Prietenii mei adevarati.

Prieteni adevarati exista,dar acestia sint foarte rari. Pot spune ca eu m-a consider printre acele persoane fericite care are prieteni adevarati, numai oameni de buna calitate. Intr-o prietenie adevarata nu exista tradare ,ura s-au ironie. Exista comunicare,sinceritate,repros,suferinta si mult suflet.Astfel de prietenii dureaza. Prieteniile adevarate se construiesc in timp. Intr-o prietenie oferi dar si primesti. Mi-am dat seama de sinceritatea lor pentru ca au fost linga mine la timpul potrivit ,atunci cind am avut nevoie, niciodata nu m-au parasit  si au fost alaturi de mine macar cu o vorba buna. Prietenii mei adevarati sint putini, dar valorosi. In afara de familia mea,care a fost tot timpul alaturi de mine,atunci cind m-am confruntat cu cancerul, pot s-o amintesc pe Mariana Draghiceanu,o buna prietena a sorei mele si care ulterior este si prietena mea. Mariana a trecut si ea prin aceeasi situatie ca si mine,si ea s-a luptat cu cancerul. Ea a inteles cel mai bine framintarile mele in acea perioada. Ea a gasit medicul potrivit  pentru boala mea,ea a fost cea care a stat la capatiiul meu cind am deschis ochii in sala de reanimare, ea a fost cea care m-a asigurat ca totul este foarte bine.
Alt prieten adevarat este Nicu Pauna,un om sensibil,care in acesti aproape doi ani, m-a deplasat cu masina la spital pentru ca sotul meu nu cunostea Bucurestiul. Tot in categoria prietenilor adevarati o consider pe verisoara mea Pusa,care tot timpul afost alaturi de mine,si care a avut suficienta rabdare sa stea la cozi in spital pentru certificatele medicale. Ei sint prietenii mei adevarati pentru ca au stiut sa-mi intinda mina,atunci cind am avut nevoie. Au facutu-o pentru ca asa au simtit ei si asa au crezut ca-i omenesc.Prietenii mei sint putini dar oricind ma pot bizui pe ei. As vrea sa le multumesc pentru fiecare secunda care au pierdut-o ascultindu-mi amarul,sa le multumesc pentru fiecare zimbet ce m-i l-au adus. Asta este viata adevarata, sa simti ca ai familia aproape atunci cind esti la necaz si prieteni care oricind i-si fac timp pentru tine.
Va multumesc frumos ca existati.
Inchei cu  Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

Credeam ca-mi este prietena...

Pina acum ceva timp,am crezut ca am prieteni adevarati. A trebuit doi ani sa ma conving ca lucrurile nu stau chiar asa.In noiembrie 2007 ,ne-am prezentat la firma la Tg Jiu pentru doi ani de relocare.Noi lucram ca economisti {eu si sotul meu}la departamentul creante,astfel noi am plecat la Tg Jiu,alti colegi la Craiova,altii la Pitesti.Este adevarat,a fost foarte greu.Acasa aveam tot confortul pentru ca am muncit toata viata pentru asta,si acum trebuia sa ne inchiriem un apartament.Niciodata nu am acceptat in sinea mea orasul Tg Jiu pentru ca noi doi ca si altii,am muncit zi si noapte in aceasta firma,incit am ajuns sa-mi neglijez sanatatea.Pentru mine era mai presus munca,deoarece i-mi placea ceea ce faceam.La Tg Jiu nu prea am fost primiti bine pentru ca le ocupasem posturile.Acest lucru se simtea ,am fost convisa mereu si acest lucru sa adeverit ca erau slab pregatiti si se aflau in acel oras pentru ca au avut un director mai descurcaret.Lucram intr-o sala mare, in care eram 18 persoane,grupati fiecare la cite o masa mare.La inceput m-am imprietenit cu o colega Ani Popescu care venea de la un CRC din Rovinari.Ani,avea masa linga sotul meu,si avea tot timpul posibilitatea sa-l intrebe orice problema legata de servici.La inceput Ani, nu stia nici cele mai elementare lucruri despre calculator,dar despre programul implementat,  nici vorba...De fapt ea nu stia chiar nimic.Eu am lucrat in firma 25 ani,iar sotul meu 30 ani,dintre care 25 de ani a fost sef de personal.Sotul meu este un om cu mult bun simt,nu ar deranja si jigni absolut pe nimeni.Eu sint opusul lui,nu-mi place sa fiu  jignita s-au umilita si pentru cauza mea atunci cind am dreptate,ma lupt pina in pinzele albe.Ani,a profitat tot timpul de cunostiintele noastre profesionale.  Am crezut ca sintem prietene,cind eram in spital vorbeam tot timpul la telefon.In anul 2009 prin iunie,desi eram in concediu medical pentru boala de care suferisem,am fost chemata  la Tg Jiu pentru a urma un curs de CODEX. In totdeauna mi-a placut sa cunosc si altceva,sa ma informez,sa stiu mai mult.Am ramas efectiv mirata ca acel director al meu,desi aveam un contract incheiat cu ei pentru relocare,luase decizia de unul singur sa-mi suspende relocarea.In acele momente am vazut negru in fata ochilor,am mers la seful meu,apoi la asistent care s-au facut ca nu stiu nimic.Atunci i-am informat ca merg la director.Sigur nu m-au crezut,dar eu eram hotarita sa-mi fac dreptate.Am intrat la director,m-am calmat,si l-am intrebal frumos de ce nu s-au virat banii mei in card. In acel moment am avut in fata mea un om slab,nu mai era acel temut director.Dumnealui a spus ca am fost prea mult in concediu medical si sa hotarit de mai sus sa nu mai beneficiez de relocare.Eu  i-am pus pe masa contractul incheiat cu ei si i-am explicat ca nu am visat niciodata ca ma voi imbolnavi de cancer,si pina la urma m-am imbolnavit la ei .L-am informat ca daca nu stie nimic despre aceasta situatie,voi merge la patronul ceh si voi da in judecata firma. Imediat directorul meu a pus mina pe telefon ,a dat ordin ca pina la orele 16 sa am banii virati in cont.Si asa a fost. Pina sa ma imbolnavesc in fiecare luna se faceau fise de activitate,si o data pe luna avea loc o sedinta  in care eu si sotul meu eram printre primii.Despre acest clasament ,colegii mei erau nemultumiti deoarece credeau ca este ceva umilitor.Dupa parerea mea umilitor este atunci cind nu esti pregatit si nu ai suficiente cunostiinte profesionale. Dar sa revin la Ani Popescu...Dupa acest incident cu directorul,Ani mi-a spus ca nu mai poate sa vorbeasca cu mine la servici pentru ca o vad colegii si sefii ,pentru ca ea ramine cu ei,iar noi doua vom continua sa vorbim la telefon.In acel moment am simtit ca ma doare sufletul pentru ca am crezut ca-mi este prietena...Dar ea s-a folosit de noi si de cunostiintele noastre...Repet,toti erau in acel departament o adunatura de oameni,care nu aveau minim de cunostiinte in domeniu. Ani a fost{vorbesc la trecut},acea prietena care ma negat pentru ca am avut curajul sa-mi infrunt sefii.Ea a fost mereu o fiinta supusa care atunci cind trebuia sa se apere lasa capul in jos.Acest lucru nu-mi place,pentru ca intotdeauna am reusit sa lupt pentru mine,pentru viata mea,pentru prieteni adevarati.Poate intr-o zi draga Ani,ai sa dai peste acest blog.Eu am nevoie de prieteni adevarati ,nu de acei prieteni care sint conditionati sa vorbeasa pe furis cu mine.M-ai facut inca o data sa-mi invat lectia de viata.Nu i-ti doresc sa treci prin ce am trecut eu,cred ca la caracterul slab pe care i-l ai,ai da gres imediat.Sint sigura ca va veni o zi in care te vei trezi,vei stii sa pastrezi prietenii adevarati,sa-i apreciezi,sa inveti sa te aperi singura,sa nu i-ti mai fie frica de nimeni.Eu cred despre tine ca esti un om slab,care nu are incredere in fortele sale si vei putea supravietui numai prin tradare.Tu nu cunosti valoarea unei prietenii adevarate,nu ai invatat-o si nici nu o vei pricepe niciodata. Doresc  din tot sufletul sa uit capitolul Ani Popescu si sa-l scot definitiv din viata mea.
Inchei cu aceleasi cuvinte frumoase si hotaritoare   Trebuie sa Traiesc.
gabriella.

Prietena mea Paulina.

Pe Paulina am cunoscut-o pe 3 noiembrie 2008,cind am fost transferata de la spitalul Polizu {unde am fost o saptamina pentru investigatii},la IOB Fundeni unde urma sa fac doua luni de radioteramie .Ne-am intilnit la cabinetul unei doamne doctor,careia chiar nu doresc sa-i dau numele,pentru ca in conceptia mea a spune doctor,ma gindesc la acel om care cauta sa inteleaga suferinta.Aceasta doamna doctor era complet inumana din toate punctele de vedere si mai mult nu vreau sa comentez.Eu eram traumatizata pentru ca stiam ca am cancer de corp uterin,iar Paulina mea facuse o operatie pe creier si venise tot pentru raze.Eram foarte suparata,chiar nu mai stiam pe ce lume traiesc,si o vad pe Paulina care avea o palariuta pe cap{o purta in urma operatiei},se aseaza usor pe bancuta din fata cabinetului alaturi de mine . Ma intreaba ce fac,de ce sint in Fundeni,iar eu i-i raspund dind din umeri,ca si cind i-as fi spus ;mai lasa-ma in pace.In acele momente cazusem in cealalta parte a pesimismului,nu ma mai interesa absolut nimic,eram infricosata de cuvintul cancer,si nu mai asteptam nimic de la viata.Dupa doua ore ne-am trezit amindoua internate in acelasi salon,ne-am uitat fix una la alta si am izbucnit in ris.Nu stiu,dar prin prezenta Paulinei am simtit acea scinteie de viata,speranta de a trai si a merge mai departe.Prietenii mei sint foarte putini,dar pot spune ca sint adevarati.A avea un prieten adevarat,inseamna ca ai totul de la viata,inseamna ca ai cea mai mare bogatie.Un prieten adevarat te ajuta cu sufletul te apuca de mina si i-ti atinge inima. O pietenie adevarata trece de interesul material.Pe acel prieten i-l simti pentru ca incearca sa gindeasca pentru tine ca si cum ar gindi pentru el in situatii dificile.Prietenii adevarati nu vor nimic de la tine.Prietenia adevarata nu se exprima in cuvinte,ea se simte. Paulina este o femeie simpla,dar cu suflet mare.Lucra ca infirmiera la un spital din Bacau. Atunci cind am cunoscut-o,desi era bolnava,era plina de viata,vorbea tot timpul si era foarte simpatica.Cind ne-am intilnit in salon,nu stiu ,parca in acea clipa ne-a legat ceva.Desi sint o femeie in toata firea,educata,in momentul cind am aflat ca am cancer eram complet aeriana,dezorientata. Paulina in cele doua luni cit am stat in Fundeni,a fost ingerul meu pazitor.Ea ma dus de mina la toate cabinetele din IOB si chiar am mers impreuna la un medic particular pentru a face un tomograf.  Mergeam la terapie cu Paulina,ma plimbam cu Paulina,mincam cu Paulina,rideam cu Paulina,suferam cu Paulina cind aflam ca o bolnava a parasit lumea  asta.Intr-o zi Paulina mi-a zis mai in gluma mai in serios'' Auzi Gabi,peste doua trei luni ,poate nici nu ma mai cunosti?''Desigur am ris pentru ca noi doua stiam ca nu va fi asa.Cind am fost operata in Polizu,in aceeasi zi pe 11 februarie 2009,Paulina era tot in Bucuresti si facea a doua operatie pe creier.In data de 13 mai 2009 eu eram operata de granulom,Paulina era la a treia operatie tot pe creier.In urma celei dea treia operatii,vorbea foarte greu.Intr-o zi dupa ce m-am refacut i-am dat Paulinei telefon pentru a ma interesa de starea ei.Paulina vorbea cu mine folosind cuvintele DA s-au NU,apoi a izbucnit in plins pentru ca din acea femeie plina de viata si vorbareata,ea nu mai putea articula decit doua cuvinte.In acel moment am simtit ca s-a rupt ceva in mine,pentru ca acesta femeie a fost cu sufletul alaturi de mine,iar eu chiar nu puteam sa fac nimic pentru ea. De atunci vorbesc foarte putin cu ea ,corespondez cu fica ei Alina,si-i transmit de fiecare data ca i-mi este dor de ea.Pentru mine Paulina este adevaratul prieten. Sa fi sanatoasa Paulina,sa pot sa te aud la telefon,chiar daca spui DA s-au NU,sa te bucuri de familia ta,care tot timpul a fost alaturi de tine si sa fii convinsa ca tot timpul vei avea un loc aparte in inima mea.Ma consider bogata cu astfel de prieten.
Inchei cu Trebuie sa Traiesc
gabriella.

Viata este o realitate.

Putini stiu sa traiasca viata. Daca ar sti omul ce se va intimpla in secunda urmatoare,poate ar dramui fiecare clipa.Nu,nu  trebuie sa las sa se risipeasca viata.Trebuie sa caut in adincul inimii si sigur voi sti sa traiesc.Viata este o realitate ce trebuie traita,ea nu este o enigma Foarte putini dintre noi stiu sa-si traieasca . Nu totul se rezuma la bani.Viata pentru mine inseamna a te bucura de orice lucru marunt caruia majoritatea oamenilor nu le dau importanta.In viata niciodata nu trebuie sa te indoiesti de gindurile tale pentru ca ele i-ti arata cu adevarat ceea ce esti tu.Fiecare om are rolul lui pe aceasta lume, nimeni nu este nascut fara un scop. Toti avem destinul nostru de la care nu ne putem abate niciodata.Viata mai inseamna si prieteni dar si dusmani.
Este si foarte schimbatoare pentru ca oricind i-si poate schimba directia. Acum esti in virf ,peste putin timp esti la pamint,s-au acum esti sanatos,dar la fel in secunda urmatoare poti fi si bolnav.
Astai viata si noi trebuie sa o acceptam ca atare...  Trebuie sa pretuim viata,cit traim pe acest pamint.
Inchei cu acea formula Trebuie sa traiesc.
Viata
gabriella.

Sint o luptatoare.

In lupta cu cancerul,am inteles si mai bine cit de valoroasa este viata. Am simtit tot timpul sprijinul moral si fizic al familiei ,prietenilor,colegilor al caror numar a crescut.Am inteles ca fata de mine am gresit mult pentru ca trebuia sa-mi acord mai multa atentie si grija.Abia acum am inteles ca nu totul se rezuma la profesia pe care o ai.Cel mai important lucru pe lumea asta este sanatatea,pentru ca daca esti sanatos,poti sa le faci pe toate.Am inteles ca lucrurile importante in viata sint putine dar foarte pretioase-dragoste,prietenie,incredere,sprijin si intelegere.Am inteles ca timpul nu se mai intoarce si am invatat sa ma bucur de clipe de liniste.L-am avut intotdeauna alaturi de mine pe Dumnezeu si am fost convinsa ca totul va fi bine.Tuturor femeilor care se confrunta cu cancerul,le spun cu toata siguranta unui om care a traverat aceasta boala,ca pot invinge boala,ca trebuie sa o transforme dintr-un dusman intr-o simpla cunostiinta.Trebuie sa mearga periodic la medic pentru ca este viata lor in joc,si trebuie sa puna pret pe sanatatea lor.Ma consider o luptatoare, pentru ca am luptat sa ramin in viata.Nu stiu care va fi destinul meu si cit i-mi este permis sa ramin pe aici,dar stiu si inca o data o spun ca n-as fi in viata fara acei oameni adevarati prof Banceanu Gabriel,asistenta Gloria Serban,familia mea si Eu cu vointa mea nebuna de a trai si cistiga.

Inchei ca deobicei Trebuie sa traiesc

gabriella.

Clipe din viata mea.

Viata nu iarta slabiciunea ,trebuie sa obtii totul de la ea.I-mi place sa ma gindesc la "viata" pentru ca acum am inteles cu adevarat ce reprezinta ea. Nu trebuie sa traim in trecut s-au viitor ,ci sa ne concentram pe prezent.


Fiecare zi din viata trebuie traita ca si cind ar fi ultima.Totul in viata este sa stii cum sa respiri .Aburul vietii omenesti este cel mai frumos cadou oferit de Dumnezeu. Poate intr-o zi am sa povestesc mai multe despre suferinta mea,care sigur va ramine undeva in trecutul meu.Poate am sa povestesc despre umilinta in fata unor oameni si aci ma refer la asistentii de la radioterapie,care nici nu discuta cu tine daca nu le bagai ceva in buzunar.Eu ma consider o femeie care m-am descurcat foarte bine in ce privesc banii ,dar erau oameni care dupa ce purtau in suflet aceasta boala-cancer-,efectiv nu aveau de unde sa dea spaga. Poate am sa povestesc despre prietenele mele de suferinta,pentru ca fiecare are povestea ei,iar unele chiar au parasit lumea si aci ma refer la Elena o femeie cu un suflet mare si Mirela o fata care se gindea la tot ce este mai rau.Nu am reusit niciodata sa o lamuresc pe Mirela sa gindeasca altfel.I-mi pare rau,dat asta-i viata...Poate am sa povestesc despre mine cum am plecat in sala de operatie,sa pun pe hirtie daca mai pot, tot ce ma
macina in acele clipe,tot ce gindeam daca a doua zi voi mai fi...Sigur intr-o zi am sa povestesc toate aceste clipe,pentru ca fac parte din viata mea.

Inchei ca intotdeauna cu Trebuie sa traiesc.

gabriella.

Am invins cancerul.

Da,  pot spune ca am invins cancerul cu ajutorul medicilor, familiei si bineinteles al meu..Cancerul m-a invatat
umilinta pentru ca am trait aproape trei luni in Fundeni la IOB,alaturi de oameni foarte bolnavi. Cind vezi atita durere,felul cum esti tratat si umilit,cind i-ti dai seama cit esti de mic in fata vietii,si ca toate lucrurile pe care le doreai-sint nimic.In fata acestei vesti esti foarte mic,  chiar neputincios si imediat gindesti ca toate lucrurile frumoase  au fost in zadar...Am invins cancerul pentru ca am gindit pozitiv,am avut incredere in medici si in mine si am inceput sa ma informez.Cancerul este o boala care nu iarta si nu alege .Boala trebuie invinsa si raul la fel.Cancerul este o boala teribila care poate fi invinsa daca diagnosticul este pus la timp.Nu este loc in aceasta bola sa-ti plingi de mila .Trebuie tot timpul sa speri ca va fi bine. Trebuie sa ai incredere in tine.
Cred cu tarie si dupa ultimele analize, ca am invins cancerul si sigur am devenit un om mai bun,pentru ca a fost o lectie de viata , din care am inteles o gramada de lucruri despre mine,despre ceilalti,despre felul in care trebuie sa traiesc si in urma caruia am devenit un om mai bun si tolerant.
Inchei cu cuvintele care-mi plac si i-mi dau energie-Trebuie sa traiesc.

gabriella

Viata nu este o reluare.

Viata este singura noastra sansa de a fi asa cum vrem. Cred ca sensul vietii il stie doar Dumnezeu. Noi nu putem decit sa incercam sa influentam cite putin ce nea oferit el. Fiecare moment din viata mea este irepetabil si acest lucru face ca viata sa fie frumoasa. Fiecare zi reprezinta un nou inceput, o noua mica viata. Multi s-au luptat pentru a o trai . Aceasta zi i-mi da ocazia  pentru a invata ceva  nou. Ceea ce trebuie sa fac este sa lupt cu convingere , sa imbratisez viata, sa traiesc  cu pasiune ,sa pierd cu demnitate,sa inving indraznind pentru ca lumea apartine celui care indrazneste si Viata inseamna prea mult pentru a fi nesemnificativa.
Da, viata nu este o reluare......

Inchei cu .....Trebuie sa traiesc.

gabriella

VIATA ESTE FRAGILA

Memoria este o cale pentru a pastra lucrurile pe care le iubesti in viata,lucruri la care tii cu adevarat ,lucruri pe care nu vrei sa le pierzi niciodata. Usile pe care le inchid si deschid in fiecare zi,felul cum gindesc ,hotarasc viata pe care trebuie sa o traiesc. Singur intr-o zi ,viata mea i-mi va trece prin fata ochilor. Va veni o zi in care trebuie sa pun in balanta ,ce afost bine s-au rau.De aceea viata trebuie traita frumos si cu demnitate. Cind va veni acea clipa trebuie sa am grija sa merite vizualizata, iar daca eu sint multumita,inseamna ca am trait frumos. Dar viata este o lectie si chiar o surpriza .Ma gindesc ca niciodata n-am sa le pot multumii familiei mele ,prietenilor, care au fost alaturi de mine in acesti aproape doi ani.Chiar daca as mai trai o viata ,nu as putea sa le multumesc indeajuns. Viata cite odata nu este dreapta ,i-ti face surprize uneori ,dar probabil ca este un lucru bun pentru multi dintre noi,ca poate incepem sa o pretuim.


Viata e pretioasa. Viata e fragila. In clipa asta esti, in clipa urmatoare te-ai dus. Fiecare clipa trebuie stoarsa de tot ce se poate da, fiindca nu sti niciodata cand va cadea cortina.

Viata este unoeri foarte zgarcita: trec zile, saptamani, luni si ani fara sa simti nimic nou. Totusi, odata ce se deschide o usa, o adevarata avalansa patrunde prin spatiul deschis. Acum nu ai nimic, iar in clipa urmatoare ai mai mult decat poti accepta.

Inchei cu fraza care-mi place -Trebuie sa traiesc.-

gabriella.

viata

VIATA. Da,ce cuvint frumos...Iubesc viata,pe care in clipa de fata o iau ca pe un dar de nepretuit si asta pentru ca in urma cu aproape doi ani,m-am imbolnavit de cancer.In fiecare zi i-i multumesc lui Dumnezeu ca sint deasupra pamintului.De fiecare data cind ma trezesc,i-mi spun cu voce tare TREBUIE SA TRAIESC.Ma bucur de lumina,de soare,de ploaie,observ florile,albinele,copiii,ma bucur ca respir.Viata este plina de frumusete,traiesc viata la intregul ei potential si lupt pentru vidsele mele.Cind afli ca ai cancer se produce ceva cutremurator in tine.Poate este si vina unor medici care i-ti dau aceasta veste ca si cind ti-ar oferi o bomboana.Pentru ei reprezinti un caz si atit...In aceste momente cind moartea traieste in tine,tu ca persoana in cauza trebuie sa fi puternica.Cind spui cancer,toata lumea pune egal cu moartea.Dar eu sint o persoana mai libertina,mai optimista,care i-mi place sa traiesc alaturi de cei dragi,sint mult mai pozitiva si nu m-am lasat doborita de acest diagnostic cum i-i spun medicii-neoplasm.Sigur au fost zile in care am avut unele caderi,parca nu mai aveam incredere in mine,dar ma redresam repede...ma ridicam cu gindul ca trebuie sa traiesc,sa-mi continui viata. In spital erau atitea femei care refuzau sa gindeasca ca au cancer.Atunci cind erau diagnosticate, ascundeau acest caz familiei.De ce sa ascund acest lucru? Se spune ca Dumnezeu da aceasta boala la oamenii pe care-i iubeste si la cei puternici.Eu ma consider un om puternic pentru ca am invins  boala.Este adevarat ca la inceput am fost demoralizata,nu mai comunicam cu nimeni,nu dormeam,nu doream sa ma informez cu privire  la caz.Dar totul a durat o saptamina,apoi mi-am zis ca trebuie sa fac ceva cu viata mea,ca eu nu sint o persoana care sa-mi pling de mila.Am gasit un medic foarte bun,un profesionist ,profesor Banceanu Gabriel  la spitalul Polizu si o asistenta inimoasa Gloria Serban,care m-au trimis la IOB Bucuresti unde am urmat radioterapie din octombrie 2008 si pina in data de 24 decembrie 2008.A fost cea mai cumplita perioada in IOB,acolo vedeai suferinta adevarata,oameni care nu mai sperau nimic de la viata.In ianuarie 2009 m-am prezentat la Polizu pentru operatie,care a decurs in conditii  foarte bune,incit eu pot acum sa vorbesc despre aceste clipe urite din viata mea.Cancerul m-a facut sa pretuiesc viata,m-a invatat sa-mi organizez viata,pentru ca pina la acea data eram foarte neglijenta cu mine,munceam mult la firma ca economist,nu dormeam suficient,nu respectam orele de masa,mergeam la medic doar atunci cind nu se mai putea.Acum slava Domnului sint bine si stiu ca am multe de facut in viata.Stiu sigur ca toate trec si incerc sa invat cit mai multe din aceasta experienta trista din viata mea.Toate aceste necazuri m-au facut mai inteleapta si m-au alimentat si mai mult cu acea pofta de viata.Nu ma las invinsa de cancer.In acesti doi ani ,viata m-a adus in atitea situatii limita,incit nu i-mi mai este frica de nimic.
Inchei cu formula mea TREBUIE SA TRAIESC. 
gabriella                                                   

viata mea

M-a obsedat  intotdeauna cele doua fenomene care tin de fiinta umana -nasterea si moartea.Atunci cind ne nastem plingem,iar cei ce ne ajuta sa venim pe lume,ne intimpina rizind. De aceea trebuie sa traim viata pentru ca atunci cind o vom parasi, sa plecam rizind. Sigur teoretic ar fi foarte frumos.Dar am observat in majoritatea cazurilor,ca omul se desprinde greu de viata pe care a trait-o,fie ea buna s-au rea ,si uneori chiar cu frica.De aceea cind sintem in viata risipim anii ,iar la moarte cersim clipa de viata.Si totusi cele doua fenomene au in comun plinsul:
-plinsul copilului cind se naste.
-plinsul familiei pentru cel care a parasit lumea.Sigur un om nu vede lucrurile bune care le are,pina in momentul in care le pierde Dar atunci este foarte tirziu...
Trebuie sa iubesc viata pentru ca si ea ma va iubi pe mine.
Nici eu nu mai stiu ce este viata cu adevarat,suferinta,munca,iubire,satisfactie.Un lucru stiu: daca am avut norocul de aprimi darul de a trai ,atunci trebuie sa profit ,pentru ca niciodata nu stiu ce se va intimpla in clipa urmatoare.
Inchei cu formula mea magica TREBUIE SA TRAIESC.

gabriella