Viata e totusi o data.

   Viata nu este intotdeauna ceea ce ne dorim sa fie. Sunt momente  in care incerc sa uit de intristare,dar nu reusesc,pentru ca tristetea este o boala a sufletului,care lasa traume,urme adinci,totul se vede pe chip...sunt rani care nu se vindeca, amintiri ce nu se uita. Sunt o persoana optimista,plina de viata,zimbitoare...nu sunt razbunatoare pentru ca stiu ca fiecare va fi judecat de justitia divina,dar in viata mea un singur om nu am suportat.
L-am suportat in limita bunului simt dar in ultimul timp chiar ca nu ma mai pot preface.Toti suntem bolnavi,dar avem o decenta in toate, nu ne vaitam sa facem si viata altora un calvar. Eu am fost internata aproape   patru luni in spital si nu am bagat familia in sperieti...si eram in faza cand aveam cancer, din contra eu eram aceea care le dadeam speranta... eram la virsta cand chiar aveam dreptul sa traiesc.Am mai scris de o matusa care a murit anul acesta in februarie,nu am rezistat sa merg la inmormintare,dar am vorbit cu ea inainte si m-a impresionat curajul ca stia ca viata se va sfirsi curind si accepta cu resemnare.Eu stiu un singur lucru ca am avut un singur tata care pentru mine a fost parintele meu drag,care pina la 25 ani cind a plecat din aceasta viata mi-a daruit tot ce nu aveau  ceilalti copii,eu nu i-l pot inlocui,acel om minunat a fost cel care mi-a facut copilaria frumoasa,m-a tinut in facultate si mi-a facut si o casa cu tot confortul in care locuiesc.Eu din acel moment dupa ce a murit nu am mai rostit cuvintul tata. Nu pot sa ma prefac sa spun la cineva acest cuvint care este sfint pentru mine.Omul egoist si care toata viata a trait numai pentru el,nu ne-a intrebat ce mai facem,sau eu cand eram in spitale nu i-l durea de sufletul meu...pentru ca eu aveam cancer,boala de care prea putini reusesc sa scape...si totusi cu ajutorul medicului,familiei ,prietenilor si bineinteles a mea caci eu am vrut sa traiesc...am reusit. Oricit as incerca ,acest om nu are loc in inima mea.Am crezut ca dupa atitea incercari sunt puternica,dar vremea trece si eu odata cu ea...dar in ultimul timp acesta stare chiar  m-a afecteaza.Un om care toata viata a trait doar pentru el...eu chiar nu pot sa-l respect. Am momente in care ma gandesc sa-mi schimb viata,stiu ca nu este usor...dar poate merita. De felul meu sunt orgolioasa si corecta cu cei din jurul meu si de aceea am pretentia sa primesc acelasi lucru. Stiu ca o sa ma vindec de aceasta stare pentru ca imi dau seama ca viata e totusi o data si trebuie sa profitam de fiecare clipa a ei. Ar fi bine sa nu fim tristi niciodata,nici dezamagiti,dar nu se poate pentru ca tristetea face parte din viata.

Inchei cu Trebuie Sa Traiesc.
gabriella.