Totalul afișărilor de pagină

duminică, 2 aprilie 2017

Atât de dor....


"Dacă ți-aș spune că mi-e dor, s-ar schimba ceva?
Pentru că mi-e dor.
Atât de dor.

Mi-e dor de prieteni. Ne-am înstrăinat cu toții și nu ne mai recunoaștem.
Mi-e dor de bunătate. Mai sunt doar câțiva oameni despre care poți spune că lipsa lor ar crea un gol imens în lume.
Mi-e dor de mâini care îți spun povești atunci când te mângâie liniștit pe păr.
Mi-e dor de ochi care râd. În fiecare zi văd numai ochi triști și obosiți.
Mi-e dor de joacă. Am încetat să ne mai jucăm și am devenit tot mai serioși.
Mi-e dor de mare. Ea îmi liniștește întotdeauna sufletul.
Mi-e dor de simplitate.
Mi-e dor de baloane de săpun.
Mi-e dor de bine și de liniște.
Mi-e dor de curtea școlii și de clopoțel.
Mi-e dor de... tine.

Atât de dor..."
-sursa- http://momenteinviata.ro/atat-de-dor/
 Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu