Și vine o vreme cand viața te ia de guler și da cu tine de pamant atat de tare încat te intrebi daca vei putea să te mai ridici de jos...Rămai amorțit și mut de durere, cu ochii înotand în lacrimi de neputința și cu sufletul spulberat de șocul loviturii...Și pentru ce? Că ai intins mana către un cer care nu-ți aparținea ? Și stand în genunchi , ștergandu-ți lacrimile , îti dai seama că poveștile nu sunt fără sfarșit ci se termină la un moment dat. Și te ridici... cu greu ce-i drept, dar cumva ajungi în picioare încercand să-ți regasești o umbra de mandrie și să pașești cu zambetul pe buze peste spinii lăsați în urma de neiertatoarea soartă...Va trece...Azi se va transforma în maine...prezentul va deveni trecut...și indiferent cat te-ai opune nu vei reuși să oprești cursul firesc sau nefiresc al lucrurilor...Iar daca dupa toate acestea ai înteles că există lucruri care din start sunt sortite esecului și că nu trebuie să le blamezi,atunci ești un învingator! Și nu mai contează că nu-ți poți stăpani lacrimile ci doar zambetul tău este cel care primează...
gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu