Am incercat de atatea ori sa-mi pun ordine in viata, in ganduri, in
sentimente, fara rost insa. Am ajuns sa-mi dau seama ca nu am realizat
nimic, ma uit in urma si nu vad nimic, e gol….si doare.
E prea liniste... Ma ucide acum linistea asta, in jurul meu se invart doar amintiri.
Ma doare, da, ma doare linistea, si-n mine a ramas doar un gol imens.
Mi-e tare dor!De ce oare Dumnezeu ne ia tot ce avem mai scump si mai drag de pe lumea
aceasta...chiar nu stiu!
De ce acum,de ce el? Nu era momentul acum...dar cine sunt eu sa hotarasc cand, unde si cum sa
plecam? Daca am sti momentul, am sti sa pretuim mai mult oamenii de langa noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu