In ultimul timp am avut momente in care am simtit ca nu mai pot ,ca
totul este o lupta pierduta...imi plang de mila o zi,doua,apoi realizez
ca totul depinde numai si numai de mine. De felul meu ,sunt un om
puternic,ordonat,parolist si foarte ambitios in tot ceea ce mi-am propus
sa fac.Nu astept nimic de la nimeni pentru ca stiu ca totul depinde de
mine si de vointa mea...de felul cum insist sa-mi rezolv problema
respectiva.Sunt constienta ca viata si oamenii ne fac sa ne schimbam.Si
pe mine m-a schimbat in mare masura, pentru ca am gresit ca am avut
incredere in unele persoane din jurul meu. Stiu...pot spune ca este unul
din defectele mele.Cu toate astea ,eu nu mi-am pierdut speranta
niciodata.Trebuie sa avem cu totii o speranta...si daca sti ca nu mai e
posibil, ea moare ultima.Speranta, in fond,este un optimism aproape
absurd care te tine in alerta si iti pune mintea in functiune.Si
totusi,cine a vazut speranta,nu o va mai uita niciodata...o cauta peste
tot,printre oameni,sub toate cerurile,visand ca intr-o zi o va intalni
din nou.Ce mare dreptate avea Octavian Paler… daca nu mai este speranta,
incepe cosmarul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu