesti de viata unele cutremuratoare,altele cu final
fericit. Toti avem povestea noastra de viata,caci astfel nu se poate.
Uite de exemplu cazul meu cu acea intamplare nefericita cu boala
mea...mi-am dat seama la momentul potrivit ca pot trece acel obstacol
si am avut taria de a merge mai departe. Intotdeauna mi-am zis ca cei
slabi cedeaza foarte usor,iar daca eu dau dovada de aceasta slabiciune
care este totusi umana si care nu trebuie condamnata...lumea in nici un
caz nu va ceda la durerea si suferinta mea. Scriu aceste randuri pentru
ca astazi am avut ocazia sa intalnesc o cunostiinta care trece printr-o
boala grava. Eu o stiam ca o om bun, niciodata nu mi-a dat motive sa
cred altfel,era speriata si suparata pe toata lumea...o priveam si nu-mi
venea sa cred ce spune...se inraise si dadea vina pentru boala ei pe
cei din jur. In zadar i-am explicat ca si eu am trecut prin asa
ceva,i-am povestit ca eu mi-am dus crucea mai departe cu curaj si
demnitate incat nu am suparat pe nimeni ...nu am facut decat sa-mi
canalizez energiile spre o speranta in viitor. Da...eu am privit mai de
parte spre viitor,desi am cazut, am privit inainte,nu am disperat si nu
mi-am suparat familia. Si stiti de ce? Pentru ca mi-am dat seama ca
viata este minunata cand sti sa o pretuiesti,iar orice durere trebuie
invinsa. Ceea ce m-a facut sa iubesc viata si asta este inca o lectie
pentru mine...este acea durere din ochii unui om bolnav care stie ca
zilele ii sunt numarate...iar ochii lui spun totul despre frumusetea
vietii si pretuirea fiecarei clipe. Va spun sincer cat am stat in spital ,eu am privit atenta astfel de
oameni,chiar de toate varstele incapand de la copilasi nevinovati pana
la batrani. Toti mi-au demonstrat o mare dorinta de a trai si a iubi
viata asa cum este ea.
"Adu-ți aminte , omule , că nimic din ceea ce ai nu este al tău ... În
final , nu rămâi decât cu amintirile , cu iubirea , cu zâmbetele , cu
momentele frumoase și cu faptele bune . Ia aminte la toate și strânge
comori în suflet și nu în mâini."
"Exista perioade in viața noastră pe care nu ni le dorim si nu înțelegem
de ce trebuie sa le acceptam. Perioade prin care trecem crezând ca nimic
bun nu ni se întâmpla si orice am face totul e in zadar. Si asta doar
pentru ca nu am vrut sa fim acolo.
Dar viața ne surprinde de fiecare data si cand totul trece, inclusiv timpul, apar si dovezile ca nimic nu a fost in zadar."-sursa-https://www.facebook.com/invitatie.la.visare/
Astazi se implinesc 5 luni de cand a murit mama mea. Am sufletul atat de
plin de tristete si dor,si tot nu-mi vine sa cred ca nu mai este langa mine.Stiti, mama este intotdeauna speciala...sunt sigura ca orice mama este speciala . Apreciata mai mult sau mai putin, ea este mereu acolo langa tine cand trebuie. Multumiti bunului Dumnezeu cei care mai aveti in viata o mama, pentru ca sunteti
binecuvantati...aveti grija de ea,cinstiti-o si respectati-o,nu o
neglijati si iubiti-o, caci e mama vostra si ea este totul pe
pamant.Cand va pleca la cer,credeti-ma ca nu mai aveti mai nimic...absolut nimic. Si mie inca mi-e foarte
dor de ea.Sper din tot sufletul mama ,ca esti acolo unde ar trebui sa fii,
printre ingeri şi ca nu te-ai oprit din urcarea ta spre lumina.Te iubesc mama si te astept in vise.
Pentru mine unele amintiri sunt dureroase,chiar nu-mi dau putere,pot
spune ca ma culca la pamant. Uite...amintirea legata de tatal meu care a
murit cand eu aveam 25 ani,cei mai frumosi ani din viata unui
adolescent. Pot spune ca am fost prea rasfatata...prea iubita de
parintii mei...am avut parte de prea multa dragoste...a fost un soc
pentru mine cand am ramas fara tata ca si acum cand mama mea a urcat la cer.Eram asa de furioasa atunci pentru ca gandeam,de fapt si acum este
valabil...ca nici un copil din lumea asta nu merita sa-si piarda
parintii...orice varsta ar avea ei...pentru mine parintii sunt originile
si radacinile mele,identitatea mea ca om. Oricum parintii au un loc special in inima fiecaruia,morti sau vii ei
raman cele mai dragi persoane din viata noastra. Daca as putea da
timpul inapoi...daca i-as mai avea pe tata si pe mama,dar nu se mai poate si
regret atat de mult...au ramas asa multe de spus...imi este asa dor de
ei...de zambetul lor...de cuvintele lor.Acum cand scriu ,imi tremura mana pe tastatura si lacrimile imi siruie
pe obraz pentru ca imi amintesc de cate ori m-au certat cand faceam o
prostioara
si de cate ori m-au iertat... acum nu mai sunt,dar ii simt mai
aproape ca oricand in sufletul meu si sper ca amintirea lor sa ramana
vesnic vie incat va spun din experienta mea ...iubiti-va parintii...si
va mai spun ceva tot din viata mea ca trebuie sa te desparti de cei
dragi cu cuvinte calde pentru ca s-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi.
Fiecare din noi a avut, cel putin, o experinta neplacuta in viata, legata de relatiile de prietenie.Un lucru am invatat in viata asta,ca adevarul meu nu coincide mereu cu adevarul
celuilalt si ca uneori a nu te arunca sa spui adevaruri este un lucru
bun. Este mai important sa intelegi de ce reactioneaza cineva intr-un fel
decat sa vi cu etichete.Despre prieteni , se pot spune multe...adevarul este ca prietenii nu trebuie cautati, cine are nevoie de tine va
veni singur la tine. Un prieten adevarat vine intotdeauna cand il
chemi,dar un prieten si mai adevarat vine intodeauna cand ai nevoie de
el. Prietenii falsi doresc sa stea cu tine atunci cand totul merge bine,
dar in clipa in care situatia se complica se dau la o parte. Am asa zisi prieteni care se asteapta sa le raman loiala,sau sa fiu de acord cu ei chiar daca asta inseamna sa-mi incalc principiile sau sa fac ceva impotriva constiintei mele.Cred ca viata este prea scurta ca sa o petreci inconjurata de oameni carora nu le pasa de tine.
"Visele nu se cumpara, visele se cauta, se gasesc si se traiesc. S-au epuizat
stocurile de vise din supermarketuri. Oamenii umbla buimaci, cu ochii
ingroziti, ca nu vor mai prinde nici unul. Rafturile sunt goale,
etichetele deja scoase, doar mirosul lor a ramas printre raioane. Si-si
plang de mila, isi blesteama zilele ca atunci cand se gaseau peste tot,
cand erau chiar si la promotie, doua la pret de unu... nu s-au gandit sa
ia cateva, sa le pastreze acolo pentru zile negre ale sufletului. Si-si amintesc
de cate ori le-au dat cu piciorul doar pentru ca afara era innorat sau
pentru ca erau ofranda de la un posesor prea putin captivant. Si-si
amintes de cate ori le-au uitat prin gari, la plecarea vreunui tren, de
cate ori le-au aruncat prin valuri dupa vreo iubire de-o vara sau de
cate ori le-au ars, odata cu vreo fotografie ponosita de atatea lacrimi.Oameni buni,
visele nu se cumpara !!! Ele se cauta si cand se gasesc se pretuiesc, nu
se arunca, nu se mototolesc... se lipesc de sulete si se traiesc.
Visele nu se gasesc la orice pas, nu se cumpara in rate, nu se distrug
dintr-o joaca. Visele noastre
vin de nicaieri, dar sunt acolo din totdeauna, au batut cale lunga, in
inimi frante, doruri grele, pacate mari, regrete multe pana au ajuns sa
fie impreuna.Acum sunt
nedespartite, se saruta si adorm inclestate in brate, pantece si
rasuflari. Se incalzesc cand afara e frig, se invelesc cand in casa e
racoare. Visele noastre se trezesc dimineata imbratisate si se alinta.
Isi beau cafeaua impreuna si isi zambesc strengar cu dorinte-n ganduri.
Visele sunt fericite ca se au si se zbenguie toata ziua pe campuri cu
maci. Se scalda impreuna in ape limpezi si dimineata rad la soare si la
cerul senin. Se parfumeaza zilnic cu dragoste. Cu miros de lacramioare
si dor. Asa sunt visele noastre. Se iubesc... fericita ca, in sfarsit, s-au gasit. Asa ca va rog nu-mi luati visele !!!" -sursa- http://rusu-mihai.blogspot.ro/2013/11/un-kilogram-de-vise-rog.html-
Inca mai cred in oameni si mai precis in
oamenii buni. Refuz sa fiu considerata naiva...dar asa sunt eu ...imi
plac oamenii buni si sinceri. Am observat ca oamenii rai sunt
rautaciosi si nesiguri pe ei...ei se simt slabi si inferiori,pentru ca
rautatea este arma lor. Poate este vorba si de vremurile in care traim
unde ca sa ajungi in virf trebuie sa folosesti orice arma. Cred cu tarie
in continuare ca toti ne nastem curati si buni,dar etapele vietii pe
unii ii schimba radical,dar ca sa ramai un om bun,trebuie sa fii
puternic,perseverent si sa nu te lasi doborat .
Oamenii buni sunt buni și atât.
Ei nu se lăuda cu ceea ce fac și nici cu ceea ce au, nu ajută doar
pentru a fi ajutați, nu se joacă de-a prietenia și nici nu sar gardul
demnității doar pentru a fi în centrul atenției.
Oamenii buni nu se răzbună și nu se leapădă de tine ca de un gunoi atunci când nu le mai ești folositor.
Oamenii buni nu își însușesc singuri această calitate, ea fiindu-le
atribuită de către ceilalți, în semn de prețuire pentru faptele lor.
Oamenii buni sunt buni și atât. -sursa- http://momenteinviata.ro/oamenii-buni-sunt-buni-si-atat/-
„Din clipa în care am venit pe lume, avem nevoie de o îmbrățișare.
Plângem și ne zbatem până când simțim pieptul cald al mamei și brațele
ei în jurul nostru. Probabil atunci nu contează dacă acele brațe ne vor
ține în continuare sau ne vor abandona, nu, importantă este
îmbrățișarea, căldura altuia. În sufletul nostru nu suntem mamifere, ci
reptile. Avem nevoie de căldura celorlalți pentru a supraviețui. Și
căutăm, o viață întreagă, îmbrățișări.” -sursa-Naivul-
Suntem atat de repeziti pana si cu cuvintele. Se spune ca
uneori un cuvint doare
mai mult decat o palma...ce bine ar fi sa invatam sa ne alegem
cuvintele chiar si cand suntem furiosi.Eu am invatat de-a lungul
vietii ca un cuvant potrivit spus din tot
sufletul vindeca si iarta absolut tot.Uneori sunt cuvinte care ranesc
atat de tare incat nu pot fi vindecate cu un simplu...imi pare
rau...durerea lor este enorma,ea persista intotdeauna prin ranile
provocate fie ca vrei sau nu. Da...cuvintele dor atat de tare si o data
ce au lovit, urmele lor raman in suflet indiferent de ceea ce se
intampla.
,,Ce poţi să câştigi pe lumea asta? Ce poţi să iei cu tine? Numele,
prestigiul, respectabilitatea? Banii, puterea - ce? Nivelul de
învăţătură? Nu poţi să iei nimic. Va trebui să laşi totul aici. Şi în
acea clipă vei înţelege că nimic din ce ai posedat nu e al tău; însăşi
ideea de posesie este greşită.''-- Osho --
Trebuie să știi să prețuiești.
Trebuie să poți să scoți din viața ta oameni nepotriviți. Trebuie să
lași de la tine uneori și să fii mai egoistă alteori. Trebuie să faci
din viața ta echilibru și echilibru din oamenii ce te înconjoară să
faci. Pentru că vei trăi de toate și vei avea lecții de viață
suficiente. Vei suferi și vei fi fericită. Vei regreta și te vei bucura
de momente. Iar oamenii se vor folosi de tine sau te vor aprecia așa cum
ești. Trebuie să poți să faci diferența. Dacă vrei o viață fericită,
trebuie să faci diferența. Cineva îți va îndrăgi chipul și cuvintele. Îți va
aprecia felul tău de a fi și nu va dori nimic mai mult de la tine decât
să știe că ești bine. Cineva îți va aduce flori fără motive și te va
face fericită, pentru că așa simte. Cineva îți va face cafeaua de
dimineață fără să aștepte și o partidă de sex după. Cineva te va acoperi
cu plapuma seara, fără a gândi că a făcut atât de mult. Pentru că acel
cineva te va iubi cu adevărat. Pe el iubește-l și tu, pentru că e o
destinație spre fericire. Cineva dimpotrivă, va refuza lumea ta. Tu îi vei da
toată viața și el va spune nu. Va râde la fiecare gest de sinceritate al
tău și nu-i va păsa de te simți bine sau nu. Cineva te va ignora când
vei fi tristă. Va fugi pe ușa din spate. Și va reveni când va avea
nevoie de tine. Cineva îți va distruge visurile și planurile de viitor.
Cineva îți va întoarce spatele seara înainte de somn și îți va reproșa
atât de multe lucruri. Cuvintele sunt nepotrivite. Cafeaua e rece.
Cineva te va răni. Pentru că acel cineva va fi un om trecător în viața
ta, căruia tu vrei să-i oferi atât de mult. Pe el lasă-l să plece,
pentru că e o destinație spre suferință. Trebuie să faci diferență între oameni
care sunt în viața ta pentru ce le oferi tu și oameni care sunt în
viața ta pentru ceea ce ești tu. Primii vor avea pofte, ultimii
sentimente. Primii te vor pofti, ultimii te vor iubi. Alege cu grijă. Cuiva îi oferi mărunțiș și va ține minte o viață, cuiva îi oferi toată viața și va lua asta drept mărunțiș. -sursa- http://novapost.ro/-
"Zâmbește de parcă nimic nu te-ar durea
Zâmbește atunci când vezi că lumea este rea
Zâmbește când ți-e dor de simți că te topești
„Zâmbește deși nu-ți arde vreo clipă să zâmbești…
Zâmbește chiar de-n suflet ți-e gol și înnorat Zâmbește când în tine prea mult s-a adunat Zâmbește deși alții vor doar să te lovească Zâmbește și îi iartă,ei nu știu să iubească… Zâmbește atunci când lacrimi în ochi au apărut Zâmbește și nu plânge chiar dacă te-a durut Zâmbește om frumos, și viața îți va da Motive de zâmbit deși ți-e crucea grea…” -sursa- -Ladybug-
Câţi dintre noi nu am ajuns cel puțin o dată în genunchi în fața vieții ?
Câţi nu am plâns în interiorul nostru fără ca nimeni altcineva să ne
audă? Câţi nu am căutat brațe în care să ne cuibărim fără să le găsim
vreodată ? Câți nu am simțit că trebuie să ne ridicăm de jos deși
nimeni nu ne așteaptă acolo sus ? Și am strâns din dinți, am înghițit
lacrimi , am ignorat dureri și ne-am ridicat știind că lovituri vor mai
veni din partea vieții, că singurătate vom mai simți de-a lungul ei .
Cu viața trebuie să te baţi mereu și uneori trebuie să o lași să te
doboare tocmai pentru a te ridica de jos de 10 ori mai puternică decat
erai înainte de a cădea. Lupta cu ea se va termina doar la ultima
bătaie de inimă , până atunci trebuie să plătim înfrângerile cu lacrimi
pentru a putea sărbători victoriile cu zâmbete .
Capul sus..chiar daca acum plângi amarnic stând în genunchi , mâine cu siguranță vei zâmbi frumos în picioare ! -sursa- http://elgeslauramaria.blogspot.ro/2014/07/capu-sus.html
Am întâlnit oameni pe care i-am simţit aproape din prima clipa. Ciudat
pentru unii dacă le povesteam că nu ştiu nimic despre un om, dar am
senzaţia că ştiu totul. Inexplicabil mi-au atins inima şi au lăsat acolo
o amprentă. Ştiu că au apărut de nicăieri…că parcă au dat buzna în
viaţa mea şi au schimbat-o complet. Ştiu că am stabilit cu ei o legătură
specială încă din primele clipe, o legătură total diferită…Ştiu că
oamenii aceştia îmi sunt prieteni, dar mai ştiu că, cândva…un
astfel de om, aparent străin…a ştiut cum să mă privească, cum să mă
îmbrăţişeze. Ştiu că aceşti oameni în momentul în care i-am întâlnit
mi-am dorit să nu le mai dau drumul. Iar timpul lângă ei nu mai fuge ci
pare că stă pe loc…Ştiu că unii îi numesc străini, eu cred că sunt
cunoştinţe dintr-o altă viaţă. Altminteri nu aş putea să le las bucăţi
din sufletul meu într-o clipă… -sursa- https://suiuiuliana.wordpress.com/2015/03/26/despre-oameni-aparent-straini/
Adevaratul caracter al unui om il vezi atunci cand stie ca nu poti sa ii
mai fi de folos, cand stie ca nu poti sa mai insemni pentru el decat o
simpla prietenie, cand stie ca nu mai are nimic de castigat de la tine
si nu mai are nevoie de tine. Sa-l vedem atunci ca te intreaba ce mai
faci?... si te trezesti cateodata in fata oamenilor in care ai avut incredere
si ai crezut orbeste ca ii privesti si nu stii cine sunt.....Atunci iti
dai seama ca nu sunt cine credeai, ii privesti si taci, tragi
concluziile si intelegi ca orice discutie cu ei te-ar duce la durere, in
locuri in care nu vrei sa ajungi, si nici sa cobori....Atunci intelegi
prima data ca trebuie sa accepti ca te-ai inselat in privinta lor si ca
cel mai intelept lucru ar fi sa ii tratezi cu indiferenta, si sa-ti
continui viata frumos fara sa le dai importanta.
