A trecut un an si cinci luni, iar lipsa lui se simte ca un
gol , se accentueaza cu fiecare zi care trece. Si tot la fel, incerc
sa-l umplu, zi dupa zi. Unii mi-au spus ca pana acum ar fi trebuit sa-mi
fi vindecat ranile.
Sa lasam trecutul in trecut, ca e mai
bine. Mereu am spus ca uitarea e buna, dar nu poti uita asa ceva. Cel mult,
poti sa arunci amintirile intr-un colt al memoriei tale, sa te amagesti
ca ai uitat, dar asta nu inseamna ca sentimentele nu te vor ajunge din
urma intr-un moment de slabiciune, ca sa iti aduca aminte ca unele
lucruri nu se uita niciodata. Un lucru e sigur. Nimic nu ne face sa idealizam mai mult un om iubit
decat moartea lui. Si e in regula, asa ca… am pierdut cel mai bun om.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu