Numai in astfel de momente esti constient cum sa-ti alegi prietenii....

Am dus o viata frumoasa… sotul meu a fost jumatatea mea in toate sensurile acestei expresii.Stiam, simteam totul despre celalalt, nu aveam nevoie de cuvinte,ne intelegeam din priviri.Stiam despre boala lui,dar numai eu si cei apropiati si tot eu imi faceam sperante ca Dumnezeu ne mai da cateva luni.Dar nu,el a vrut sa-l ia acolo...Cu toata intelepciunea  pe care mi-au adus-o intamplarile zguduitoare din viata mea,tot nu pot intelege cum toata lumea mea
a pierit intr-o secunda. Nu intelegeam nimic. Am devenit pe loc o nebuna, mi-am pierdut si cele mai elementare instincte, am inceput sa vietuiesc intr-o lume paralela unde doar vezi fara sa observi nimic.Am urat pe toti "neispravitii" care, in opinia mea  "faceau umbra pamantului degeaba", m-am certat cu Dumnezeu in fel si chip, am urlat, am scrasnit din dinti si… am trecut in faza urmatoare: am inceput sa observ ca eram singura, ingrozitor de singura cu toate ca familia si vecinii mi-au fost aproape tot timpul. Prietenii m-au parasit...
Pentru o mare parte din prietenii nostri… am murit si eu o data cu sotul meu.Dar mai bine, pentru ca am realizat ca nu sunt cu adevarat prieteni.
Nu stiu nici azi ce este mai important pentru mine sa contabilizez telefoanele...dar cu siguranta cand ma uit la ele imi vine sa le sparg.Numai in astfel de momente esti constient cum sa-ti alegi prietenii.

Iti transmit din suflet Lumina si Iubire.
gabriella.