Mi-e dor să ii îmbrățișez și să le strâng mâna lor caldă. Mi-e dor de vocea lor, de râsul molipsitor, mi-e dor de felul în care mă priveau și îmi zâmbeau din fotoliile lor preferate...
Mi-e tare dor de ei. Și fără ei nu mă voi simți niciodata bine. Mă simt de parcă am fost furată. Mi se pare că am fost lipsită de noi amintiri și povestiri noi, dar încerc să păstrez vii amintirile pe care le am cu ei.
Nu mă simt bine. Mă gândesc la ziua de mâine cand este pomenirea mamei mele de 5 ani și chiar nu mă simt bine. Absența mă paralizează și nu știu de ce.
Încerc să mă liniștesc, amintindu-mi cât de norocoasă am fost că am trăit împreună clipe de neuitat, dar apoi mă ia frica, pentru că înțeleg că încep a uita unele momente . Înțeleg că trebuie să păstrez viu timpul petrecut împreună. Să trăiesc frumos pentru mama mea si sotul meu.
Voi încerca să trăiesc amintindu-mi de dragostea pe care mi-au dat-o și dragostea pe care eu le-am dat-o.
Mi-e dor de ei în fiecare zi. Nu cred că vreodată îmi va fi mai ușor fara ei, dar voi încerca. Nu cred că într-o zi totul va fi bine, dar voi încerca...Dumnezeu si ingerii din cer sa va aibe in paza lor...
gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu