Mă obligă să alerg necontenit de la o extremă la alta. Acum zâmbesc, peste o clipă plâng. Lor nu le pasă... ele nu înțeleg.Am ajuns la concluzia că mă lupt cu mine însămi. Nu e un război, doar o luptă a mea. Amintirile sunt o parte din mine, o parte din persoana care am fost, o parte din cea care am devenit, sunt și voi fi.Așa că, nu vreau să rămân fără aceste făpturi pe care le-am colecționat cu grijă în viața mea.Trebuie să descopăr drumul, nu văd altă alternativă. Dar cum aş putea înainta dacă mă simt sleită de puteri, dacă fiecare celulă din mine pare amorţită? Trebuie să găsesc o cale, trebuie!
gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu