Mi-am
aşezat molozul în suflet. Scormonesc ca o nebuna în el. Clipă de
clipă. Poate... poate găsesc un răspuns. O dâră de lumină. Un înțeles în
tot acest neînţeles. Încep să mă obișnuiesc însă cu durerea. Ca si cu
aerul. O laşi să îţi pătrundă în toţi
porii. Sub piele... in carnea sufletului,până te identifici cu ea. Devii
una. Si atunci, durerea nu mai doare. Eşti tu. Este o stare de fapt.
Este...viața. Ce a mai rămas din ea.
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire. gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu