Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 31 iulie 2021

De multe ori...


 De multe ori imi ridic privirea spre cerul înstelat al nopților de vară și printre mii de stele sa-mi caut bucățile din suflet cu care au plecat, cei pe care i-am iubit și nu mai sunt…Îi strig atât de tare încât sufletul parcă mi se rotește în cercuri cât mai înalte.Sunt seri cand le simt răsuflarea cum pâlpâie în inima mea… alteori, alerg sa-i prind de mână răscolind amintiri…


 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.

gabriella.

vineri, 30 iulie 2021

Esti un om...


Am întâlnit tot felul de oameni.
De la unii am învățat cum aș vrea sa fiu, de la altii, cum nu mi-as dori niciodată.

Am întâlnit oameni, care s-au îmbrăcat în minciuni și dualitate, crezând că această haină îi va propulsa… neștiind că ce-i clădit pe mizerie, va sfârși mizerabil …

Sunt oameni care se supraevaluează afișând o superioritate ieftină, doar pentru că se cred mai școliți sau mai instruiți ca alții…Evoluezi atunci când indiferent ce profesie ai, ești un OM...


 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.

gabriella.

joi, 29 iulie 2021

Am inteles...


 Oamenii sunt diferiți, iar mentalitatea lor este direct proporționala cu ceea ce trăiesc.
Am înțeles că n-am dreptul sa judec pe nimeni, dar am dreptul să plec când prestanța mea ca om, mi-e știrbita de arogante ieftine sau umilințe.
Am înțeles că a fi corect cu tine nu e orgoliu, ci demnitate.
Am înțeles că cei care dau în tine cu vorbe grele, de fapt, își aruncă propriile frustrări ale vieții.
Am inteles ca miracolul asta al fericirii este delimitat de cât de mare îl zidești pe Dumnezeu în sufletul tău…

Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.

gabriella.
 

vineri, 23 iulie 2021

Doi ani fara tine...


 Sunt dureri care nu se duc niciodata, sunt oameni pe care ii purtam, ii iubim, sunt cu noi desi ei nu mai sunt pe acest pamant. Dorul de ei ramane o constanta…iubirea pentru ei este la fel, pentru ca ei sunt parte din noi.

 Astazi sau implinit doi ani de cand sotul meu a  trecut dincolo si am acelasi  dor chinuitor dupa el. Imi este tare dor de  ingerul meu ...
O data cu pierderea lui, am invatat ce inseamna durerea...este groaznic...si  se pare ca nu se amelioreaza cu timpul.Acest soc si acea paralizie sufleteasca se pare ca persista din ce in ce mai mult.Stiu ca George s-a dus intr-un loc mai bun la pieptul lui Dumnezeu si este inconjurat de ingeri,dar eu ii simt lipsa tot timpul.Nu imi vine sa cred ca George al meu nu mai este.... cat mi-as dori acum sa ii sarut fruntea asa cum obisnuiam, sa ii multumesc cum se cuvine pentru tot. Regrete,regrete...regrete!Nu pot sa accept, oricat as incerca. Nu pot... ma doare sufletul ca  el  nu mai este langa mine.Nu am sa pot uita niciodata ziua de 28 iulie 2019 cand sotul meu a plecat spre lumina, dar nu inainte de a-mi auzi pentru ultima oara vocea,am simtit ca mor,am simtit ca ma topesc de durere,a fost cumplit,nu se poate explica in cuvinte durerea pe care o simteam si o simt inca .Am inteles ca niciodata nu poti sti cat de puternic esti daca nu esti pus in fata unor situatii care trebuie sa le depasesti,iar in aceste clipe nu ai decat o alternativa decat sa te lupti si sa invingi. Adevarul adevarat ne dovedeste ca unele lectii de viata sunt foarte puternice pentru a ne invata ceva...dar din pacate sunt la fel de dureroase in aceeasi masura...depinde de noi ceea ce invatam.Din ziua aceea sa tulburat si sa schimbat totul in viata mea ,sa schimbat atitudinea mea fata de viata, fata de orice pe lumea asta .
A fost si inca mai este un moment teribil de greu pentru mine , a ramas un gol in suflet care nu am sa-l acoper niciodata .
Sper sa am puterea sa infrunt realitatea si sa merg mai departe ,dar imi este foarte, foarte greu...
Plecarea lui de langa mine  ma face sa simt ca mor putin  cate  putin iar a-mi reface sufletul cu o bucatica lipsa pentru a putea merge mai departe, singura, e o incercare grea si de durata. Mi-e atat de dor de el, incat viata mea este pustie . Oare de ce ne lasa Dumnezeu cu dorul acesta in suflet...nu mai pot sa scriu nimic,decat sa va spun...aveti grija de voi si pretuiti-va jumatatea.Sa ma ierti  George daca nu am facut mai mult pentru tine, atata timp cat erai langa mine!Dragostea ta imi lipseste atat de mult ,sufar si plang in noapte.Te-am cautat in jur, oriunde ,dar nu esti si stiu ca nimic nu te poate egala.Mi-e dor de tine, George! Mi-e tare dor!De ce oare Dumnezeu ne ia tot ce avem mai scump si mai drag de pe lumea aceasta...chiar nu stiu! De ce acum,de ce el? Nu era momentul acum...dar cine sunt eu sa hotarasc cand, unde si cum sa plecam? Daca am sti momentul, am sti sa pretuim mai mult oamenii de langa noi.Cu toata intelepciunea  pe care mi-au adus-o intamplarile zguduitoare din viata mea in ultimii ani,  tot nu pot intelege cum e cu putinta sa accepti ca barbatul, in bratele caruia ai dormit, care te-ai luptat sa-i salvezi viata,  cum sa accepti ca… a murit!Cum sa accepti si sa nu inebunesti?!Toata lumea mea a pierit intr-o secunda. Nu intelegeam nimic si nici acum nu inteleg. Am reusit insa sa invat sa sufar si sa accept moartea ca pe un alt fel de traire. Ea, moartea, imi da azi speranta regasirii cu omul vietii mele in vesnicie. Imi e greu, foarte greu, dar acum pot. Pot sa suport, pot sa inteleg, pot sa sper chiar daca acest lucru pare bizar pentru unii.
Nu am trecut peste. Nu cred ca voi trece vreodata peste. M-am obisnuit sa traiesc cu golul din mine, cu suferinta. Voi trai cu ele pana in ziua cand Dumnezeu decide sa ma ia de aici. Dar deocamdata suntem amandoi aici...pentru ca el este cu mine...

Mi-e dor de el. Si fara el nu ma voi simti mai bine. Ma simt de parcă am fost furata. Mi se pare ca am fost lipsita de noi amintiri si povestiri noi, dar incerc sa pastrez vii amintirile pe care le am avem impreuna.

Ma obisnuiesc cu greu sa traiesc  si imi este  greu sa il  las sa plece din viata mea.


Am inteles ca pierderea lui nu îinseamna sa plang in fiecare zi, sau sa nu zambesc. Lipsa lui ma face sa nu mai vreau eu sa traiesc.

Nu ma simt bine. Ma gandesc la ziua de maine si nu ma simt bine. Absenta lui ma paralizeaza si nu stiu de ce.
Incerc sa ma linistesc, amintindu-mi cat de norocoasa am fost ca am trait impreună clipe de neuitat, dar apoi ma ia frica, pentru ca inteleg ca incep a uita unele momente cu el. Inteleg ca trebuie sa pastrez viu timpul petrecut impreuna. Sa traiesc frumos ca pentru amandoi...

In inima mea exista o camera incuiata locuita doar de el. Am inchis-o de cand a plecat ,am inchis-o astfel incat nimeni altcineva sa nu poata intra .Acolo ii  pastrez amintirea , protejand-o de restul lumii si impreuna cu ea pastrez si o parte din mine..... Cea mai buna parte ,cea pe care nu o arat niciodata nimanui ...In inima mea exista o camera incuiată ,o camera pe care as dori sa o redeschid , sa-mi gasesc acea parte din mine si redeschizandu-se din nou catre iubire , dar pentru mine iubirea are culoarea ochilor lui albastri, caldura imbratiserii lui ,pentru mine ,iubirea poarta numele lui...Ma gandesc uneori daca as fi putut opri timpul in loc, sa ma opresc sa privesc in  trecut ,in prezent si sa realizez ca cel mai important lucru pe care il pot face in lumea asta "fara timp " , este sa pretuiesc mai mult timpul.....Sa pretuim oamenii care sunt langa noi ..Sa pretuim momentele care ne fac fericiti ,sa pretuim tot ce avem , sa pretuim viata.....Caci atunci cind pierdem un suflet drag intelegi ce scumpe au fost clipele petrecute impreuna...

Stiu ca il simt in fiecare clipa... Nu e o nebunie. Este  aici cu mine. Aproape, aproape, aproape...nu pot separa ceea ce se leaga in inima pentru ca nu poti ucide un sentiment. Mor doar cei uitati. Nu m-a parasit.Tocmai a luat-o putin inainte, cu un pas.....Si vom fi din nou impreuna. Cand ne vom intalni, numai Dumnezeu stie. Intre timp, voi fi aici,intre cer si pamant.. . Aproape, foarte aproape, pana in ultima zi a calatoriei mele...Drum lin ,in sus catre Cer dragul meu!Dumnezeu sa te odihneasca in pace si liniste si sa te aibe in paza lui,suflet bun!

Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.

gabriella.



sâmbătă, 17 iulie 2021

Nu am crezut niciodata ...


 Undeva in gandul meu, caut un echilibru, incerc un fel de auto-vindecare a sufletului. Nu stiu daca o sa mai pot! De cele mai multe ori, ascund intr-un zambet doar lacrimi. Si merg inainte,constienta ca pierd bucatele mici din mine.Nu stiu sa fiu eu fara el.Nu am crezut niciodata ca ar putea exista o viata fara omul cu care am trait o viata intreaga, pentru ca era o parte din mine... eram eu. Incerc sa fiu puternica dar nu pot pentru ca mereu e intrebarea: unde s-a dus tot? Simt o durere care nu stiam ca exista…

Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.

gabriella.
 

luni, 12 iulie 2021

Uneori...

Uneori,chiar daca avem intelegere si compasiune,fata de durerile altora,ne sfiim sa le aratam. Sufletul omului este locul,unde indiscretia,poate rani mai rau,decat o tacere respectuoasa...si mai cred,ca ceea ce este in sufletul fiecaruia,este intre el si bunul Dumnezeu.În viaţa nu poţi să câştigi mereu...deşi aşa ar fi ideal. Sunt momente când trebuie să şi pierdem. Dar dacă vom şti să pierdem cu fruntea sus şi cu încrederea că după un esec vine o bucurie, atunci vom castiga mai mult.Ar trebui sa nu uitam ca oamenii importanți din viața noastră lasă urme. Și rămân pentru totdeauna în inimile noastre. Viața este de fapt foarte simplă. Ceea ce dăruim , este ceea ce primim înapoi...
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.
 

duminică, 11 iulie 2021

Mi-e tare dor de el...


 

Uneori imi este tare dor de el ,dar din pacate nu este aici pentru al strange in brate si ai spune ca totul va fi bine .Doare atat de tare ca sufletul meu se stinge plin de tristete si de dor  .
Nu am decat sa inchid ochii si sa il aduc cu gandul meu aproape de mine.... macar pentru o secunda ,o clipa in care sa simt ca el,sotul meu ,indiferent cat de departe s-ar afla ,imi impartaseste dorul care ma sufoca ,iar cerul , norii , sau stelele care se afla intre noi ,nu vor impiedica niciodata aceste sentimente coplesitoare de dor si durere sa ajunga pana la el...Voi trai cu aceasi durere si neputinta, si voi fi mereu in fata unui mormant, ascultand timpul si tacerea de dincolo de moarte!
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

 

sâmbătă, 10 iulie 2021

Și vine o vreme...


 Și vine o vreme cand viața te ia de guler și da cu tine de pamant atat de tare încat te intrebi daca vei putea să te mai ridici de jos...Rămai amorțit și mut de durere, cu ochii înotand în lacrimi de neputința și cu sufletul spulberat de șocul loviturii...Și pentru ce? Că ai intins mana către un cer care nu-ți aparținea ? Și stand în genunchi , ștergandu-ți lacrimile , îti dai seama că poveștile nu sunt fără sfarșit ci se termină la un moment dat. Și te ridici... cu greu ce-i drept, dar cumva ajungi în picioare încercand să-ți regasești o umbra de mandrie și să pașești cu zambetul pe buze peste spinii lăsați în urma de neiertatoarea soartă...Va trece...Azi se va transforma în maine...prezentul va deveni trecut...și indiferent cat te-ai opune nu vei reuși să oprești cursul firesc sau nefiresc al lucrurilor...Iar daca dupa toate acestea ai înteles că există lucruri care din start sunt sortite esecului și că nu trebuie să le blamezi,atunci ești un învingator! Și nu mai contează că nu-ți poți stăpani lacrimile ci doar zambetul tău este cel care primează...

Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.

gabriella.
 

vineri, 9 iulie 2021

Sunt hotărâtă ...


 

Toți știu să dea sfaturi, sau, mai bine spus, toți oamenii au impresia că se pricep de minune s-o facă. În realitate, adevăratul ajutor pe care ți-l poate oferi cineva este o doză de optimism, zâmbete din abunență și un imbold pentru a continua să lupți.
Am învățat că nimic nu poate fi obținut ușor, nici una dintre lucrurile care contează cu adevărat în viață. Inevitabil, apare întrebarea ”Merită să lupt?”, iar răspunsul îl deținem cu toții, adânc înrădăcinat în conștiință: ”DA, merită să lupți pentru ceea ce îți dorești!”.
De unde energie? De unde răbdare? Din gândurile pozitive, din fiecare experiență deja trăită.Încep procesul laborios de vindecare încă de acum. Încerc să mă liniștesc și să fiu mai optimistă. Vreau! Pot! Și voi reuși.
Sunt hotărâtă .... trebuie! Inspir profund și zâmbesc. Sper să nu fiu dezamăgită de cei cărora le voi acorda din ce în ce mai multă încredere...
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.
 

joi, 8 iulie 2021

Cred...


 Cred cu tarie ca intotdeauna va ramane o legatura puternica intre noi oamenii,fie ca suntem in viata sau nu.In afara de oamenii care sunt in viata noastra si cu care avem o legatura puternica, trebuie sa invatam sa apreciem fiecare clipa, sa ne bucuram de fiecare zi in care vedem lumina zilei, deoarece toti suntem doar o piesa pe o tabla de sah, care mai devreme sau mai tarziu vom primi sah mat de la viata.Asa cum spunea cineva,viata e doar o piesă de teatru, fără coregrafie, în care actorii intră şi ies, unii reintră, alţii nu. Inevitabil, sunt momente în care suntem forţaţi, brusc, să conştientizăm că unele personaje principale sunt doar episodice. Dar cortina nu pică, piesa continuă. Trebuie să continue....cat de adevarat!.


 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.

gabriella.

marți, 6 iulie 2021

Timpul vindeca ranile sufletesti....


 In general timpul vindeca ranile sufletesti....si cele din iubire si cele produse de oameni apropiati,carora le-ai pus sufletul tau pe tava.Nu cred ca ranile se vindeca complet,poate doar se cicatrizeaza,unele mai frumos,altele mai urat,dar ceea ce stiu cu certitudine este ca relatia de orice natura ar fi ,nu mai poate fi ca inainte....relatia incepe de la cicatrice incolo.Asa se nasc experientele triste dar utile de viata!

 

Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.

gabriella.

joi, 1 iulie 2021

Vine o zi...


 Sunt momente cand nu intelegi ce se petrece cu tine, in ce directie sa o apuci, nu stii ce trebuie sa faci si crezi ca totul pentru tine s a incheiat. Traiesti asa intr-o “ lume” din care crezi ca nu mai poti iesi. Te gandesti la o gramada de variante , cum sa poti fi fericit si cu cat cauti mai mult cu atat nu se intrevede nimic. Vine o zi cand in “ lumea” asta a ta uitandu- te spre cer vezi o raza de soare si incepi si crezi din ce in ce mai mult ca nu este o iluzie. Te pui in calea ei si incepi sa simti ca ceva te face fericit, nu iti dai seama ce este insa simti ca acea raza iti va aduce linistea si fericirea de care ai nevoie.

Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.

gabriella.