Totalul afișărilor de pagină

joi, 26 iulie 2018

Mamă, vreau să ştii câteva lucruri, nespuse…

Dragă mamă,
Mi-e sufletul atât de încărcat de tine, şi ochii atât de plini. Vreau să ştii câteva lucruri, pe care poate nu ţi le-am zis (deşi tu ştii, că îţi spun totul)
Mamă, vreau să ştii că eşti omul pe care-l văd zilnic, chiar dacă nu eşti lângă mine. Pentru că vezi tu, te văd cu inima. Acolo unde eşti tu!
Mamă, tu m-ai învăţat să iubesc, nici nu se putea altfel, când tu mi-ai oferit iubirea ta necondiţionată, indiferent de situaţie.

Am primit invăţăturile tale cu sufletul. Iar vorbele tale sunt tatuate în mine. Căci tu n-ai încetat să-mi spui că adevărul e mai presus de toate oricât de mult doare. Să fiu demnă, indiferent de situaţie, pentru a nu sta în faţa nimănui cu capul plecat. Mă bucur că te-am ascultat.
Mamă, vreau să ştii că pentru mine eşti cel mai luptător şi mai puternic om din lume. Şi mă întreb deseori; prin tot ce ai trecut, de unde mai poţi? De unde îţi mai apare energia?! Ştiu, o să-mi spui că de la mine!
Dar cum, mamă? când în unele zile, tot tu, mă ridici?!M-ai învăţat să fiu şi eu o luptătoare, şi crede-mă, eşti cel mai bun exemplu. Mulţumesc, mamă!

Mamă, vreau să-ţi mulţumesc cu toată inima. Pentru tot! Eşti specială, mamă!
Îţi mulţumesc pentru încrederea ce ai plantat-o în mine. Că am mai pierdut din ea pe drum, să ştii că nu e vina ta…
Că oamenii mi-au mai furat din zâmbet, să ştii că tu mi-ai dat cele mai frumoase lecţii despre zâmbet. Pentru că tu, când te doare cel mai tare, atunci zâmbeşti şi mai puternic!
Că am lăcrimat, niciodată din vina ta. Ci a oamenilor care te-au rănit. Da, mamă, recunosc că eu nu iert ca tine, şi nici nu uit! Aici, nu-ţi semăn. Nu pot uita oamenii care ţi-au îngenunchiat de atâtea ori sufletul! Eu, nu pot. Iartă-mă pentru asta!Îţi mulţumesc pentru că înainte de-a fi mamă mi-ai fost prietenă. Că dacă astăzi, sunt considerată o prietenă bună, e pentru că tu mi-ai fost cea mai bună!
Pentru că m-ai pus întotdeauna pe mine, pe primul loc. Pentru încă o viaţă, mamă, eu îţi mulţumesc! Pentru că doar ai noştri, ştiu câte sacrificii ai făcut pentru ca eu să supravieţuiesc. Pentru că n-ai ascultat de nimeni, şi n-ai făcut din mine o legumă…ci cel mai fericit pui. Puiul tău!
Mamă, vreau să mai ştii că datorită ţie sunt omul de astăzi. Că ţie îţi datorez reuşitele mele. Şi poţi să spui orice, nu te voi putea răsplăti niciodată cum mi-aş dori. Deşi, tu îmi vei spunea că zâmbetele, iubirea, respectul şi admiraţia mea faţă de tine, vor fi suficiente. Nu sunt, mamă.
Te iubesc, mamă! Cât nu voi putea cuprinde niciodată în cuvinte.
Şi nu uita; exemplul meu de iubire necondiţionată şi putere, vei fi întotdeauna tu!
Cu cea mai mare dragoste, admiraţie şi respect, fiica ta!
-sursa- https://suiuiuliana.wordpress.com/page/16/
 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu