In fiecare dimineata cand ma trezesc ii multumesc lui Dumnezeu ca vad
lumina zilei...ma trezesc fericita ca am o casa si un pat in care pot sa
dorm si spun asta gandindu-ma la acei oameni care nu mai au nimic...ma
plimb fericita cu masina si imi dau seama ca am propiile mele picioare
si maini sanatoase si intregi...imi arunc ochii pe strada si realizez ca
am acel cadou de a putea privii tot ce ma inconjoara...dar lumea este
trista si grabita . Oare de ce?...ei nu vad ce vad si eu ! Ei
nu realizeaza ca fiecare zi este o binecuvintare pentru ca o avem? Acum
realizez ca privesc totul din alt unghi ...realizez ca persoanele care
sunt azi in viata mea,erau si ieri...ca lucrurile pe care le aveam
ieri...le am si azi. Ieri priveam viata poate dintr-un patratel
negru...azi privesc dintr-unul colorat...poate va intrebati ce sa
intamplat !...si imi vine in minte intrebarea: un om bolnav cat ar da pentru o noua zi de viata...cred ca mult! Oare trebuie sa vina
peste noi o boala ca sa stim sa pretuim viata...trebuie neaparat sa
trecem prin suferinta pentru a realiza ca si o zi inseamna ceva...si cat
de scumpe sunt momentele in care cu lacrimi in ochi esti in stare sa
rostesti un sincer...multumesc Doamne.
Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu