Iisus Hristos si Sfantul Petru tocmai se aflau atunci pe drum, la marginea unei paduri si au cerut adapost copacilor, care insa se ascundeau, care mai de care mai zgribuliti si mai infricosati. Mandrii stejari si fagi nu au vrut sa-i primeasca la adapostul lor, pentru ca abia isi puteau pazi frunzisul bogat de urgia cerurilor - unde sa-i mai adaposteasca si pe cei doi calatori? Merii si perii au spus ca trebuie sa-si apere fructele, salciile si plopii s-au facut ca nu-i baga in seama si au tacut.
Dintre toti, doar bradul s-a invoit sa le ofere adapost. El a spus: Fructe mandre pe care sa le apar nu am, frunzisul meu e facut din ace ascutite care nu se tem de grindina, oamenii ma ocolesc si ma socotesc nefolositor, dar daca vreti sa-mi cinstiti acoperamantul cu prezenta voastra, eu va voi primi cum voi sti mai bine si am sa invelesc trupurile voastre cu ramurile mele dese.
Zis si facut. Domnul Iisus si Petru au fost paziti cum nu se poate mai bine de bradul cel vrednic. Apoi, furtuna s-a oprit, iar soarele a rasarit din nou, mandru pe cer.Atunci, iesind din adapostul cetinei, Iisus cuvanta astfel catre brad: Dintre toti copacii, tu, bradule, ai fost cel mai vrednic, iar eu, prin voia Tatalui Meu, te voi rasplati. Fie ca de azi inainte, iarna, tu sa nu-ti mai lepezi frunzisul ca ceilalti copaci, ci sa-l pastrezi vesnic. Apoi, fie ca acele tale intepatoare sa capete o mireasma care sa-i bucure pe oameni, sa le dea putere si sa le vindece bolile, astfel incat ei sa te pretuiasca cum se cuvine. Cat despre lipsa ta de rod, fie ca in miez de iarna, cand toate fructele pamantului se vor fi terminat, oamenii sa te impodobeasca si sa puna pe ramurile tale toate bunatatile, iar atunci cand se vor strange in jurul tau, ei sa se gandeasca la Mine, pentru ca tu esti copacul cel mai drag Mie."
episcopiamms.ro
Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.
..sărbători fericite Gabriela!
RăspundețiȘtergereMultumesc frumos dmd....va doresc din suflet sarbatori fericite cu multa sanatate. La multi ani!
RăspundețiȘtergereSarbatori fericite alaturi de cei dragi!
RăspundețiȘtergereMultumesc Cristi,sarbatori fericite cu multe bucurii!
Ștergereun craciun fericit alaturi de cei dragi si ti-e,multa sanatate ,bucurii si impliniri!
RăspundețiȘtergereun craciun fericit alaturi de familie si cei dragi,multe bucurii,fericire si implinire !
RăspundețiȘtergereLumina sfanta venita in Ajun sa-ţi aducă in suflet un vesnic Craciun.
RăspundețiȘtergereSarbatori de vis alaturi de cei dragi!
Ce frumos! M-a impresionat profund! :D Sarbatori fericite alaturi de cei dragi! Te pup dulce! <3
RăspundețiȘtergeresa nu te superi, ti-am furat articolul :D
RăspundețiȘtergereNu ma supar C.L.M....si eu l-am luat din sursa episcopiamms.ro.
ȘtergereSarbatori binecuvantate pline de lumina,fericire si multa,multa, iubire ! Va multumesc tuturor! Toate gandurile mele bune!
RăspundețiȘtergere