Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 20 iulie 2016

Nu-i ușor să spui „Mulțumesc!”...

"Nu avem exerciţiul recunoştinţei. Faţă de cei cărora le datorăm ceva ne simţim mai degrabă stânjeniţi, decât în stare să le arătăm gratitudinea noastră. „Mulţumesc” e, foarte adesea, un cuvânt greu de spus.
Am constatat foarte des în ultima vreme că oameni care ţi-au cerut ajutorul îl primesc cu drag şi îţi sunt recunoscători, dar ajung, inevitabil, să considere că li se cuvine ceea ce le oferi, dacă insişti în ofranda sau susţinerea ta. Iar atunci când nu mai eşti dispus să le oferi ceea ce, cu generozitate, le-ai dat pentru o bucată de vreme, ajung să te urască întocmai ca atunci când le-ai fi făcut un rău, nu ca atunci când încetezi a le mai face un bine.
Dacă, o vreme, dai bani cuiva, şi într-o zi nu-i mai dai, el se va simţi tâlhărit, nu recunoscător. Dacă angajezi pe cineva care avea mare nevoie de o slujba şi te roagă să-l iei cu orice preţ, dar, la un moment dat, nu mai ai nevoie de serviciile lui, te va dispreţui ca pe un angajator tiran şi nemilos. Dacă pentru un timp iei pe cineva la ţine acasă, pentru că nu are unde să stea, când îi vei spune că nu-i mai poţi acorda adăpost, el se va transforma în duşmanul tău, în niciun caz nu va pleca având sufletul plin de recunoştinţă că l-ai găzduit cât ai putut.
Încerc să-mi învăţ copiii să spună „mulţumesc” de fiecare dată când este nevoie, şi mă străduiesc să-i fac să vadă în cei din jur partea frumoasă, gesturile nobile. Să nu se supere atunci când un copil care i-a lăsat să se joace cu jucăria lor le-o cere înapoi, şi să fie cu adevărat recunoscători pentru ceea ce primesc de la cei din jur. Dar ştiu cât este de greu. Câteodată mi-e greu mie însămi să fiu deschisă către frumuseţea oamenilor care mă înconjoară. Şi, în plus, am fost de prea multe ori rănită de nerecunoştinţa unor oameni cărora le-am schimbat viaţa în bine ca să nu ştiu deja că nu-i uşor deloc să spui „mulţumesc”."
-sursa- http://alice.revistatango.ro/nu-i-usor-sa-spui-multumesc-7913-
 Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu