Va multumesc ca ati venit in calea mea si impreuna am petrecut zile importante in virtual.
Sărbători fericite cu sanatate si armonie alături de cei dragi!
Speranta sa va deschida poarta spre un An Nou plin de bucurii si
impliniri, in care visele, faurite in aceste zile magice, sa devina
realitate!
Să privim înapoi cu iertare, înainte cu speranţă, în jos cu înţelegere şi în sus cu recunoştinţă!
La multi ani frumosi cu iubire , armonie si sa ne revedem sanatosi si voiosi in 2015. Cu multa dragoste si recunostiinta.
"Acum știu că între iubire şi ură există o barieră mult prea fragilă.
Că pentru a transforma un prieten într-un duşman nu trebuie neapărat
să-i greşeşti, ci este de ajuns să nu îi faci pe plac doar o singură
dată.
Că niciun străin nu te poate iubi, nu te poate ajuta şi nu te poate ierta aşa cum o fac părinţii tăi.
Că anumite drumuri au un singur sens şi că nu îţi oferă nicio cale de
întoarcere. Că nu întotdeauna omul de lângă tine te cunoaşte cel mai
bine dintre toţi. Acum știu că uneori e mai bine să îţi ascunzi
fericirea, ca să nu stârneşti invidia celor neîmpliniți.Acum știu să fiu
eu și să nu îmi fie teamă să mă arăt cu bune și cu rele.
Acum știu să mă iert, să nu mă mai condamn pentru nereușite și să mă iubesc.
Acum știu că nimic nu este posibil fără Dumnezeu."-sursa-www.irinab.com-
Uneori,chiar daca avem intelegere si compasiune,fata de durerile
altora,ne sfiim sa le aratam.Sufletul omului este locul,unde
indiscretia,poate rani mai rau,decat o tacere respectuoasa...si mai
cred,ca ceea ce este in sufletul fiecaruia,este intre el si bunul
Dumnezeu.Unele amintiri sunt precum diamantele ce stralucesc doar in suflet si
trebuiesc pastrate doar acolo altfel devin doar simple sticle
stralucitoare.
" Ati simtit vreodata ca vi se face frig de dor?Eu da.De oriunde ma
intorc in mine ma infioara gandul ca nu voi revedea o culoare albastra
ce mi-a atins sufletul,un zambet inocent si cald care vorbea si tacand,o
imbratisare care mi-a daruit toata caldura ce putea fi data unei prime
intalniri care de fapt a fost si ultima . Ati simtit vreodata ca
sufletul plange si e inghetat de frig pentru ca muzica lui frumoasa si
linistita nu va putea ajunge la sufletul care iubeste aceeasi muzica,in
nopti tarzii de primavara? Eu da. In tacerea din inima mea suspina
neauzita decat de mine chemarea ,pentru o apropiere imposibila,deci cea
mai frumoasa.Privesc cum norii se plimba mandri de ropotele de ploaie ce
ni le-au daruit o zi intreaga,un soare ce se alinta trimitandu-ne ici
colo cate o raza,pasarile ce vin pana-n fereastra care parca ar vrea cu
trilul lor sa-mi dea caldura de care am nevoie,copacii ce freamata cu
frunzele prea ude inca de stropii grei de ploaie,un gugustiuc ce-si
canta ca si mine singura melodie pe care a-nvatat-o. Ati simt cum ochii
vi se umplu de lacrimi si parc-ar vrea sa planga de neputinta si de dor?
Eu da. Cum mii de cuvinte pleaca din interior spre inafara si se opresc
doar cu putin inainte de a fi rostite?Pentru ca cel ce-ar trebui sa le
asculte e,mult prea departe?Sau doar pentru simplul motiv ca se
considera inutile daca nu pot incanta auzul celui drag?Eu da.Cum mainile
iti tremura pe-o cana de ceai aburind pentru ca nu i-o poti darui celui
iubit, decat in gand sau niciodat?Eu da. Si iata o lacrima mai
curajoasa aluneca linistit pe fata.Ea doar curge.Nu are sentimente.Sau
are?Ne ajuta,ele,lacrimile sa scapam de tot ce-i rau in suflet?Voi ce
spuneti?De ce nu ne plac lacrimile oare?Nu cumva ar tebui sa le
iubim?Dar mai e loc pentru-o iubire atat de imposibila pe langa
prima?Voi ce credeti?Si timp?Dusmanul nostru cel mai de temut?Poate ca
da,poate ca nu.Voi afla raspuns la toate aceste intrebari ce cu drag eu
vi le pun?Poate ca da,poate ca nu.Dar eu voi astepta,aici,in cercul meu
de ganduri ce ma inunda cu miile in fieece minut.Voi astepta ceva ce e
posibil sa nu mai vina niciodata.Sau ma insel?Si daca se va-ntoarce?Va
fi mai bun si cu-o idee mai increzator?Mai putin stapanit de-o teama pe
care,culmea eu am intuit-o,ba mai rau,am si-nteles-o?Poate ca da,poate
ca nu.Ideea e ca eu voi astepta,si-n tot acest rastimp ma voi intoace la
clipele de fericire ce mi-au fost daruite pentru a le spune cat de
nepretuite sunt pentru mine si le voi ruga sa ramana cu mine pentru a
nu-mi mai fi atat de frig....de dor. "-sursa Octavian Paler.-
Imaginează-ți că viața este o barcă.
În fiecare clipă aduni câte
ceva și pui înăuntru: un gând bun, o rază de soare, o lacrimă, un om
drag, un moment, o senzație, un gust...
Se apropie clipa în care
barca se umple și scufundarea este iminentă. Trebui să faci o selecție
și să oprești doar strictul necesar. Dar cine poate ști cu exactitate ce
ne va fi de folos în viitor și ce nu?
Este clar că nu putem păstra totul, iar ceea ce uităm... ei bine, cred că ne salvează de la „înec”.
sursa- https://www.facebook.com/Naivul-
In acesta zi am sa culeg o floare pentru fiecare prieten prezent in
sufletul meu...o floare pentru voi prieteni virtuali...in fiecare floare
voi pune cate un strop de speranta,bucurie,fericire si multumire...apoi
ma voi ruga la Dumnezeu sa va aduca soarele in sufletul vostru,iar
sarbatorile de Iarna sa va aduca pace...liniste...dragoste si daruire.
Trimit spre voi un gand frumos care sa va insoteasca si sa va spuna ca
viata este frumoasa si indiferent de obstacolele care apar in cale...ele
doar sa ne faca sa iubim viata mai mult.Va doresc din suflet cu ocazia
sarbatorilor sa aveti zile linistite in care bucuria sa fie la ea
acasa...fericirea sa va zambeasca tot timpul...linistea sufleteasca sa
va insoteasca mereu...iar frumusetea vietii sa va aduca aminte ca
traiti...iubiti...zambiti...si sa va bucurati de orice clipa de viata.Va doresc zile de sarbatoare binecuvantate,ganduri senine,liniste in suflet si armonie.Va imbratisez cu mare drag,respect si apreciere.
Viata e facuta din urcusuri si coborasuri…si stagnari…momente cand nu
stim de unde incepem si unde ne sfarsim.Nu ne gasim locul si ne
rostogolim printre ore in fiecare zi incercand sa ajungem la un
echilibru,care din pacate este din ce in ce mai greu de gasit in ziua de
azi…ingredientele sunt greu de
gasit-sinceritate,afectiune,iubire,armonie,tandrete,rasete de
veselie….parca toate sunt din ce in ce mai greu accesibile.
Va doresc din suflet un Craciun magic...un Craciun in care linistea si
pacea sa va inconjoare...un Craciun in care sa uitati de tot ce va
intristat pana azi si in care sa va bucurati ca niste copii de absolut
tot...un Craciun asa cum va doriti...un Craciun voua...tuturor. Prilejul
de a fi mai buni ni se ofera in fiecare moment al anului,insa multi
dintre noi ramanem cu inima impietrita. Craciunul are ceva in plus fata
de restul momentelor...nu-i putem rezista...devenim mai buni...sau asa
ar trebui. Facandu-si fiecare bucatica sa de viata mai buna...intreaga
lume va fi mai frumoasa. Craciunul inseamna bunatate si iubire...este
momentul sa uitam de suparari si de griji si sa ne amintim ca nu suntem
niciodata singuri. Pentru acest Craciun va doresc sa aveti un suflet bun
si sa-l pastrati asa. Craciun Fericit cu Valuri de Lumina si Iubire, intr-o zi magica!
"Mi-e greu să mă decid dacă mi-am lăsat sau nu rănile să se vindece
sau doar le-am bandajat superficial făcându-mă că nu le văd, că nu le
simt.
Unele s-au cicatrizat complet și le privesc ca pe o lecție învățată.
Altele, le-am tot bandajat și nu cred că au apucat să se vindece. Încă
mă dor. Mă târăsc cu ele în fiecare zi, privindu-le, întrebându-mă,
dorindu-mi…
Mereu m-am întrebat dacă uităm cu adevărat ce ne marchează, ce ne doare, ce ne rănește.
Învățam să credem din nou după ce ne-am pierdut încrederea. Dar niciodată nu mai credem cu aceeași tărie.
Învățam să iubim din nou după ce ne-am cules inima de pe jos. Dar niciodată nu mai putem iubi cu aceeași intensitate.
Învățam să cerem din nou după ce am fost respinși. Dar parcă după ce primim, nu mai simțim aceeași bucurie.
Învățam să luptăm din nou chiar dacă am fost înfrânți de mii de ori. Dar
la un moment dat nu mai știm să ne bucurăm, pentru că suntem obișnuiți
cu tristețea.
Învățăm să acceptăm ce nu putem schimba pentru că nu avem alte opțiuni.
Dar învățam să uităm? Învățam să lăsăm tot, tot în urmă și să fim la fel de încrezători ca mai înainte?
Poate e nevoie de o voință de fier pentru asta, de tărie, de… ceva ce eu
nu am. Pentru că la naiba… nu pot să uit ce m-a durut, ce mi-a lăsat
„€œsemne”. Și mă cert mereu pe mine!"-sursa Iustina Talea-http://momenteinviata.ro/
O pereche recent căsătorită s-a mutat într-un cartier foarte liniştit.
În prima dimineaţa din noua casă, în timp ce îşi savurau cafeaua, femeia
observă, privind pe fereastră, o vecină care îşi întindea cearceafurile
în balcon.
– Ce cearșafuri murdare întinde vecina noastră pe balcon…! Cred că are
nevoie de un detergent mai bun sau poate ar trebui s-o învăţ să-şi spele
cearceafurile!
Soţul ei privi şi rămase tăcut. Scena aceasta se repeta de fiecare dată
când vecina întindea cearceafurile și rufele, în fiecare săptămână.
După o perioadă femeia rămase surprinsă văzând într-o zi că vecina sa
întindea cearceafuri mult mai curate şi îi spuse soţului ei:
– Priveşte bărbate, în sfârșit femeia asta a învăţat și ea să spele rufele! O fi învăţat-o o altă vecină?
Soţul ei îi răspunse:
– Nu draga mea, azi m-am trezit mai de dimineaţă şi am spălat geamurile casei noastre!
Şi în viaţă este tot aşa! Totul depinde de curăţenia
ferestrei sufletului nostru, prin care observăm faptele. Înainte de a
critica, potrivit ar fi să ne verificăm şi să ne curăţăm sufletul,
pentru a putea vedea limpede. Atunci am vedea mai limpede curăția
sufletească a celorlalţi. Fără îndoială azi… te văd mult mai bine ca
ieri!
Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. (Matei 6,22).
In viata noastra exista oameni care la un moment dat se retrag fara nici o explicatie...te straduiesti sa intelegi,dar in final nu gasesti nici un raspuns si atunci nu-ti ramane decat sa te consololezi ca viata iti rezerva multe surprize.Ar trebui sa nu-i judecam ci sa-i intelegem,caci atunci cand s-au hotarat sa faca acest pas,ei nu mai rezoneaza cu noi
.In zadar cautam explicatii ce nu vor fi oferite vreodata,cautam mereu ceva....acel ceva ce nu stim cu exactitate ce si cum va fi... dar simtim ca avem nevoie de acel ceva si cautam mereu , chiar daca la final nu va fi decat un alt zambet amar.Ei pleca din viata noastra pentru ca au alte lectii de invatat ,astfel drumurile noastre se despart atunci cand nu mai avem aceeasi directie.
"Oamenii care te aștepți să-ți fie alături în cele mai importante
momente din viața ta, sunt adesea preocupați cu altceva. În aceste
momente te simți inevitabil singur și uitat, chiar dacă în jurul tău
roiesc o mulțime de alți oameni.
Clipele frumoase durează atât de puțin, însă amintirea lor rămâne atât
de vie și de recentă chiar și la mulți ani distanță de când s-au
întâmplat.
Iubirea nu e un sentiment care te limitează, ci e un sentiment care te înalță și care te face să crezi că totul are sens.
Atunci când totul se prăbușește în jurul tău agață-te de ultima
speranță. Atunci când o pierzi și pe ea ești ca o barcă în mijlocul
oceanului. E greu să mergi înainte fără nici o speranță.
Cred că, de fapt, absolut nimic nu este atât de simplu precum pare.
Socoteala de-acasă nu se potrivește aproape niciodată cu cea din târg,
rănile nu se vindecă niciodată ușor sau nu se vindecă deloc, prietenii
vin și pleacă pe neașteptate, lacrimile de bucurie se transformă uneori
în lacrimi de tristețe și invers, ca totul să aibă un echilibru.
Uneori, te poți preface atât de bine, arătând lumii că ești fericit, în
spatele zâmbetului tău ascunzându-se în realitate multă durere și
nesiguranță. Da, fericirea poate fi mimată și o mimăm cu toții de prea
multe ori, până ajungem să ne credem și să avem falsa senzație că totul e
în regulă, că suntem fericiți.
Sunt momente când trebuie să ne croim singuri propriul drum, cu greșeli,
cu regrete, cu păreri de rău, și-apoi cu victorii, cu bucurii și cu
încredere că suntem capabili, că avem o șansă la fericire.
Unele zile sunt un calvar, altele sunt o binecuvântare. Unii oameni sunt
îngeri, care ne călăuzesc pașii pe drumul cel bun, alții ne sunt
demoni, care ne întunecă sufletul cu cele mai urâte sentimente.
Sinceritatea poate fi o armă cu două tăișuri și de câteva ori e posibil
să te rănești chiar tu cu ea, căci oamenii preferă o minciună ambalată
frumos, decât un adevăr servit la rece, cu toate că fiecare susține
contrariul. Vezi? Până și asta e o minciună… că urâm minciuna. Nimic nu mai pare la locul lui. Cred că acesta este motivul
pentru care ne simțim uneori pierduți, pentru că locul nostru nu mai
pare demult al nostru…"-sursa -Iustina Ţalea Dinulescu-
O
poveste unde este imposibil sa nu plangi , sa nu te treaca fiori , o
poveste care face sa ne simtim atat de mici, noi cei care de fapt ne
consideram normali , fizic si fara lipsuri .Se pare ca noua in realitate ne
lipseste curajul de a infrunta greutatile ... ne plangem
si ne vaicarim de cea mai banala problema .Imi pare rau pentru
tragedia acestui om minunat care se dovedeste ca are un caracter
puternic.Dupa ce am vizionat acest clip...nu mai am cuvinte...acest om
nu se victimizeaza ,nu cere mila si duce o viata absolut normala .Pot spune ca se
descurca mai bine ca noi care avem maini si picioare...el este un
exemplu de vointa si putere!
"Pe unii oameni pe care ii intalnesti ii simti din prima clipa atat de
aproape de tine, incat ai senzatia ca i-ai mai cunoscut candva, intr-o
alta viata. Ti se pare, cateodata, ca pe omul de care te-ai indragostit
acum l-ai mai iubit si altcandva, pentru ca prea te simti, in sfarsit,
ajuns la un liman. Ca si cum v-ati fi cautat prin timp, prin lumi, prin
vieti rostogolite una dupa cealalta, si acum v-ati reintregit inimile.
Cateodata prietena cea mai buna iti este suflet-pereche si martor al
tuturor intelesurilor tale profunde. Si ai senzatia, fara sa ai curajul
sa-ti asezi gandul in cuvant, ca intr-o alta viata a fost barbat si te-a
iubit cu dragoste puternica si ocrotitoare, asa cum ti-ai dori sa
traiesti si in viata de-acum. Sau te gandesti, uneori, acela care azi
iti e doar camarad ti-a fost candva frate, sau parinte, sau copil, asa
cum poate ca vreunul dintre pruncii tai te face sa crezi ca, desi l-ai
nascut acum, din pantecul tau, va cunosteati din eternitate.
Eu nu am curajul sa cred cu adevarat in vietile viitoare. Dar dinspre
vietile trecute imi vin adesea semne si amintiri pe care nu le pot nici
alunga, nici ignora. Semne frumoase, semne de dragoste, semne de
lumina. Si nu sunt singura care simte astfel, nu-i asa?"-sursa-Alice Nastase Buciuta-
"Până la urmă în ce constă frumusețea? În lumină!
Ai privit vreodată un copac într-o zi senină de vară? Nu de oriunde ci
chiar de sub crengile lui. Lumina este cea care aurește fiecare margine
de frunză. Frumos este chipul tău mângâiat de razele de soare sau de cele de lună! Frumos este părul tău când soarele se joacă prin el! Frumoasă este privirea ta luminată de fericire! Frumoasă ești tu scăldată în lumina propriului suflet! Ce este frumusețea? Lumină!" -sursa https://www.facebook.com/Naivul-
" Eu nu cred în a doua şansă. Cred că
cei care te rănesc o dată o vor face şi a doua oară atâta timp cât le
dai ocazia. Nu cred în a doua şansă şi cu toate aceasta de multe ori
ajung să o ofer, pentru că oricât de cerebrală aş fi ca om, raţiunea nu
are nicio şansă în fata afectului. Şi de multe ori nu îi iertăm pe cei
care ne-au greşit, ci doar ne mai acordăm nouă şansă de a încerca încă o
dată în numele unor momente frumoase din trecut, pentru că suntem naivi
în speranţa că le-am mai putea trăi încă o dată. Dar există oameni care
te rănesc atât de tare, încât pur şi simplu pe ei nu vrei să îi mai ai
în preajmă. Lor pur simplu nu poţi să le mai dai ocazia să te lovească
din nou; spui că nu îi urăşti, nu le porţi resentimente, eviţi pe cât
posibil să vă întâlniţi, iar dacă îi întâlneşti pe stradă poţi să le
zici “bună” din politeţe după care întorci capul pentru că nu îi mai
poţi privi, însă singurul lucru pe care îl doreşti de la ei este să stea
cât mai departe de tine. Dacă ai avea ocazia să le faci rău, nu le-ai
face, dacă ţi s-ar oferi şansa să le întorci loviturile, nu ai lua-o.
Tot ce vrei e… nimic. Paradoxal, ajungi să fii implacabil tocmai cu cei
care cândva au însemnat cel mai mult pentru tine. De ce? Nu ştiu. Poate
că asemenea celor supuşi la chinuri groaznice ajungi în cele din urmă să
fii nepăsător pentru că nu ar fi posibil să ţi se facă un rău mai
mare, poate că ai fost lovit atât de tare încât ţi-a amorţit
sensibilitatea, iar întâlnirea cu cei care ţi-au greşit cândva nu îţi
mai provoacă acum nici măcar o tresărire. Poate…
Sunt oameni care se exteriorizează,
care vorbesc, ţipă, lovesc, oameni care bat cu pumnul în masă şi dau din
picioare, cei care azi îşi strigă durerea în gura mare fără nicio
reţinere pentru că asta îi vindecă, iar mâine îşi spun zâmbind amar “Ei,
şi ce dacă?” şi sunt pregătiţi să meargă mai departe. Dar oricât de zen
ai fi, vine momentul în care pur şi simplu nu mai ai putere să faci
asta, când în blocaj emoţional durerea devine oboseala şi apatie, iar
unica opţiune care îţi mai rămâne este să pleci pentru ca asta e
singurul lucru uman pe care îl mai poţi face pentru tine. Treci podul,
după care îi dai foc, te ridici şi te duci unde vezi cu ochii fără să
mai laşi vreo cale de întoarcere. Există, însă, oameni pe care de acum
nu pot să îi mai priveşti în ochi, pentru că ai trecut podul purtând
bagaje grele după tine. “Iert, dar nu uit” – astea sunt cuvintele amare pe care ni le spunem
după fiecare trântă pe care o luăm, convinşi că neuitarea inseamnă
maturitate şi că dacă aruncăm la îngrămădeală în traistă toate relele
care ni s-au făcut şi le purtam cu noi la fiecare pas în lume, atunci
nimeni nu are cum să ne mai atingă vreodată. Asta ne spunem, convinşi că
nu am pus nimic la suflet, ci doar am adăugat încă o lecţie învăţată
din cartea vieţii, fără să ne dăm seama că strângem în inima noastră
atâtea vechituri, încât într-o zi n-o să mai putem deschide uşa să
poftim pe cineva acolo. Oare ierţi cu adevărat, dacă nu poţi să uiţi?
Cum poţi să spui că ai iertat, dacă nu eşti în stare să te mai uiţi la
omul acela ca înainte, dacă duci cu tine neuitarea la fel cum un deţinut
poartă un lanţ cu bilă, condamnat să nu se mişte niciodată din loc? Şi
de ce ai spera la un nou început când ştii că lucrurile nu vor mai fi
niciodată la fel? E ciudat să te întâlneşti cu cei care au făcut parte
din viaţa ta la un moment dat şi să îi priveşti acum ca pe străini. Te
întrebi când şi de ce, încerci să-ţi dai seama cum s-a ajuns aici şi ce
ai fi putut face altfel. Chiar poţi să ierţi, dacă nu uiţi? Şi mai ales,
eşti un om rău pentru că nu poţi să uiţi?"
"Viata e o fereastra deschisa catre zborul visurilor noastre...este ca o
poarta a nemuririi prin care trecem,indeplinindu-ne destinul.Cand
valurile vietii fredoneaza o melodie duioasa si un ecou patrunzator se
aude in zare,sa stii tu,omule cu suflet bland,sunt gandurile tale,care
calatoresc in trecut,printre amintiri efemere,printre profunde clipe de
tacere sau printre sublime explozii de fericire."
Sunt zile cand imi doresc sa fiu din nou copil...macar pentru o zi,sa ma
iau la harta cu un alt copil din cauza unei banale neintelegeri,apoi sa
ne plangem fiecare mamei,ca apoi sa ne impacam impartind bomboane si
sa fim din nou cei mai buni prieteni. Ce vremuri minunate! Da, imi
doresc acum acest lucru din cand in cand...chiar pentru o zi, pentru
ca in rest inima,sufletul meu stau mereu in stare de alarma si imi
soptesc: ai grija…ce prieteni iti faci! Sigur,prieteniile adevarate
sunt ceva foarte rar...eu sunt cea mai inraita cautatoare de prietenii
adevarate....sunt bogata in suflete de oameni pe care le port cu grija
in camaruta sufletului meu. Cred ca o prietenie este indispensabila cel
putin in viata mea...este foarte important sa fie cineva acolo cand
ai nevoie sa vorbesti ... sa-i spui ce ai pe suflet si multe alte
lucruri care poate pentru altii nu au nici o importanta. Si totusi
sunt norocoasa...important este ca timpul mi-a filtrat prietenii, pot
sa-i numar pe degete pe cei care imi sunt alaturi incat pot sa pun
capul pe umarul lor atunci cand vreau sa plang sau sa rad de fericire.
Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.
Viata este frumoasa si merita traita din plin.Cineva spunea ca noi trebuie sa traim,nu sa existam pur si simplu.Auzim in jurul nostru din ce in ce mai des oameni vorbind despre probleme de sanatate,si nu ne-am pus niciodata intrebarea de ce suntem bolnavi?Pentru ca alergam prea mult timp dupa lucrurile materiale si uitam sa avem grija de noi...efectiv uitam sa traim.Dar in final ,cred ca merita viata traita ,chiar si atunci cand este presarata cu multe dificultati...merita traita cu suisurile si coborasurile ei pentru ca atunci cand durerea este mai mare,fara sa vrei devii mai puternic si nici nu ai idee ce cadou frumos iti poate face viata…prin vointa lui Dumnezeu...este cadoul in care singura te ridici si mergi mai departe.
Asa ca trebuie sa ne bucuram de fiecare clipa frumoasa pentru ca timpul trece nespus de repede.
De multe ori nu este de ajuns sa vrei ceva in viata. Pentru a obtine
ceea ce doresti trebuie sa lupti,sa te straduiesti,sa ai rabdare si nu
in ultimul rand ambitie...altfel totul este in zadar. Trebuie sa ne
pastram speranta in orice pentru ca viata din pacate este prea
scurta...ar trebui sa ne gandim la toate clipele frumoase si sa ne
imaginam ca sunt ca un buchetel de flori pe care il asezam cu grija in
vaza vietii si sa nu uitam sa-l stropim din cand in cand cu lacrimi de
bucurie. Eu acum vad viata ca o usa dubla...si fiecare pas al meu ma
poarta spre astfel de usa. Dar am noroc pentru ca atunci cand usa
trecutei clipe se inchide atunci imi da un impuls mai mare pentru a
merge mai departe...fiecare izbitura in viata lasa un semn asupra
mea,dar intotdeauna in astfel de clipe ma ambitioneaza si singura imi
spun ,ca se poate.De aceea am ajuns sa ma bucur de fiecare clipa de
fericire si de speranta pentru ca intamplarile nu vin niciodata
degeaba,ci ele vin cu un anumit scop in viata unui om si mai pot spune
ca am invatat sa scot din tot raul venit doar...binele si frumosul.
Deschide ochii, priveste Viata, lasa in urma tot ceea ce te-a ranit,
uita oamenii care nu au stiut decat sa-ti faca rani pe Suflet...!
Priveste inainte... Iubeste, Iubirea e nemuritoare si atotputernica.Priveste lucrurile asa cum vrei tu sa fie, si apoi fa tot ce iti sta in
putinta pentru a le face sa se intample....Nu ai de unde sti ce poti sa
faci pana nu incerci.Noi ne cladim viata...viitorul!Ce gandim astazi se concretizeaza in
experientele de maine!Numai ganduri de bucurie si iubire pentru ca viata
este minunata!
Este sfarsit de an,ma uit in jurul meu si vad numai oameni tristi,vad
deceptie si resemnare,vad oameni buni care au devenit victime ale unor
rautati iesite din comun. Nu-mi place ce vad pentru ca sant lucruri
care imi reprima si mie buna dispozitie si pofta de viata pe care o
am.Ar trebui sa invatam sa fim mai buni,sa daruim mai mult,sa fim
sinceri,sa invatam ca cel de langa noi este la fel de uman. Sau poate
nu oamenii s-au schimbat atit de mult,s-au daca au facut-o,au ajuns
aici din cauza sistemului de 2 lei in care traim pentru ca din pacate
in zilele noastre am ajuns sa traim ca in jungla...fiecare pentru
el,cine este primul castiga si atunci cum sa te gandesti la
armonie,intelegere sau daruire.Ar trebui totusi din cand in cand sa ne
aducem aminte ca suntem oameni.Sa nu uitam ca fiecare are rostul lui in
viata si nimic nu este intimplator.Viata este prea scurta si nu cred ca
avem timp sa fim rai sau sa facem ceva rau...satisfactia este mai mare
atunci cand faci bine,asa ca sa incercam sa fim buni si sa daruim cat
mai mult.
"E posibil să nu învăţăm niciodată să lăsăm totul în urmă. Ne impunem
să facem asta, dar într-un moment de slăbiciune dăm fuga înapoi. Poate
că teama de necunoscut, nesiguranţa ne împinge să facem cale întoarsă pe
drumurile deja ştiute. Şi poate că uneori e bine să o facem. Să ne
întoarcem acolo unde am lăsat părţi din noi. Uneori pentru a le recupera,
alteori pentru a găsi răspunsuri la întrebări care ne consumă
emoţional, pentru a accepta fapte şi pentru a ierta greşeli... pentru a ne
împăca propriul suflet...."
Umbrela vieții ne apără de ploile apărute pe neașteptate pe traseul
parcurs în viață.Însă, la un moment dat, după "o furtună a vieții"
această " umbrelă" își "va lua zborul".Concret...copil fiind ești
protejat...crescând, visezi la anumite lucruri.....vei lupta pentru
realizarea lor.
Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.
Iubesc viata si cel mai mult ma bucura faptul ca si ea ma iubeste pe
mine. Nu mai vreau sa-mi amintesc prin ce boala crincena am trecut.Dar a
trecut asa cum a trecut...chiar daca am pierdut niste ani din viata ,
eu iubesc viata la fel,aceasta dragoste reciproca si neconditionata imi
da curajul de a o venera. Viata este in orice lucru de pe lumea asta,ea
este ca o carte deschisa pe care o rasfoiesc zi de zi,clipa de
clipa,secunda de secunda. Iubesc ca sa traiesc si am atatea optiuni din
care sa aleg sa-mi fac viata cat mai placuta. E ciudat cum uneori ti se
umple sufletul de nici nu mai stiu... cred ca este o fericire,asta mai
mult ca sigur si simti la un moment dat ca esti ca un pahar care da pe-afara,si ai
atata dragoste incat poti sa dai si la cei din jur.
Daca m-ar intreba cineva ce as schimba in viata mea...poate ca in
adincul sufletului meu mi-as dori sa schimb multe din trecutul meu,dar
poate daca as schimba trecutul,nu as mai avea prezentul minunat de care
ma bucur. Si totusi... as schimba ceva din batrinetea celor dragi pentru
ca as vrea sa le fac viata mai frumoasa,mai usor de indurat si as
incerca sa le aduc mai multe zambete frumoase in vremurile acestea de
nesiguranta. In rest...iubesc viata mult de tot!.
"Recunostinta, multumirea sunt niste puteri care dezintoxica organismul,
neutralizeaza otravurile, reinnoiesc materialele. Deci, invatati sa
multumiti. Zilnic, de mai multe ori pe zi, repetati: “Multumesc,
multumesc, multumesc, multumesc, multumesc…"
In viata exista un timp pentru toate,cred ca la fel cum este o rascruce
de drum in care tu esti nevoit sa-ti alegi drumul...da...cu siguranta ca
trebuie sa existe un drum pe care trebuie sa-l alegem. Si intreaga
viata a noastra depinde de acel drum...sau poate ca nu noi nu alegem
acel drum ...poate el ne alege pe noi. Eu intotdeauna mi-am dorit mai
mult pentru mine si in mare parte am reusit. Cred ca primul pas pentru a
reusi in viata este sa ne dorim tot mai mult din ceea ce stim ca ne
poate face fericiti...si aici ma refer la fericirea aceea adevarata in
care sa invatam sa ne descoperim pe noi,si spun acest lucru pentru ca
lumea este a celor care vor ceva si cauta necontenit aceste daruri ale
vietii care de multe ori trecem prea repedepe langa ele.
Cred ca ar trebui sa pretuim mai mult bucuriile si clipele unice de
langa noi...chiar daca trec ca gandul...si sa ne uitam mai mult la soare
decit la nori. De ceva timp constat ca in jur sunt tot mai multi oameni
care sufera...totusi parca nu auzeam la tot pasul vesti triste peste
vesti triste. Este o realitate dura...raul parca se inmulteste si totusi
fiinta umana supravietuieste...are ambitia sa mearga mai depaerte. Nu
stiu cat si cum ne putem controla vietile... stiu doar ca trebuie sa ne
oprim o clipa din goana asta...sa ne uitam in jur unii la altii si sa
spunem...oare merita?
Nu cred ca ma pot numara printre cei ce se dau batuti usor in
viata.Chiar nu stau sa-mi plang de mila...imediat caut sa gasesc o
solutie,si stau doar atit sa-mi fac curat in suflet.Nu mi-au placut
nici cind oamenii care nu stiu ce vor,care nu au un scop in viata.Iti
trebuie curaj in viata.Mi-am dat seama ca fericirea mea exista doar cind
cei din jurul meu sint fericiti.Exista momente in viata cand,chiar daca
nu vrei,trebuie sa o iei de la zero...si incet,incet ridici capul,te
scuturi de praf si pornesti la drum...Trebuie sa crezi in orice,caci
insasi viata este o speranta.Astazi sint omul care crede ca visele se
afla inauntrul nostru.Stiu ca o sa fiu mereu un om liber... si nu mi-am
pierdut speranta ca pot crea o lume mai buna si mai frumoasa decit cea
in care traiesc azi.
Azi, de ziua Romaniei, ma duce gandul la incalcita istorie a acestui
popor. Sigur, nu numai a lui, dar, privind critic ultimul sfert de veac
al Romaniei, constat cu tristete ca se confirma un adevar despre care
istoricii nu sufla un cuvant, ei fiind parte a prezentului lor istoric.
Suntem mandrii de trecutul nostru si poate de viitor ,dar de prezent sa
nu mai vorbim...prezentul este culmea saraciei,a prostiei si a incompetentei.Din
nefericire! In prezent tremura de frica zilei de maine oameni pregatiti
,care ar face ceva pentru aceasta frumoasa tara… iar incompetentii stau
la loc sigur ajutati politic.Ce este de apreciat ca romanii nu isi uita
trecutul...care este de fapt singura parte cunoscuta , pe care ne putem
baza. Prezentul este
controversat, cu multe “gunoaie” care vor sa fie in frunte, iar despre
viitor nu pot spune mare lucru.Poate sunt eu pesimista... mie,
cetateanului roman ,imi este rusine sa vad si sa aud cum isi pierd
vremea certandu-se alesii Romaniei. Mie ,cetateanului roman,
mi-e rusine cu legile care se adopta in parlament,legi favorabile numai
celor care ne fura ,in mod legal,in fiecare zi...mie cetateanului
roman, imi este teama pentru viitorul meu si al semenilor mei, pentru ca
in
timp ce ei isi permit patru luni de concediu pe an,noi
muncim 7 zile din 7 , pentru a ne putea permite o paine.Imi pare rau ca
scriu aceste randuri de ziua Romaniei,dar din pacate asta este
realitatea.Toti dorm cu istoria sub perna si se inghesuie sa pupe
moastele spre vindecare.Ce pot sa spun...somn usor iubiti politicieni si
va doresc intelepciunea batranilor nostri iubitori si luptatori pentru
tara.
La multi ani Romania!...La multi ani dragi romani,astazi de
ziua nationala ,va doresc fericire, bucurii si dragoste. La multi ani
tuturor romanilor si eroilor nostri care au luptat pentru poporul roman!
.gif)
