Pina acum ceva timp,am crezut ca am prieteni adevarati. A trebuit doi ani sa ma conving ca lucrurile nu stau chiar asa.In noiembrie 2007 ,ne-am prezentat la firma la Tg Jiu pentru doi ani de relocare.Noi lucram ca economisti {eu si sotul meu}la departamentul creante,astfel noi am plecat la Tg Jiu,alti colegi la Craiova,altii la Pitesti.Este adevarat,a fost foarte greu.Acasa aveam tot confortul pentru ca am muncit toata viata pentru asta,si acum trebuia sa ne inchiriem un apartament.Niciodata nu am acceptat in sinea mea orasul Tg Jiu pentru ca noi doi ca si altii,am muncit zi si noapte in aceasta firma,incit am ajuns sa-mi neglijez sanatatea.Pentru mine era mai presus munca,deoarece i-mi placea ceea ce faceam.La Tg Jiu nu prea am fost primiti bine pentru ca le ocupasem posturile.Acest lucru se simtea ,am fost convisa mereu si acest lucru sa adeverit ca erau slab pregatiti si se aflau in acel oras pentru ca au avut un director mai descurcaret.Lucram intr-o sala mare, in care eram 18 persoane,grupati fiecare la cite o masa mare.La inceput m-am imprietenit cu o colega Ani Popescu care venea de la un CRC din Rovinari.Ani,avea masa linga sotul meu,si avea tot timpul posibilitatea sa-l intrebe orice problema legata de servici.La inceput Ani, nu stia nici cele mai elementare lucruri despre calculator,dar despre programul implementat, nici vorba...De fapt ea nu stia chiar nimic.Eu am lucrat in firma 25 ani,iar sotul meu 30 ani,dintre care 25 de ani a fost sef de personal.Sotul meu este un om cu mult bun simt,nu ar deranja si jigni absolut pe nimeni.Eu sint opusul lui,nu-mi place sa fiu jignita s-au umilita si pentru cauza mea atunci cind am dreptate,ma lupt pina in pinzele albe.Ani,a profitat tot timpul de cunostiintele noastre profesionale. Am crezut ca sintem prietene,cind eram in spital vorbeam tot timpul la telefon.In anul 2009 prin iunie,desi eram in concediu medical pentru boala de care suferisem,am fost chemata la Tg Jiu pentru a urma un curs de CODEX. In totdeauna mi-a placut sa cunosc si altceva,sa ma informez,sa stiu mai mult.Am ramas efectiv mirata ca acel director al meu,desi aveam un contract incheiat cu ei pentru relocare,luase decizia de unul singur sa-mi suspende relocarea.In acele momente am vazut negru in fata ochilor,am mers la seful meu,apoi la asistent care s-au facut ca nu stiu nimic.Atunci i-am informat ca merg la director.Sigur nu m-au crezut,dar eu eram hotarita sa-mi fac dreptate.Am intrat la director,m-am calmat,si l-am intrebal frumos de ce nu s-au virat banii mei in card. In acel moment am avut in fata mea un om slab,nu mai era acel temut director.Dumnealui a spus ca am fost prea mult in concediu medical si sa hotarit de mai sus sa nu mai beneficiez de relocare.Eu i-am pus pe masa contractul incheiat cu ei si i-am explicat ca nu am visat niciodata ca ma voi imbolnavi de cancer,si pina la urma m-am imbolnavit la ei .L-am informat ca daca nu stie nimic despre aceasta situatie,voi merge la patronul ceh si voi da in judecata firma. Imediat directorul meu a pus mina pe telefon ,a dat ordin ca pina la orele 16 sa am banii virati in cont.Si asa a fost. Pina sa ma imbolnavesc in fiecare luna se faceau fise de activitate,si o data pe luna avea loc o sedinta in care eu si sotul meu eram printre primii.Despre acest clasament ,colegii mei erau nemultumiti deoarece credeau ca este ceva umilitor.Dupa parerea mea umilitor este atunci cind nu esti pregatit si nu ai suficiente cunostiinte profesionale. Dar sa revin la Ani Popescu...Dupa acest incident cu directorul,Ani mi-a spus ca nu mai poate sa vorbeasca cu mine la servici pentru ca o vad colegii si sefii ,pentru ca ea ramine cu ei,iar noi doua vom continua sa vorbim la telefon.In acel moment am simtit ca ma doare sufletul pentru ca am crezut ca-mi este prietena...Dar ea s-a folosit de noi si de cunostiintele noastre...Repet,toti erau in acel departament o adunatura de oameni,care nu aveau minim de cunostiinte in domeniu. Ani a fost{vorbesc la trecut},acea prietena care ma negat pentru ca am avut curajul sa-mi infrunt sefii.Ea a fost mereu o fiinta supusa care atunci cind trebuia sa se apere lasa capul in jos.Acest lucru nu-mi place,pentru ca intotdeauna am reusit sa lupt pentru mine,pentru viata mea,pentru prieteni adevarati.Poate intr-o zi draga Ani,ai sa dai peste acest blog.Eu am nevoie de prieteni adevarati ,nu de acei prieteni care sint conditionati sa vorbeasa pe furis cu mine.M-ai facut inca o data sa-mi invat lectia de viata.Nu i-ti doresc sa treci prin ce am trecut eu,cred ca la caracterul slab pe care i-l ai,ai da gres imediat.Sint sigura ca va veni o zi in care te vei trezi,vei stii sa pastrezi prietenii adevarati,sa-i apreciezi,sa inveti sa te aperi singura,sa nu i-ti mai fie frica de nimeni.Eu cred despre tine ca esti un om slab,care nu are incredere in fortele sale si vei putea supravietui numai prin tradare.Tu nu cunosti valoarea unei prietenii adevarate,nu ai invatat-o si nici nu o vei pricepe niciodata. Doresc din tot sufletul sa uit capitolul Ani Popescu si sa-l scot definitiv din viata mea.
Inchei cu aceleasi cuvinte frumoase si hotaritoare Trebuie sa Traiesc.
gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu