Totalul afișărilor de pagină

duminică, 11 august 2019

Am fost dezamăgită crunt...

Viaţa nu aşteaptă ca noi să ne revenim după loviturile primite.Ne oferă fără preaviz lucruri pe care nu ni le dorim şi ne ia pe neaşteptate şanse de care nu am apucat să profităm.Ne aduce în cale oameni de care nu credeam că avem nevoie şi ne lasă să ne descurcăm singuri cu ei. Apoi, în timp, realizăm că oamenii aceia aveau un rol de îndeplinit, şi de aceea ne-au apărut în faţă. Şi ne devin prieteni apropiaţi, în care investim sentimente şi timp. Pentru ca, într-o zi, ei să plece. Am fost dezamăgită crunt, dar mi-am păstrat zâmbetul, deşi doar eu ştiu cât m-a costat acel zâmbet.Am căzut, dar nu m-am lăsat învinsă de disperare. Şi am ştiut că, dincolo de pragul durerii, trebuie să fie şi ceva bun.
Am învăţat că, într-un fel sau altul, lucrurile se echilibrează. Şi ceea ce am făcut voi primi înapoi. Ceea ce am făcut mi se va face.
Pentru că nimic nu rămâne neplătit până la urmă.
Dar am învătat că în timp durerea se diminuează. Rănile se închid. Zâmbetul poate să îsi regăsească locul pe buze. Inima poate să mai tresară de bucurie.
Toate se pot întâmpla atâta timp cât noi avem ochii deschisi si asteptăm ziua de mâine nu ca pe o povară ci ca pe un miracol ce ne-a fost oferit de Dumnezeu!
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu