Oamenii care mă dezamăgesc constant creează distanțe între sufletul meu și sufletul lor, distanțe pe care nici măcar nu vreau să le mai parcurg. M-au obosit cumplit încercările de a rămâne aproape de oamenii care intenționat sau nu m-au rănit, nu m-au apreciat ori mi-au tulburat liniștea interioară.
Nu mai sunt dispusă să irosesc nici măcar o lacrimă pentru oamenii care se pierd. Nu-mi mai îngădui să mă irosesc.
Am obosit, mă înțelegi? Resimt în fiecare celulă presiunea, stresul și străduința de a satisface nevoile celor din jurul meu. Pentru că așa am fost eu crescută, știi? Să ascult, să respect, să-mi pese, să am grijă ce impresie fac despre mine. Ei bine, acum nu-mi mai pasă ce părere au ceilalți despre mine, dacă văd ce văd și eu în oglindă sau dacă îmi văd un corn în frunte, dacă sunt de acord cu ce cred, ce simt ori ce fac. Nu mă mai interesează. Pur și simplu. Și nu mai lupt să păstrez pe nimeni în viața mea. M-am convins că pentru oamenii care te vor nu trebuie să duci nici o luptă. Ei sunt acolo. Sau nu. Uneori, ești doar tu. Și e ok. E ok ca uneori să nu-ți mai pese, să nu te mai doară. E ok să spui că nu-ți convine, că te-ai săturat, că nu mai vrei. Da, e ok.
Ar trebui să încerci și tu. Mă gândesc că o pauză de nepăsare e exact ce-ți trebuie!
sursa- http://momenteinviata.ro/-
gabriella.
Amnezie totala, curatenie de primavara, asta nu-mi mai trebuie, asta nu-mi mai e necesara, arunc totul afara, asta e prea veche, asta e prea amara, asta a fost odata....iar asta....nu va mai fi niciodata. Asta...a fost frumoasa, dar nu-mi mai pasa, nu-mi mai trebuie.Amnezie totala, curatenie de primavara.
RăspundețiȘtergere