Au trecut opt luni de cand Mama mea nu mai este langa mine.Odata ce mi-am pierdut Mama ,am invatat ce inseamna durere, este sfisietor, si da, se pare ca nu se
amelioreaza cu timpul.Ba dimpotriva, socul si paralizia sufleteasca
persista; degeaba imping logica inainte, caci sufletul nu vrea decat sa
sufere.Multi apropiati imi spun ca Mama s-a dus intr-un loc mai bun, si acest fapt imi da
confort in anumite clipe; stiind ca Mama e bine la pieptul lui Dumnezeu,
si ca ingerii au calazuit-o cand a trebuit sa paraseasca lumea asta.Nu pot sa accept oricat as incerca chiar dupa atatea luni,cu toate ca stiu ca mama e bine acolo unde este, stiu si am mai zis-o ca sunt
constienta ca este cel mai bun lucru care i se putea intampla, ea nu
mai putea sa indure suferinta, a luptat si a strans cu dintii de firul
de ata de care atarna, pana in ultimul moment, cand s-a rupt.Stiu ca e
acolo, si eu cand plang ,cand sunt foarte trista ,cand imi este foarte dor de
ea, o visez ca ma tine in brate si imi spune ca
are grija de mine si ca este cu mine mereu, imi spune sa nu plang si sa
merg inainte.M-am rugat atat de mult sa primesc un semn de Sus, de la ea si acesta a venit intr-o noapte cand s-a apropiat de mine si m-a sarutat pe obraz,apoi a plecat zambindu-mi...iar atunci am simtit o mare alinare.Nu plang ca esti la Domnul, plang ca dorul de tine ma sfarseste, plang ca-mi este dor de glasul tau, de rasul tau Mama. MA SFASIE DORUL DE TINE. O, Doamne, ce n-as da sa te mai strang in brate. Dumnezeu sa te aibe in paza lui,suflet drag,iar drumul tau sa fie lin si luminos. Te iubesc Mama!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu