Iubirea leagă oamenii, iar absenţa ei îi dezbină. Şi de multe ori se întâmplă ca unul să iubească, iar celălalt să rănească. Atunci când cel pe care îl iubeşti te răneşte, chiar dacă nu vrea, spune-i, vorbeşte cu el şi încearcă să repari, dar dacă nu ai cu cine, dacă celălalt refuză să te asculte şi să te ajute, atunci pleacă.
Încearcă întotdeauna să fii destul de puternică încât să nu laşi pe nimeni să te doboare. Nici măcar pe cei pe care îi iubeşti. Nu meriţi să fii doborâtă de nimeni, mai ales de către cei pe care îi porţi în suflet. Vei vedea la un moment dat că fiecare lucru care ţi se întâmplă are un scop. Vei vedea că fiecare om pe care l-ai întâlnit şi l-ai iubit are o lecţie să îţi ofere. Dar atunci când oamenii vor să plece, lasă-i să plece. Şi atunci când vrei să pleci, pleacă. Nu are rost să eziţi şi să încerci să mai faci ceva acolo unde ţi s-a demonstrat deja că nu se mai poate face nimic. Pur şi simplu nu mai are rost.
Şi… Încearcă întotdeauna să fii destul de puternică încât să nu renunţi să mai crezi în oameni. Ei te vor răni, te vor dezamăgi şi te vor învăţa lecţii grele, dar vor fi destui care te vor putea iubi cu adevărat. Nu are rost să îi pierzi pe aceştia pentru ceilalţi. Nu are rost…
-sursa- http://damadetrefla.com-
Inchei cu Trebuie sa Traiesc.
gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu