Uitam...

"Mi-e greu să mă decid dacă mi-am lăsat sau nu rănile să se vindece sau doar le-am bandajat superficial făcându-mă că nu le văd, că nu le simt.
Unele s-au cicatrizat complet și le privesc ca pe o lecție învățată. Altele, le-am tot bandajat și nu cred că au apucat să se vindece. Încă mă dor. Mă târăsc cu ele în fiecare zi, privindu-le, întrebându-mă, dorindu-mi…
Mereu m-am întrebat dacă uităm cu adevărat ce ne marchează, ce ne doare, ce ne rănește.
Învățam să credem din nou după ce ne-am pierdut încrederea. Dar niciodată nu mai credem cu aceeași tărie.
Învățam să iubim din nou după ce ne-am cules inima de pe jos. Dar niciodată nu mai putem iubi cu aceeași intensitate.
Învățam să cerem din nou după ce am fost respinși. Dar parcă după ce primim, nu mai simțim aceeași bucurie.
Învățam să luptăm din nou chiar dacă am fost înfrânți de mii de ori. Dar la un moment dat nu mai știm să ne bucurăm, pentru că suntem obișnuiți cu tristețea.
Învățăm să acceptăm ce nu putem schimba pentru că nu avem alte opțiuni.
Dar învățam să uităm? Învățam să lăsăm tot, tot în urmă și să fim la fel de încrezători ca mai înainte?
Poate e nevoie de o voință de fier pentru asta, de tărie, de… ceva ce eu nu am. Pentru că la naiba… nu pot să uit ce m-a durut, ce mi-a lăsat „€œsemne”. Și mă cert mereu pe mine!"-sursa Iustina Talea-http://momenteinviata.ro/

Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.