viata

VIATA. Da,ce cuvint frumos...Iubesc viata,pe care in clipa de fata o iau ca pe un dar de nepretuit si asta pentru ca in urma cu aproape doi ani,m-am imbolnavit de cancer.In fiecare zi i-i multumesc lui Dumnezeu ca sint deasupra pamintului.De fiecare data cind ma trezesc,i-mi spun cu voce tare TREBUIE SA TRAIESC.Ma bucur de lumina,de soare,de ploaie,observ florile,albinele,copiii,ma bucur ca respir.Viata este plina de frumusete,traiesc viata la intregul ei potential si lupt pentru vidsele mele.Cind afli ca ai cancer se produce ceva cutremurator in tine.Poate este si vina unor medici care i-ti dau aceasta veste ca si cind ti-ar oferi o bomboana.Pentru ei reprezinti un caz si atit...In aceste momente cind moartea traieste in tine,tu ca persoana in cauza trebuie sa fi puternica.Cind spui cancer,toata lumea pune egal cu moartea.Dar eu sint o persoana mai libertina,mai optimista,care i-mi place sa traiesc alaturi de cei dragi,sint mult mai pozitiva si nu m-am lasat doborita de acest diagnostic cum i-i spun medicii-neoplasm.Sigur au fost zile in care am avut unele caderi,parca nu mai aveam incredere in mine,dar ma redresam repede...ma ridicam cu gindul ca trebuie sa traiesc,sa-mi continui viata. In spital erau atitea femei care refuzau sa gindeasca ca au cancer.Atunci cind erau diagnosticate, ascundeau acest caz familiei.De ce sa ascund acest lucru? Se spune ca Dumnezeu da aceasta boala la oamenii pe care-i iubeste si la cei puternici.Eu ma consider un om puternic pentru ca am invins  boala.Este adevarat ca la inceput am fost demoralizata,nu mai comunicam cu nimeni,nu dormeam,nu doream sa ma informez cu privire  la caz.Dar totul a durat o saptamina,apoi mi-am zis ca trebuie sa fac ceva cu viata mea,ca eu nu sint o persoana care sa-mi pling de mila.Am gasit un medic foarte bun,un profesionist ,profesor Banceanu Gabriel  la spitalul Polizu si o asistenta inimoasa Gloria Serban,care m-au trimis la IOB Bucuresti unde am urmat radioterapie din octombrie 2008 si pina in data de 24 decembrie 2008.A fost cea mai cumplita perioada in IOB,acolo vedeai suferinta adevarata,oameni care nu mai sperau nimic de la viata.In ianuarie 2009 m-am prezentat la Polizu pentru operatie,care a decurs in conditii  foarte bune,incit eu pot acum sa vorbesc despre aceste clipe urite din viata mea.Cancerul m-a facut sa pretuiesc viata,m-a invatat sa-mi organizez viata,pentru ca pina la acea data eram foarte neglijenta cu mine,munceam mult la firma ca economist,nu dormeam suficient,nu respectam orele de masa,mergeam la medic doar atunci cind nu se mai putea.Acum slava Domnului sint bine si stiu ca am multe de facut in viata.Stiu sigur ca toate trec si incerc sa invat cit mai multe din aceasta experienta trista din viata mea.Toate aceste necazuri m-au facut mai inteleapta si m-au alimentat si mai mult cu acea pofta de viata.Nu ma las invinsa de cancer.In acesti doi ani ,viata m-a adus in atitea situatii limita,incit nu i-mi mai este frica de nimic.
Inchei cu formula mea TREBUIE SA TRAIESC. 
gabriella