Eu am fost toata viata prizonier.Propriul meu prizonier.M-am nascut
intr-o carcera invizibila si fara contur,asemenea destinului,si n-am
iesit niciodata din ea.Asa se explica faptul ca n-am prea avut
prieteni.Doar cativa care nu si-au dat seama(sau nu au vrut sa arate ca
stiau)ca erau prieteni cu un prizonier,incapabil sa iasa din celula lui
pentru a se darui cu totul.Am avut norocul sa aflu ca dragostea este
unicul adevar important si absolut,intr-o viata care nu ne da decat
daruri relative.Si n-am fost ipocrit.Am iubit si eu.Am iubit, poate,
chiar mai intens si mai dureros decat altii.Pentru ca nu am putut merge
pana la capatul sentimentelor mele.Am iubit ca prizonier,fara sansa de a
evada din limitele mele.Sau din egoismul meu,daca asta va suna mai
bine,desi mai curand as vorbi de un blestem.Deoarece si in doi-cu rare
exceptii-am fost singur. (Octavian Paler)
Iti transmit din suflet Lumina si Iubire. gabriella.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu