Cristian Florin Saiu...putem si noi salva cu un sms la 848.

Cristian Saiu, un puşti de 13 ani, a fost diagnosticat cu diabet zaharat în anul 2003 şi cancer osos în anul 2010, în urma unor investigaţii întreprinse de medici, după ce a suferit un accident cu bicicleta. Mama
lui Cristian a murit tot de cancer cu 2 ani in urma. In prezent, Cristi urmeaza un tratament cu citostatice pentru celulele canceroase depistate si la plamani.Pentru a fi un copil normal, are nevoie de o proteza, al carei cost nu poate fi suportat din pensia de handicap si din pensia tatalui (costul
este de aproximativ 16.000 Ron). Cazul relatat pe larg, cu fotografii, este aici pe blogul lui
http://cristisaiu.daruindveidobandi.com/
Am scris despre acest baietel vazand cazul la televizor...am dat si eu SMS la 848 de pe toate telefoanele care le am...cine citeste ...si daca doreste si simte din suflet ca poate sa ajute...l-as ruga sa o faca...cu un simplu sms nu saracim. Este groaznic pentru un om mare sa fie diagnosticat de cancer...dar pentru un copil de 13 ani. Infiorator...nu puteti avea idee ce înseamnă durerea unui om bolnav de cancer. Nu se compară cu absolut nimic... ai vrea să urli... să zbieri... dar nu poţi...si doar gemi mut, cu ochii măriţi de spaimă, cerşind ajutorul celor din jurul tău, ajutor pe care ei ar vrea să îl dea, dar nu au cum. Ai momente cand plangi implorând ajutorul oricui, cerşind câteva clipe de viaţă în plus... ai vrea să mai vezi o dată lucrurile pe care le-ai iubit... oamenii lângă care ai stat.  Asta este cancerul,o boala cumplita pentru un om matur...dar pentru un copil.

 El este Cristi...un baietel de 13 ani,cu un picior amputat si care ...spera la o sansa la viata...la o copilarie cat de cat normala..Aceasta sansa nu vine de la guvernantii nostri...de la statul nostru de drept, vine de la noi oameni buni...cu pic cu pic se aduna. Mi-e frica si acum sa povestesc despre momentele prin care am trecut acum 3 ani de zile, cand practic am pierdut un an din viata prin spitale, tratamente si tot tacamul. Totusi, incerc sa nu ma plang, puteam sa pierd tot... intr-un final ma consider norocoasa ca am scapat.Cand vine vorba de cancer,tot ce se intampla si cand se intampla,este…inexplicabil...este greu pentru cel bolnav si infiorator pentru cei din jur.

 Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.