Întreaga viaţă suntem ca la maraton. Alergam după oameni care n-au timp să se uite în urmă la noi pentru că aleargă şi ei după alţii. Alergăm după oameni şi n-avem timp să ne uităm la cei care încearcă din răsputeri să ne ajungă din urmă, suntem atât de concentraţi să ţinem pasul cu alergătorii care nici nu se obosesc să ne aştepte, pentru că au uitat şi ei de noi în goana după fericire.In ultima perioada am invatat sa-mi hranesc sufletul cu lucruri marunte,cu bucuria fiecarei zi pentru ca atunci cand ma trezesc imi dau seama ca traiesc si cu mult optimism atata timp cat se poate in vremurile pe care le traim.
Daca nu mai crezi in speranta...esti un om mort si nimeni nu te mai poate ajuta...totul este sa nu ne dam batuti in astfel de momente.Ar trebui sa nu uitam sa iubim,sa visam si sa ne bucuram de visele noastre,de prezentul nostru pentru ca totul tine de un gram de speranta. Voi cum va hraniti sufletul ?
gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu