"Mi-a placut mereu sa iau tristetea de pe
chipul si sufletul oamenilor, pentru a le oferi fericire. Si stiu ca
n-am gresit fata de oameni, am gresit fata de mine. Le-am luat desori
tristetea, durerea, gandurile negative le-am indepartat. In disperarea
mea de a fi oameniI bine am uitat de mine. Am uitat sa ma fac fericita
pentru ca imi doream tot timpul ca oamenii sa fie fericiti. Sa-i vad
mereu zambind, mereu fara probleme, desi problemele existau in viata
mea. Cand am vazut un om plangand m-am asezat si am lacrimat impreuna.
Cand eu am plans deseori nu a fost nimeni sa-mi steraga lacrimile, nu a
fost nimeni pentru o imbratisare, nimeni pentru o vorba. Am imbartisat
singuratatea in cele mai grele momente. Ea mi-a vazut durerea,
lacrimile, gandurile. Ea m-a ajutat sa ma ragesesc si intr-un fel sa o
inteleg. Nu mi-a fost niciodata teama de singuratate, poate pentru ca
ne-am imprietenit de cand eram o copila…in singuratate lacrimez. Alaturi
de oameni stiu ca lacrimile trebuie sa dispara. Stiu ca oamenii trebuie
sa vada zambetul. Nu le arat lacrimile, poate pentru ca cei mai multi
dintre ei mi-au luat increderea, increderea ca se vor aseza langa mine
si vor dori sa plangem un moment, apoi ne vom ridica mai puternici, mai
increzatori. Dar oamenii nu fac asta, nu-ti sterg lacrimile, cei mai
multi dintre ei au satisfactia de a ti le provoca. Dar singuratatea?
Singuratatea e dureroasa, dar intr-un fel stii ca nu te va rani mai mult
decat o fac oamenii."-Dincolo de ganduri.-
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu