Azi, drumurile noastre sunt diferite. Tu ești acolo, eu sunt aici.
Însă, dacă vreodată drumurile noastre se vor intersecta să știi că am
să mă apropii, am să-ți întâlnesc privirea, și-am să-ți mulțumesc.
Am să îți mulțumesc pentru zâmbetele care cândva mi-au luminat fața și pentru lacrimile care mi-au mângaiat obrajii.
Am să-ți mulțumesc că mi-ai fost cel mai bun profesor. M-ai invățat că ultima greșeala e cel mai bun profesor.
Îți voi mulțumi că m-ai invățat să nu mă
mai tem. Mi-ai arătat că nu trebuie să-mi fie frică să pierd pe cineva
care nu se simte fericit să ma aibă.
Datorită ție nu mai cred în iluzii. Am invățat că faptele mereu demonstrează de ce vorbele nu inseamnă nimic.
Îți voi mulțumi că m-ai mințit și că m-ai trădat. Cum aș fi știut altfel cum arată un laș? și-o amăgire?!?
Am să-ți spun, cu zâmbetul pe buze, cât
de recunoscătoare îți sunt pentru duritatea cu care mi-ai vorbit, pentru
răceala cu care m-ai privit, pentru indiferența cu care m-ai tratat și
pentru durerea în care m-ai lăsat.
Îți voi spune, cu lacrimi în ochi, că
într-un moment am vrut să renunț și că am crezut că mă voi pierde. Dar
am supraviețuit. Am mers înainte. Și merg înainte. Și sunt fericită și
împacată cu mine, cea de azi.
Îți multumesc că ai existat în viața mea. Fără tine nu aș fi știut cât sunt de puternică.
Ai fost un rău necesar…
Să te regret? Nu. Cândva ai fost tot ce aveam nevoie…-sursa- https://thedevilwasonceanangel.wordpress.com/2015/03/25/sa-te-regret-nu-candva-ai-fost-tot-ce-aveam-nevoie/-
gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu