Eu încă mai cred în omul bun...

Sunt de modă veche. Eu încă mai cred în omul bun, cel care nu știe să dea nici cu bățu' nici cu vorba, care pune pas frumos pe oriunde calcă, îndulcește colbul prin care-și vântură papucii și lasă pământul mai parfumat în urma lui. Eu încă mai cred orbește în minuni și în făuritori de minuni. Știu că prezența miracolelor în viețile noastre nu e nici pe departe atât de "miraculoasă" pe cât se zice și că întâmplările nu sunt deloc...întâmplătoare. De multe ori mi-s naivă. Mă încred în cuvântul netrebnicilor, mă ard, mă fac scrum, mă atomizez, văd clar că "nu-i a bună" și totuși dau și-a doua și-a treia șansă nepricopsiților, fără să mă gândesc la consecințe. "A greșit și el! Lasă că și-a învățat lecția!" - îmi zic. Da' de unde? Își poartă în continuare aceleași straie de ticălos iar eu rămân aceeași veșnic deschizătoare de uși și născocitoare de scuze. Sunt destul de prostuță. Sunt credulă. Îmi imaginez că Divinitatea a zămislit în noi toți noblețe și cumsecădenie. Și cred, tot în prostia mea, că dacă ești om trebuie să fii și...omenos. Câteodată am impresia că vin de undeva din timpurile alea de demult, când conflictele se stingeau la o cană de ceai și-o seară dansantă cu sărutări de mâini.

-Liana Ganea, fragment "Eseuri de weekend"

 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire
gabriella.