Viata noastra este ca un tren in care conteaza foarte mult sa ai alaturi de tine persoanele potrivite. Primii care ni se alatura sint parintii,care din pacate nu merg cu noi pina la capat...coboara la un moment dat si ne lasa sa continuam drumul vietii...pe cont propiu. In trenul vietii mele ,tatal meu a coborit atunci cind eu aveam 25 ani si aveam cea mai mare nevoie de prezenta lui. Au trecut zeci de ani, iar in fiecare dimineata a vietii mele atunci cind deschid ochii,gindul meu se indreapa spre el. Pentru mine cuvintul "tata"a fost sfint si nu l-am mai rostit niciodata de atunci.
Trenul vietii ne duce pe drumuri misterioase si ne-am dori ca toti la coborire sa fim impacati cu aceasta calatorie,sa nu avem regrete. Fericirile noastre sint halte unde poposim pentru un minut...si cind traim cel mai intens fericirea,trenul porneste si fericirea a trecut. Viata in general este ca o calatorie,urcam si coborim des,exista accidente,surprize placute la unele statii si tristete la altele. Eu vad viata ca pe o gara cu trenuri care vin si pleaca,unde apar oameni noi si dispar cei vechi. Iar noi...simpli calatori. Sigur depinde de fiecare cit de mult timp i-si petrece in "gara lui",pe cine lasa sa intre,pe cine lasa sa plece,cu cine calatoreste in trenul vietii lui. Eu ma simt ca un calator...trec prin multe statii...insa eu hotaresc daca cobor sau nu.
Inchei cu Trebuie Sa Traiesc.
gabriella.
gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu