Astazi toata ziua m-am gandit la Paulina...la modul cum ne-am intalnit
la usa oncologului in Fundeni,eu ingandurata ca nu stiam ce se va
petrece cu mine,iar ea mai optimista ca niciodata...purta pe cap o
palariuta pentru ca fusese operata pe creier de cateva luni.Se uita la
mine si ma intreba ce am...eu ingrozita si putin nepoliticoasa am dat
din umeri si i-am raspuns ca nici eu nu mai stiu ce este cu mine. Asa
simpla cum era Paulina,a reusit sa ajunga la sufletul meu si de atunci
am ramas cele mai bune prietene. Parerea mea de atunci despre
oncologie,recunosc ca nu era una prea optimista...asa credeam eu ca cine
pune piciorul pe acolo,nu mai iese viu. Alaturi de ea ,atitudinea mea
despre viata s-a schimbat...am invatat ca viata este scurta si frumoasa
,ca nu trebuie sa irosesc timpul...ca trebuie sa lupt pentru viata mea,o
lupta in care armele erau propiul meu corp. Stiu ...au fost doua luni
de chin,dar tot ea spunea ca o sa uitam repede prin ce am trecut si ca
uitarea este o binecuvantare. Acum realizez ca pentru a spune ca viata
este frumoasa si scurta ,trebuie sa gasesti resursele necesare in
tine...si pentru a intelege acest lucru a fost nevoie de un diagnostic
de cancer...pentru ca numai atunci simti ca se cutremura totul sub
tine...iar tu trebuie sa iei decizia sa stai dreapta.Din pacate Paulina,buna mea prietena ,a murit la doi ani dupa acea experienta...
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire. gabriella.
I enjoy reading through a post that can make people think.
RăspundețiȘtergereAlso, many thanks for allowing for me to comment!