Din pacate ...

Astazi toata ziua m-am gandit la Paulina...la modul cum ne-am intalnit la usa oncologului in Fundeni,eu ingandurata  ca nu stiam ce se va petrece cu mine,iar ea mai optimista ca niciodata...purta pe cap o palariuta pentru ca fusese operata pe creier de cateva luni.Se uita la mine si ma intreba ce am...eu ingrozita si putin nepoliticoasa am dat din umeri si i-am raspuns ca nici eu nu mai stiu ce este cu mine. Asa simpla cum era Paulina,a reusit sa ajunga la sufletul meu si de atunci am ramas cele mai bune prietene. Parerea mea  de atunci despre oncologie,recunosc ca nu era una prea optimista...asa credeam eu ca cine pune piciorul pe acolo,nu mai iese viu. Alaturi de ea ,atitudinea mea despre viata s-a schimbat...am invatat ca viata este scurta si frumoasa ,ca nu trebuie sa irosesc timpul...ca trebuie sa lupt pentru viata mea,o lupta in care armele erau propiul meu corp. Stiu ...au fost doua luni de chin,dar tot ea spunea ca o sa uitam repede prin ce am trecut si ca uitarea este o binecuvantare. Acum realizez ca pentru a spune ca viata este frumoasa si scurta ,trebuie sa gasesti resursele necesare in tine...si pentru a intelege acest lucru a fost nevoie de un diagnostic de cancer...pentru ca numai atunci simti ca se cutremura totul sub tine...iar tu trebuie sa iei decizia sa stai dreapta.Din pacate Paulina,buna mea prietena ,a murit la doi ani dupa acea experienta...

 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.