"Iţi va lua ceva timp până să înveţi că-n viaţă meriţi mult mai mult decât ai permis până acum să ţi se întâmple.De multe ori nu vei da voie fericirii să vină către tine deoarece ai considerat împlinirea celorlalţi mai importantă.
Și ai mai greşit cu ceva: le-ai dat voie în suflet unor persoane care nu au avut pregătirea necesară, căci la tine în suflet nu se poate da buzna. Sufletul tău este un loc sacru, iar ei nu au înțeles acest lucru.
Cei care nu ştiu să păşească în viaţa ta, nu-ţi merită iubirea. Numai că toate acestea le-ai învăţat abia acum…!
În momentul în care vei începe să tratezi oamenii aşa cum s-au obişnuit să te trateze, vei observa că nu le va plăcea deloc. Aşa vei băga de seamă peste cât de multe ai trecut cu vederea şi cât de mult ai ales să nu spui lucrurilor pe nume."
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu