E greu, atat de greu, simt ca totul se naruie, ca nimic nu mai
conteaza, nimic nu ma bucura, trec zilele pe langa mine, fara sa
observ, fara sa imi pese...
Ne despart multe acum… eternitatea,timpul,distanta, spatiul,viata, oamenii, poate si destinul, dar
daca as privi dincolo de fereastra camerei mele te-as zari...sunt sigura, pentru ca
esti totul , esti departarea, esti apusul si rasaritul... esti totul .
Sunt asemenea unei umbre ratacite între prezent si trecut. Nu îmi
mai gasesc fericirea în lucrurile prezente si aceasta ma întristeaza cel
mai mult, pentru ca ma obisnuisem sa-mi gasesc fericirea in lucrurile
simple precum zambetul tau.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu