"De multe ori văd chipuri triste, cu riduri ce amintesc de dezamăgirea
oferită de viață...ochi ce și-au pierdut sclipirea de odinioară, ce nu
mai exprimă dorința de a trăi. Și atunci mă întreb cum reușesc micii
roboței să își continue drumul, fără a crâcni, fără a se gândi că au și
varianta de a căuta fericirea în altă parte. Nu am un răspuns încă...Am ales sa fiu profesionistă în rolul ce
îl am în piesa de teatru a vieții ce o joc pentru totdeauna, să las la
vedere doar energia ce trebuie expusă, să păstrez doar pentru mine ce nu
contează...să strălucesc de fericire, să visez cotloane întunecate, să
uimesc lumi întregi cu dăruirea mea, să visez căderi în abis, să iubesc
lumea fără limite, să visez cum urăsc ce m-a rănit, să îmi joc rolul de
excepție...unicul meu rol.Aș putea umple mii de pagini cu
gânduri...dar e mai de folos să umplu paginile vieții mele, să continui
intriga scrisă deja...să învăț și să pun în scenă o piesă de
valoare...să creez...să simt...să iubesc...să exprim viața și să eman
fericire și pentru cei ce sunt prea egoiști ca să înțeleagă minutele ce
le pierd inutil cu alte sentimente ce dor, să conștientizeze că își
pierd singura șansă la un rol perfect....mă simt ca un glob de energie,
iar zâmbetul meu se alimentează din această sursă..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu