Cred ca nu am stiut niciodata sa ma gandesc la mine...
Cred ca nu am stiut niciodata sa ma gandesc la mine...principala mea
grija au fost intotdeauna cei de langa mine. Pentru ei am fost in stare
sa-mi dau si sufletul. Nu am stiut niciodata care este momentul potrivit incat sa ma gandesc si la mine. Intotdeauna am actionat dupa
sentimente si dupa starea mea interioara...dupa felul in care am
simtit. Au fost clipe in care am simtit dezamagirea,rautatea si chiar
egoismul.Poate nu am mers in viata pe acel drum potrivit in care orice
grija dispare si chiar daca am mai mers pe o carare necunoscuta,mereu
am iesit la capatul drumului...sigur,in astfel de momente ai nevoie de
multa vointa si bineinteles incredere in propiile forte.Dar de fiecare
data ,am reusit. Astazi ,realizez ca nu-mi permit sa nu fiu eu cea care
am fost odinioara...sa nu am viata mea...si chiar ,nu-mi permit sa nu
traiesc. Vreau sa fiu o persoana puternica,sa gandesc pozitiv,sisa depasescproblemele indiferent cat de dificile imi par...si stiti de ce...pentru ca viata este frumoasa , indiferent de cata suferinta aduce si indiferent cate lacrimi ne provoaca.
Din frumusețe, dificultățile pot să ascundă doar cât încape la marginea dinspre materie a realității. Dincolo de culorile sufletești însă, în profunzime, eliberându-se în timp ce ne îndepărtează de forme, lumina pură a frumuseții ne îndreaptă inimile spre ceva mai prețios: sursa ei, despre a cărei fire ne strălucește. Să mi-o doresc și să cresc tare în fața dificultăților nu au loc în aceeași direcție. Răgazul sufletului de a se bucura în voie de frumusețe după ce, învingător, ies la o altă margine a necazurilor și obligațiilor, și neîntreruptul înconjurării cu frumusețea ca binecuvântare, ca susur dulce-al izvorului vieții, oricând îmi înalț sufletul din cursul ei - acestea două nu au loc într-o aceeași desfășurare în timp a existenței.
Pentru mine, viața aceasta între aici jos și dincolo este mai mult decât un alt fel posibil de a trăi, când și când. Să mă gândesc la mine, să am viața mea e să iubesc și iubirea a mers înaintea mea către realitatea de apoi, unde, abia, am putut să o știu, cu convingerea unei experiențe de viață, pe făgașul care i-a fost menit. Iar eu m-am putut ști pentru întâia oară acasă, în mijlocul tuturor lucrurilor omenești. Pentru a mă bucura în acest fel de frumusețe, din mine numai convingerea despre locul ei în ordinea existenței trebui să devină puternică, doar hotărârea de a nu mai privi înapoi, spre ceva al meu, în lumea asta din margine, din exterior. Trăiesc acum doar cu o parte din om, cu ce am mai bun, mai rafinat, însă simt că trăiesc pe de-a-ntregul, că ceea ce îi dau sufletului are valoare adevărată.
Poate că ce am scris aici e mai mult despre destinul meu. Primiți, vă rog, comentariul ca pe ceva de-al meu ce vă împărtășesc, Gabriela.
Multumesc frumos,Andrei.Astazi am intrat pe leptop ptr ca sunt in concediu.Multumesc mult ptr toate comentariile frumoase si scrise din suflet. O seara frumoasa!
Din frumusețe, dificultățile pot să ascundă doar cât încape la marginea dinspre materie a realității. Dincolo de culorile sufletești însă, în profunzime, eliberându-se în timp ce ne îndepărtează de forme, lumina pură a frumuseții ne îndreaptă inimile spre ceva mai prețios: sursa ei, despre a cărei fire ne strălucește. Să mi-o doresc și să cresc tare în fața dificultăților nu au loc în aceeași direcție. Răgazul sufletului de a se bucura în voie de frumusețe după ce, învingător, ies la o altă margine a necazurilor și obligațiilor, și neîntreruptul înconjurării cu frumusețea ca binecuvântare, ca susur dulce-al izvorului vieții, oricând îmi înalț sufletul din cursul ei - acestea două nu au loc într-o aceeași desfășurare în timp a existenței.
RăspundețiȘtergerePentru mine, viața aceasta între aici jos și dincolo este mai mult decât un alt fel posibil de a trăi, când și când. Să mă gândesc la mine, să am viața mea e să iubesc și iubirea a mers înaintea mea către realitatea de apoi, unde, abia, am putut să o știu, cu convingerea unei experiențe de viață, pe făgașul care i-a fost menit. Iar eu m-am putut ști pentru întâia oară acasă, în mijlocul tuturor lucrurilor omenești. Pentru a mă bucura în acest fel de frumusețe, din mine numai convingerea despre locul ei în ordinea existenței trebui să devină puternică, doar hotărârea de a nu mai privi înapoi, spre ceva al meu, în lumea asta din margine, din exterior. Trăiesc acum doar cu o parte din om, cu ce am mai bun, mai rafinat, însă simt că trăiesc pe de-a-ntregul, că ceea ce îi dau sufletului are valoare adevărată.
Poate că ce am scris aici e mai mult despre destinul meu. Primiți, vă rog, comentariul ca pe ceva de-al meu ce vă împărtășesc, Gabriela.
Multumesc frumos,Andrei.Astazi am intrat pe leptop ptr ca sunt in concediu.Multumesc mult ptr toate comentariile frumoase si scrise din suflet. O seara frumoasa!
Ștergere